Download eBook ”Fabrica de furnici”

Posted by on apr. 1, 2020 in Literatură | 0 comments

Romanul ”Fabrica de furnici” este acum disponibil și-n format PDF. Prețul este modic – 1$. 128 de pagini de literatură transgresivă. Fabrica de furnici este primul meu roman, publicat în 2009 la editura Vremea, în perioada primei crize financiare. Acum că a venit a doua am zis că trebuie făcut ceva cu cartea asta care a prins două evenimente majore așa că o puteți cumpăra de aici, în format electronic, pentru lectură imediată, fără să o cumpărați pentru 15-20 de lei din librării online și să așteptați să vă vină coletul. Este formatată pentru tablete și eReadere eInk.

Enjoy.


Puteți plăti 1$ prin PayPal la cypresstwist@gmail.com și vă trimit cartea prin e-mail la adresa de pe care ați făcut plata.

Interferențele literaturii „Neo Noir”, respectiv ale curentului „Beat Generation” în mai-recentul curent Generation X

Posted by on sept. 4, 2019 in Literatură | 0 comments

Interferențele literaturii „Neo Noir”, respectiv ale curentului „Beat Generation” în mai-recentul curent Generation X

Definit ca și concept (atât din punct de vedere literar cât și sociologic), „Generation X” reprezintă pe de o parte cohora generațională născută în jurul anului 1978, pe de altă parte – din prisma beletristicii – o tentativă de a expune frustrarea la nivel de adult a unei generații lipsite de un război ori de o revoluție definitorie. Romanul cu același nume al lui Douglas Coupland dă startul curentului literar ce va fi ulterior cunoscut drept „ficțiune transgresivă”. Reprezentanții de seamă ai acestuia – Chuck Palahniuk, Irvine Welsh, Brett Easton Ellis, Craig Clevenger – conturează personaje distincte ce fac uz de acte de rebeliune menite să le evidențieze condiția umană. Lipsa de conformitate se traduce prin incendierea mașinilor (Coupland – „Generation X”), critica societății de consum într-un stil ideologic vecin cu cel al Școlii de la Frankfurt și eseurile lui Theodore Adorno (Palahniuk – „Fight Club”), consumul de stupefiante (Welsh – „Trainspotting”), fraudă și uz de fals (Clevenger – „The Contortionists Handbook”), ori pur și simplu acte antisociale, vag izvorâte din asocial și ceea ce Durkheim numea „conceptul de alienare”.

Paralelele curentului „Generation X” cu „Beat Generation” (Ginsberg, Kerouac, Burroughs) sunt evidente. Același grad de asocial și uneori antisocial în scrierile ultimilor. Tema recurentă a sexualității percepute ca fiind deviantă („Who were fucked in the ass by these saintly angels […] with mother fucked” – Ginsberg, „Howl”); tema necrofiliei în „Crash” a lui Ballard; temele homosexualismului și ale bisexualității în „Naked Lunch” al lui Burroughs. Tema condiției artistului și – implicit – a individului în societate (”Who were expected from universities for publishing obscene odes on the windows of the skull” – Ginsberg, ”Howl”; ”Everything in the unvierse is something else; a Saint is a human is a cockroach is a man, and the Devil is just an angel who asked for More” (Clevenger – ”Dermaphoria”); ”I saw the best minds of my generation destroyed by madness, laughing hysterical naked, dragging themselves through the negro streets ar dawn looking for an angry fix. Angelheaded hipsters […] through the starry dynamo in the machinery of the night– Ginsberg, – “Howl”).

Curentul Neo Noir augmentează ca segment oarecum complementar ceea ce definim azi drept „ficțiune transgresivă”. Sub-nișă a unei nișe, o tumoare izolată a literaturii de sorginte americană, Neo Noir îl are ca reprezentant de seamă pe Will Christopher Baer, autor al romanului „Kiss Me Judas”. Temele tratate sunt acerb copiate din întregul definitoriu al ficțiunii transgresive (furtul de organe, sexualitatea, iubita dementă, dragostea nepotrivită ce cochetează cu impulsurile erotice dictate de starea de psihoză din tulburarea de personalitate borderline ori cu cele de lascivitate impuse de episodul manic al ciclotimiei sau tulburării bipolare I, consumul de droguri, actul transgresiv și nonconformist etc). Peste aceste teme se adaugă un substrat literar descriptiv inspirat din curentul cinematografic „Neo Noir” al anilor 30-’40 transpus în scriitură prin definirea romanțată a personajelor, incidente situaționale ca încărcătură de mister precum și de decor, introspecția personajului principal și un ”flow of consciousness” verbalizat la persoana I, aferent respectivei introspecții.

