Posted on iun. 24, 2019 | 0 comments

Am să încerc să explic pe înțelesul noilor generații sintagma ”Ai carte – ai parte” pentru că știu că a devenit atât de răspândit mesajul încât s-a perimat. Când eram tânăr nu o pricepeam nici eu și mi se părea doar ceva vehiculat de pensionari.

Păi hai s-o luăm așa: ai 16 ani; sau 19 ani. Ești la liceu sau ai intrat la facultate. Toată viața ta ai copiat la teze, ai chiulit de la matematică, ai bătut cafenelele în ora de istorie și ți-ai făcut fițuici la fizică. Cumva-cumva ai trecut de Bac (în caz că l-ai trecut) și ai ajuns la facultate unde faci aceeași chestie. Sau poate ești încă în liceu și visezi să dai la Drept dar ai doi de cinci la gramatică.

Și te gândești că ”ce mare brânză?”; dacă ai putut să te strecori prin sistem până la vârsta asta va merge și de acum încolo. Și ai avea perfectă dreptate în majoritatea instanțelor: așa cum ai copiat într-a X-a vei putea copia și în clasa a XII-a. Dacă ți-a mers la liceu va merge cel mai probabil și-n facultate. Vei fi extrem de ușurat(ă) să afli chestia asta. Scopul tău e să obții cumva diploma aia pentru că toată lumea are diplomă și doar n-oi fi tu mai prejos. Restul sunt detalii. Te descurci tu.

Problema e că nu. Nu te vei descurca.

Permiteți-mi să detaliez:

Știi toți profesorii ăia care nu te-au prins copiind? Ăia de-ai râs că i-ai fraierit la teză sau examen venind cu ”casca” sau fițuici? Ăia toți, fără excepție, știau ce faci. Ai scăpat neprins datorită lor, nu datorită dibăciei tale în ale inspiratului de la colegul de bancă. Iar după ce s-a terminat testarea și-ai plecat acasă zâmbind au plecat și ei acasă; tot zâmbind. Au văzut sute de copii ca tine – toți cu același zâmbet satisfăcut pe față. În plus, cadrul didactic știe trei chestii: că 1. salariul lui e același, că treci, că nu; 2. după ce termini liceul sau facultatea nu mai ești responsabilitatea lui; și 3. – după ce primești diploma îți va dispare zâmbetul rapid. Va termina promoția ta și-i vei povesti iubitului/iubitei ce drum anevoios ai parcurs, cu slalom-uri printre restanțe și amenințări de corijență. Iar foștii tăi profesori vor face probabil aceeași chestie, dar la modul intern: amintindu-și pentru ultima oară de tine și râzând nițel cu vocea lăuntrică.

Pentru că după ce ai diploma de Bac sau cea de licență dai piept cu viața. Planul tău era să mergi în Spania pentru că doar proștii au facultate. Ori poate să te angajezi programator dacă tot ai terminat IT. Ai diplomă doar. Și vei merge în Spania sau la interviul de job și vei da acolo de 80 de oameni fix ca tine: aceleași haine, aceeași vârstă, aceeași înălțime, aceleași studii. Toți strângând în mâini diplomele lor și memorând în gând prezentarea personală: ”Mă numesc Cimpoi Gavril și-s aci să lucrez”.

Să luăm acum scenariul fericit: cel în care tu, din 80 de oameni, ești ales să lucrezi în corporație. Sau să lucrezi în Spania ca ”ceva”. Ți s-a pregătit biroul, primești laptop, se negociază salariul. Te simți bine – ai mai trecut un ”hop”. Ai job. Și-l pierzi după o lună. Pentru că nu știi să faci absolut nimic. Știi materiile alea la care ai copiat în liceu sau facultate? Ei – alea aveau rostul de a te pregăti nu pentru a obține un loc de muncă bun ci pentru a-l păstra. Vezi tu – loc de muncă prinde oricine știe minți la interviu. Loc de muncă BUN nu au mulți însă. Ai mințit și te-ai șerpuit cumva printre 80 de candidați, ai avut noroc și te-au ales pe tine. Problema e că șeful tău știe doar de Capitalism, nu de cafele în prag de sesiune. Ăla n-a ajuns șef al propriei lui firme pentru că ar fi chiulit de la chimie non-stop. Și-acum s-a pricopsit cu tine: ”inutilul”; ”inutila”. Un om cu diplomă care nu poate tasta o funcție în cel mai lejer limbaj de scripting. Juristul care nu știe unde să găsească Monitorul Oficial. Contabila care nu înțelege fracții. Așa că dă din umeri, te zboară, face un nou interviu de angajare și-l ia pe cel care n-a copiat la examene ci a învățat toate lucrurile alea de care tu ai fugit.

E vară. Ai scăpat din sistemul de învățământ. Stai în fața unei firme în care nu vei mai intra vreodată și strângi în mâini diploma aia. Te liniștești cu gândul că vei reuși în locul următor. La interviul următor. Ți-a mers în școală, va merge și aici.

20-30 de ani mai târziu ești tot taximetrist cu diplomă în IT. Îl duci acasă de la gară pe un tip care-ți pare cunoscut de undeva dar nu-l poți nicicum plasa în memorie. E proful tău de mate din liceu. Coboară la destinație, îți plătește cursa și se îndepărtează zâmbind.

Nu te-a recunoscut.

Taximetriștii vin și pleacă; n-ai cum să ți-i amintești pe toți.