Dacă în ansamblul lor promotorii curentului „Generation X” fac uz de alienare și condiția umană în societate ce generează o frustrare nedefinită cu explozie iminentă sau directă împotriva societății moderne, în „Neo Noir” se pune mai mult accent pe romantism și melancolie.

Interesant de observat cum aceste trei sub-curente literare, aflate toate sub egida permisivă a ficțiunii transgresive, se întrepătrund și fac uz de elemente de stil, dialog ori situaționale intra-grup. În ”Dermaphoria” lui Craig Clevenger întâlnim o aură extrem de difuză de mister ce se cere deslușit, caracteristică celor din „Neo Noir”, dar și romantismul melancolic, declarat uneori cu patetism prin vocea internă și însoțit de o cadență ritmică a textului ce duce cu gândul spre poeții din „Beat Generation” (Carl Solomon de exemplu): ”Her sleeping breath brushes my face and blows the ashes from my memory” (C. Clevenger, ”Dermaphoria”).

Romantismul din Neo Noir cochetează cu singurătatea individului din poezia americană a lui 1835-1845. Un bun exemplu în acest sens este ”Alone” a lui Edgar Poe, care-și declară condiția de om încă din primul vers, o lungă tânguire cap-coadă, pe care o întâlnim și în poezia lui Will Christopher Baer. ”From childhood’s hour I have not been / As others were—I have not seen / As others saw—I could not bring / My passions from a common spring— / From the same source I have not taken / My sorrow—I could not awaken / My heart to joy at the same tone— / And all I lov’d—I lov’d alone— / Then—in my childhood—in the dawn / Of a most stormy life—was drawn / From ev’ry depth of good and ill / The mystery which binds me still— / From the torrent, or the fountain— / From the red cliff of the mountain— /From the sun that ’round me roll’d / In its autumn tint of gold— / From the lightning in the sky / As it pass’d me flying by— / From the thunder, and the storm— / And the cloud that took the form / (When the rest of Heaven was blue) / Of a demon in my view—.

Tânguirea lui Poe o întâlnim atât la Baer cât și la Clevenger. Ea apare într-o oarecare măsură în proza lui Clevenger, ca stindard al suferinței umane și, mai pregnant, la Ginsberg (America I’ve given you all and now I’m nothing. / America two dollars and twentyseven cents January 17, 1956. / I can’t stand my own mind.” – A. Ginsberg – America”).

Dacă Palahniuk, Welsh și Ellis sunt mai detașați de romantism și mai magnetizați de sarcasm și critica dragostei, la Craig Clevenger descoperim o urmă de speranță; ”They’re not failures. They’re steps. Small bits of progress”. Dragostea e tratată după modelul Yeats și la Douglas Copland în ”Girlfriend in a Coma”. Nevoia de exprimare a iubirii cochetează la ambii cu un substrat aproape religios, de totală dedicare și de o umilitate ce poate fi tradusă mai permisiv drept „act de venerație”: „Had I the heavens’ embroidered cloths, / […] But I, being poor, have only my dreams; / I have spread my dreams under your feet; / Tread softly because you tread on my dreams.” (W.B. Yeats).

Poate cel mai îndepărtat de galaxia ficțiunii transgresive și totodată cel mai greu de plasat în pânza nișelor acesteia este J.G. Ballard. Mecanofilia din „Crash” și sexualitatea deviantă, cuplate și îmbinate în acte ce cochetează cu insubordonarea față de normele sociale pot fi desigur socotite ca sateliți ai curentului „Generation X”, dar romanele ulterioare ale lui Ballard cochetează cu doar cu bizarul situațional abstract întâlnit doar în opera lui Ballard, după care se distanțează spre existențialism kafkian sau chiar subgenul science fiction.

Această pânză difuză de teme recurente ce unesc sau distanțează curentele Beat Generation, Neo Noir și Generation X este observabilă doar în contextul operei reprezentanților curentelor respective. Iar aici mă refer la totalitatea operelor acestora, nu doar la acele titluri rebele și atipice, considerate de autorii lor și criticii literari drept „experimente de stil sau temă” și care se întâmplă – prin natura lor stilistic-situațională – să se integreze într-una dintre aceste trei nișe ale ficțiunii transgresive. Dacă Ginsberg și Kerouac și Carl Solomon și-au păstrat direcția din cadrul Beat Generation, Palahniuk a schimbat radical macazul menținută până la „Invisible Monsters”, iar titluri precum „Pigmy” sau „Damned” diferă radical de stilul care l-a consacrat drept autor american și totodată îl distanțează tot mai mult de curentul „Generation X”. Același lucru îl pot spune despre proza scurtă a lui Clevenger și, într-o măsură mai mică, despre ultimele încercări editoriale ale lui Douglas Coupland. Fidel stilului, temelor, criticii consumerismului și sarcasmului în raport cu societatea a rămas în „Generation X” doar Brett Easton Elllis (”Glamorama”, ”Imperial Bedrooms”, ”Less Than Zero”).

Pe planul „Beat Generation” și-au păstrat direcția până la capăt atât Burroughs cât și Ginsberg, Solomon și Jack Kerouac. Am putea spune că anii ’60-’80 au fost mai conservatori din punct de vedere stilistic, ceea ce nu e neapărat un lucru rău. Ceea ce Școala de la Frankfurt numea „bastardizarea artei prin consumerism” în cadrul sociologiei și a teoriei critice definite drept curent s-a transpus azi în salturile stilistice pe care le întâlnim la Chuck Palahniuk, Coupland sau chiar Craig Clevenger. Pentru că, la urma urmei, cu succesul vin câștigurile materiale și odată cu acestea nevoia de a menține fluxul de bani constant. Ceea ce la rândul ei presupune o acomodare la nivelul cerințelor fluctuante ale pieței editoriale autohtone; acomodare pe care autorul de ficțiune transgresivă nu o poate realiza fără a recurge la compromisuri tematice, stilistice și chiar de etică nescrisă a scriitorului.

Din pricina consumerismului literatura s-a îndepărtat de la ceea ce Allen Ginsberg numea „cititorul dedicat”; ”who ate fire in paint hotels or drank turpentine in Paradise Alley, death, or purgatoried their torsos night after night / with dreams, with drugs, with waking nightmares, alcohol and cock and endless balls”.

Exit stage left.

News from the Underground – 9 iulie 2019

Posted by on iul. 9, 2019 in Linux, Literatură, Psihologie, Sociologie | 0 comments

I dunno. S-au întâmplat multe în ultima perioadă. E dimineață, îmi beau cafeaua; să văd ce-mi amintesc.

Unul dintre articolele mele publicate în Linux Magazine a apărut și la ei pe site, contra-cost. E cover story-ul numărului din august 2019 (”IoT on the Cheap”). Ieri mi-a sosit revista și împreună cu ea a adus poștașul și numărul 7 al revistei literare ”Viața românească” unde am publicat o povestire.

Mi s-a luat iar un interviu de către cei de la Antena 1, de data asta în calitate de sociolog. Ieri am dat un alt interviu în scris și-am răspuns la câteva întrebări legate de cărțile mele.

În weekend am făcut cumpărături de pe net. Am început timid, cu câte un HAT, câte o carcasă pentru Raspberry Pi, câte o carte. Long story short m-am ușurat de vreo $1100 în 12 ore și tot ce țin minte e că am luat ceva componente și un fierăstrău circular electric. Pentru că trebuie la casa omului un fierăstrău circular electric, după cum e și normal.

Am încheiat sesiunea la licență la sociologie cu 10 la toate examenele și un 9. M-am dus eu la mărire dar n-am reușit să-mi măresc nota la 10. Oricum iau bursă probabil dar voiam să fie 10 curat, ca semestrul trecut. Sesiunea la doctoratul de sociologie am lăsat-o pe toamnă ca să nu mă aglomerez cu referatele.

Vara asta organizez un curs de psihologie. Postez eu anunț din timp. Am deja oameni care vor să participe. Se va ține o dată pe săptămână, vreme de câte două-trei ore, în weekend, timp de 10 săptămâni. Taxa de participare e de 1000 euro pe persoană și vreau o grupă nu mai mare de 8 oameni.

M-am jucat cu clusterele (am făcut două deja): Docker, Kubernetes. Am pus CentOS pentru ARM pe un Raspberry Pi just for the heck of it. Am luat un ventilator extern pentru clusterul mare și e cea mai mișto chestie pe care am cumpărat-o anul ăsta. Răcește de la 42 de grade la 35 în nici două minute.

La clusterul mic i-am luat standoff-uri de 8mm lungime ca să le pun între plăcile Raspberry Pi Zero, să stea stabile și să nu se miște în mufe.:

La chestia de mai jos îi zice ”Turing Pi”. Este un cluster board Mini ITX care suportă până la 7 module Raspberry Pi Compute (care fiecare echivalează ca putere de procesare un Raspberry Pi B 3+ și vine în versiuni cu slot MicroSD – versiunea ”Lite” – ori cu memorii eMMC flash de 8GB, 16GB sau 32GB). Am dat precomandă – 128 USD. Apare prin toamnă. Există momentan o singură alternativă la chestia asta – ”Raspberry Pi 3 CoM Carrier Board” – care suportă doar 5 module în loc de 7 și costă de două ori mai mult ($259 – $268). Prin comparație, un clusterboard cu 7 sloturi făcut de cei de la PINE64, menit să ruleze cu module SOPINE A64 costă $99,99. Diferența de preț nu e mare și, în plus, hardware-ul PINE64 nu dispune de atâtea HAT-uri și software precum produsele Raspberry Pi. Un modul compute SOPINE A64 începe de la $29. Un modul compute Raspberry Pi începe de la $30 (versiunea cu eMMC de 16GB e pe la 34-35 USD). Mi-ar plăcea dacă ar avea 9 sloturi în loc de 7 dar e OK și așa – poate iau două.

În rest pe la cabinet cu clienții. Sunt mai aeristit în perioada asta pentru că am intrat în vacanță cu școala. Scriu articole, trebuie să mă apuc de scris o carte de sociologie pe care o am în plan de multă vreme. Modulele III și IV CISCO Routing & Switching le-am lăsat pe toamnă ca să iau o pauză și să mă pot relaxa puțin vara asta.

Am fost la un curs R la Școala Doctorală de Sociologie care s-a dovedit a fi ceva de bază și din care am învățat o singură chestie folositoare (cum să faci rădăcina pătrată a unui număr ALTFEL).

În rest aștept să vină noul an universitar ca să pot începe să predau la catedra de Psihologie a Universității Oradea. Studenți – vine ”nutty professor” să vă învețe psihologie cognitivă.

Am învățat în sfârșit cum se folosește corect ciocanul de lipit când vine vorba de componente fine. My soldering jobs were horrible.

Am făcut chestii din ghips (ghivece ca să am în ce să-mi pun cactușii pitici):

și cu ocazia asta am făcut două cutii pline de ursuleți, inimioare, dinozauri și alte cele. Una am dat-o Ralucăi din Cluj ca să aibă cu ce se distra copiii din grupa ei la grădiniță iar cealaltă am făcut-o pentru Asociația Consiliaris din Oradea care se ocupă cu cazuri de copii abuzați. Să aibă ce picta. Le-am donat și o tabletă de 7”, tot pentru copii, și urmează să le dau și un PC ca să aibă ăia mici pe ce se uita la desene sau juca jocuri educaționale.

Mi-a sosit și ”Streetwise” – ultima carte din seria Elijah Anderson care-mi lipsea. Mi-am luat și de pe Elefant câteva chestii tot de sociologie.

Lucrarea de licență la sociologie mi-e aproape-aproape gata. Vreau s-o termin vara asta ca să nu am bătăi de cap anul viitor și să mă pot concentra pe teza de doctorat.

Trebuie să dau o fugă în Ungaria să-mi iau actele de cetățean maghiar (da – am dublă cetățenie acum, köszönöm szépen). Trebuie să fug și la București să depun niște acte la Colegiul Psihologilor. În 15 am deadline la un alt articol Linux Magazine, am un site de terminat, alte articole Linux de scris pentru cei de la LinuxConfig, de făcut un script R pentru un studiu sociologic pe care vreau să-l scriu (ocazie cu care pun clusterul la lucru câteva săptămâni să parseze constant date de pe net). Vara asta vreau să fac niște chestii pro bono (voluntariat la Asociația Consiliaris, de exemplu). Am o grămadă de studii de psihologie și sociologie de citit; dar O GRĂMADĂ.

Articolul meu ”Taximetriștii vin și pleacă” a apărut și-n presa locală. Cu shitstorm-ul de rigoare, desigur.

Am încercat să sincronizez LED-urile nodurilor din cluster prin NTP; am scris rapid un script stângaci și numai n-a mers, că mi s-a spus că timpul de execuție nu poate fi sub 500ms cum vreau eu să fie. Așa că luminile pornesc haotic, la boot, prin /etc/rc.local deocamdată:

 

Cam asta e ce-mi amintesc de săptămâna trecută. Need more coffee. Dacă aveți chef am făcut pe Facebook un canal de demotivaționale care a prins (se pare) la lume. Delirez pe-acolo.

 

Docker ARM segfault pe Raspberry Pi Zero

Posted by on iul. 1, 2019 in Linux | 0 comments

Instalam Docker pe ClusterHAT și îmi tot dădea segfault la pornire pe nodurile slave:

$ systemctl status docker.service
● docker.service - Docker Application Container Engine
Loaded: loaded (/lib/systemd/system/docker.service; enabled; vendor preset: enabled)
Active: inactive (dead) (Result: core-dump) since Mon 2019-07-01 07:36:34 BST; 13min ago
Docs: https://docs.docker.com
Main PID: 714 (code=dumped, signal=SEGV)
CPU: 419ms

Jul 01 07:36:32 p1 systemd[1]: docker.service: Main process exited, code=dumped, status=11/SEGV
Jul 01 07:36:32 p1 systemd[1]: Failed to start Docker Application Container Engine.
Jul 01 07:36:32 p1 systemd[1]: docker.service: Unit entered failed state.
Jul 01 07:36:32 p1 systemd[1]: docker.service: Failed with result 'core-dump'.
Jul 01 07:36:34 p1 systemd[1]: Stopped Docker Application Container Engin
e.

Așa că am citit puțin și se pare că ultimele build-uri ARM au probleme cu procesorul din Raspberry Pi Zero și Zero W. Soluția e să faci downgrade la containerd.io și docker:

curl -s https://packagecloud.io/install/repositories/Hypriot/rpi/script.deb.sh | sudo bash
sudo apt-get install containerd.io=1.2.6-1
sudo apt-get install docker-ce=18.06.1~ce~3-0~raspbian

Apoi poți porni docker.service și da join la swarm. Chestia asta se întâmplă doar pe ARM-urile Pi Zero/Zero W și doar recent.

Micro-Cluster adventures

Posted by on iun. 30, 2019 in Linux, Uncategorized | 0 comments

M-am jucat azi cu clusterul mic. Am cumpărat de la Pimoroni niște benzi LED Blinkt și seturi de pini în formă de ”L”; au venit extrem de rapid din UK (3 zile parcă). Așa că am lipit cu cositor de Raspberry Pi-urile Zero pinii. Cum pistolul meu de lipit are vârf cam gros a ieșit ceva Frankenstein de genul ăsta:

Am băgat apoi led-urile colorate în fiecare set de pini, instalat cu curl library-urile Python necesare pe fiecare nod și apoi am repornit Cluster HAT-ul cu clusterhat on. După ce-au bootat toate și-am setat SSH fără login pe ele am făcut scriptul ăsta:

#!/bin/bash
for I in 1 2 3 4 ; do echo $I;(ssh pi@p$I.local "/usr/bin/rainbow.py &"&) ;done

Asta pornește concomitent scriptul rainbow.py care e unul din cele livrate prin git de ăștia de la Pimoroni. Mai au ei scripturi pentru temperatura procesorului, viteză WiFi, tot felul de jocuri de lumini. LED-urile sunt extrem de puternice. De aceea în clipul de mai jos pun o hârtie peste ele, că altfel bat prea tare în camera de filmat. Am și pus acum la uscat o matrice translucentă, albă, făcută din rășină expoxidică – să am ce pune deasupra în loc de hârtie.

 

Am instalat și glances pe el (nu vreți să știți cât de greu compilează un RPi Zero).

Fun times.

/Update: Am făcut din rășină epoxidică o placă acrilică mată, albă, care să acționeze ca diffuser pentru luminile prea puternice ale led-urilor.

Labirintul – origini istorice și implicațiile lui în arta antică

Posted by on iun. 29, 2019 in Uncategorized | 0 comments

Labirintul – origini istorice și implicațiile lui în arta antică

Primele menţionări ale labirinturilor sunt cele ale autorilor cretani si egipteni şi de aceea este de cuviinţă să le amintim primele. Vom trece apoi prin labiriturile menţionate de alţi autori ai Antichităţii şi vom vedea cum simbolul se repetă din ce în ce mai des pe lucrări de artă din cele mai variate, întinzându-se dincolo de perioada clasică. Idea labirintului a fost ulterior preluată şi adaptată de Biserica Creştină în timpurile întunecate ale Evului Mediu şi s-a dezvoltat dincolo de principiul artistic în a cărei formă şi-a găsit locul prima oară. Ideea labirintului a fost adaptată şi preluată în mediile horticulturii şi mai apoi în mediile matematice ca subiect de studiu.

După cum observăm, labirintul a ajuns în cele din urmă să evolueze dintr-un subiect de studiu într-un mediu practic, de la mijloc de existenţă şi până la un mediu de recreere dedicat copiilor.

Labirintul egiptean

Prima structură antică cunoscută omului care a adoptat modelul labirintului este o gigantică clădire situată în nordul Egiptului, un tărâm cunoscut pentru fastuoasele sale sisteme de irigaţie şi misterul care înconjoară istoria poporului său. Clădirea datează cu cel puţin 2000 de ani înainte de începutul erei creştine. Da, este vorba de labirintul egiptean sub forma piramidelor.

Există numeroase exagerări şi descrieri individuale cu discrepanţe corespunzătoare cand se face referire la Labirintul Egiptean. Cea mai amănunţită dintre acestea îi aparţine lui Herodot, numit şi ”părintele istoriei”. Născut în 484 î.C., Herodot a călătorit îndelung şi a vizitat numeroase locuri în care arheologii din ziua de azi nu mai au acces. Unul dintre aceste locuri este Egiptul Antic, tărâm împărţit în douăsprezece secţiuni – după spusele lui. Mai marii celor douăsprezece regate au convenit să lase o amintire a regimului lor şi a trecerii lor prin viaţă, iar aşa se face că au construit un labirint megalitic chiar deasupra lacului Moeris, în partea opusă a Oraşului Crocodililor. Herodot afirmă că până şi piramidele erau întrecute în frumuseţe şi glorie de Labirintul construit de egipteni.

Dacă unii sceptici ar putea afirma că Herodot şi-a dat frâu liber fanteziei şi a inventat doar acel loc magic, aflaţi că un alt mare călător, pe numele lui Strabo, a descris acelaşi labirint la două secole după Herodot. Strabo descrie labirintul în aceleaşi cuvinte şi cu aceeaşi uimire, numindu-l mai impozant decat piramidele. ”La capătul labirintului se află mormântul regal, alcătuit dintr-o piramidă cu baza pătrată şi conţinând corpul lui Imandes”. Strabo afirmă că era obiceiul celor douăsprezece cârmuitori ai Egiptului să se adune în curţile imense ale labirintului împreună cu preoţii şi să aducă ofrande zeilor sau să administreze imperiul.

În anumite părţi ale lucrării lui, Strabo îl critică pe Herodot din punct de vedere literar, dar descrierile celor doi sunt atât de asemănătoare încât nu ne putem îndoi de veridicitatea lor.

Ca un bonus istoric, labirintul egiptean este menţionat de un al treilea scriitor al perioadei: Diodorus Sicilianul. Acesta aminteşte de acelaşi labirint de deasupra lacului Moeris. Pomponius Mela oferă o menţionare a sus-numitului labirint un secol mai târziu iar în prima jumătate a secolului I, Pliny, în a sa ”Istorie a Naturii” are multe de spus legat de acest subiect.

Din punct de vedere istoric este ciudat că o construcţie megalitică ca Labirintul Egiptean să nu fi fost descoperită în zilele noastre sau că o urmă a sa nu a fost lăsată prin nisipul deşertului.

Gemelli-Careri, un călător italian care a vizitat Egiptul în 1693, face referire la un labirint subteran pe care l-a observat în vecinătatea piramidelor. În 1700, Paul Lucas, anticarul regelui Louis al X-V-lea publică o carte cu relatările călătoriilor lui, carte în ale cărei pagini menţionează ruinele unui labirint.

În 1843 o expediţie prusacă condusă de K.R. Lepsius afirmă că a descoperit ruinele labirintului egiptean. Mai mult, G.M. Ebers, un acolit al lui Lepsius ne spune că dacă te caţeri pe una din piramidele învecinate poţi observa cu ochiul liber conturul acestuia.

Labirintul egiptean a fost distrus de romani, iar în locul lui a fost construit un sat din materialele rămase la dispoziţie. Bucăţi de zid au fost examinate şi s-a concuzionat că satul ţine acum locul labirintului străvechi.

Labirintul cretan

Este probabil cel mai cunoscut din întreaga istorie veridică sau mitică a omenirii. Plutarh a activat ca istoric în cea de-a doua jumătate a secolului I. Informaţiile oferite de el cu privire la faptele lui Tezeu erau deja prezente în mentalitatea populară şi în poveştile transmise din gură în gură. Mai mult, există dovezi scrise de autori greci ai secolului V î.C. care atestă existenţa lui.

Cu toţii cunoaştem povestea lui Tezeu şi romantismul care înconjoară lupta lui cu Minotaurul. Aegeus – tatăl lui Tezeu – era regele Atenei. În acea perioadă peste Knosos era conducător un rege numit Minos, rege care totodată deţinea cea mai impresionantă flotă a Mării Mediteraniene din acea perioadă. Fiul lui Minos, Androgeos, a fost ucis în timpul uneia din călătoriile lui spre Attica. Drept pedeapsă, Minos a decis să ceară tribut atenienilor o dată la şapte ani, sub forma a şapte fete şi şapte tineri. Curtea lui Minos adăpostea un inventator priceput pe nume Daedalus şi care a construit pentru vestitul rege un labirint care se presupunea că ar fi imposibil de trecut. Construcţia a fost concepută pentru a adăposti o creatură numită ”Minotaurul”, progenitura monstruoasă a reginei Pasiphae şi a regelui. Minotaurul este descris ca fiind pe jumătate om, pe jumătate taur sau ca un om cu cap de animal, o bestie care ucidea orice fiinţă ce îi era adusă în cale. Cei paisprezece adolescenţi au fost aruncaţi unul câte unul în labirint şi lăsaţi să îşi termine viaţa la mila monstrului.

Tezeu a aflat de tribut şi l-a rugat pe tatăl său Aegeu să îl lase să devină unul din cei paisprezece sortiţi pieirii, cu gândul că dacă Minotaurul va fi ucis, întreg procesul tributului va fi devenit inutil.

Ajuns la Knossos, Tezeu cade în graţiile uneia din fetele lui Minos. Ariadne reuşeşte să-i dea lui Tezeu un fir magic şi o sabie, unelte menite să-l ajute să iasă viu din întortocheatul labirint. După ce Tezeu a învins monstrul şi a reuşit să-i elibereze pe ceilalţi prizonieri a plecat cu Ariadne în drum spre Atena. Povestea aminteşte că întreg ansamblul s-a oprit în insula Delos unde au sărbătorit prin dans victoria lor. Dansul a ajuns să fie practicat în onoarea eroilor până în ziua de azi.

Există multe versiuni ale legendei, unele variind radical de altele. Philochorus, de exemplu, afirmă că labirintul lui Minos era defapt doar o închisoare în care regele îşi arunca prizonierii tineri pe care mai apoi îi oferea drept cadou celor care câştigau diverse întreceri sportive. Tot el spune că minotaurul era defapt doar un ofiţer militar al cărei predispoziţie spre agresivitate, în conjuncţie cu numele (Tauros), a dat naştele la mitul amintit.

Întrebarea finală rămâne desigur ”a existat sau nu cu adevărat labirintul minotaurului?”

Conform scriitorului greco-roman Apollodor, Daedalus a construit labirintul cretan pe baza celui egiptean dar la o scară de 1:100. Această afirmaţie, care a fost repetată ulterior de Pliny şi Diodorus, a dus la încercarea de identificare a construcţiei. Nimic nu părea să corespundă descrierii, până ce la Gortyna, în partea de sud a insulei Cretei, au fost descoperite o serie de pasaje interconectate, cu deschidere în latura muntelui Ida. Poeţii romani Catullus şi Claudian erau de părere că aceste peşteri sunt adevăratul labirint cretan.

Botanistul francez G. P. de Tournefort a vizitat cavernele la 1 iulie 1700 şi a notat în scrierile sale că pereţii de la intrare prezentau inscripţii şi date scrijelite de foştii vizitatori, cu ani începând din 1444 şi până în 1699. Tot el menţionează un alt labirint în Candia şi un altul în oraşul Gnossus.

Între 1810 şi 1817, C. R. Cockerell, un călător, a notat că a intrat într-unul din respectivele labirinturi şi că era să fie pierdut în pântecele lui de n-ar fi fost şirul de sfoară pe care îl adusese cu el. Similaritatea cu povestea lui Tezeu este izbitoare, dar nu ne este greu să ne imaginăm cine a copiat pe cine.

La câţiva kilometri în partea de nord-est a Gortynei şade baza dealului Kephala, fostul amplasament al anticului oraş Knossos. Pereţii alcătuiţi din mari blocuri de ghips prezentau însemne ciudate, aşa că Dr. A. J. Evans a fost convins că va da de lucruri interesante odadă ce va începe să sape situl arheologic. Se pare că a avut dreptate, asta deoarece sub dărâmături zăcea un oraş preistoric care a pus bazele a ceea ce noi cunoaştem astăzi ca fiind civilizaţia Minonă. Obiectele descoperite datau din 3000 î.C.. A fost descoperită şi o cameră a tronului în care se presupune că regele Minos îşi petrecea majoritatea timpului. Poate cea mai importantă descoperire a fost însemnul toporului cu lamă dublă repetat obsesiv şi ceva ce părea a fi un labirint încrustat pe unul din pereţi.

Labirintul etrusc

Pe lângă labirintul egiptean şi cel cretan, o serie de structuri sunt catalogate ca făcând parte din labirintul etrusc (numit şi ”labirintul italian”). Pliny menţionează un asemenea labirint ca fiind construit după modelul celui egiptean pe insula Lemnos şi afirmă că era renumit pentru frumuseţea celor 150 de coloane ale sale. Menţionează un altul la Samos, presupunând că ar fi fost construit de Teodorus şi un al treilea la Clusium. Ultimul este numit ca fiind mormântul generalului etrusc Lars Porsena. Este singurul mormânt etrusc amintit de scriitorii Antichităţii şi este amintit de Pliny din simplul motiv că era înconjurat de un extraordinar labirint. Varro citează acelaşi labirint şi îi atribuie proporţii gigantice, ceea ce i-a determinat pe ceilalţi autori ulteriori să pună sub semnul îndoielii veridicitatea afirmaţiilor.

Un labirint care se potriveşte descrierii lui Varro se află pe Calea Apiană spre Albano. Este numit ”Mormântul Horaţilor şi Curiaţilor”. În prima jumătate a secolului trecut un călător britanic pe numele său G. Dennis a realizat un studiu al antichităţilor din Etruria şi a labirintului tăiat în piatră. Tot el afirmă că o structură labirintică a fost descoperită la câţiva kilometri depărtare sub forma unui cimitir etrusc.

Labirintul etrusc – după cum putem observa – ia mai întotdeauna forma cavoului, a catacombelor mortuare. Strabo aminteşte şi el de catacombele pe care el le numeşte ”Labirintul Ciclopului”.

Termenul de ”labirint” a ajuns în perioada lui Pliny să aibă o cu totul altă conotaţie, el semnificând mozaicurile din podeaua clădirilor celor avuţi sau drumurile tăiate de copii prin grâu şi iarbă în timpul jocului. Termenul era totodată aplicat şi capcanelor întinse peştilor, dacă ar fi să ne luăm după lucrările lui Teocritus.

Simbolul labirintului în arta antică

Există diverse speculaţii cu privire la modul în care forma tipică a labirintului a ajuns să fie reprezentată. A devenit un stereotip încă dinainte de era creştină şi şi-a păstrat structura timp de multe secole. Monezile din Knossos ne furnizează destule detalii cu privire la simbolistica labirintului. Însemnele primitive de tipul fylfot sau svastica au atras deasemenea atenţia istoricilor deoarece se aseamănă îndeajuns de mult cu un labirint simplist. Sigilii minone şi egiptene descoperite în siturile arheologice prezintă acelaşi tipar. Forma internă a labirintului de pe o placă descoperită în Memphis afişează două siluete dispuse faţă în faţă, în aceeaşi manieră în care zeii egipteni sunt reprezentaţi secole mai târziu pe pereţii piramidelor. Placa datează din anul 3000 î.C. şi desenul de pe ea seamănă mult cu două hieroglife egiptene – ”mer” (care simbolizează pământul irigat) şi ”aha” (simbol al unui plan al curţii regeşti).

Monezile din Knossos au o vechime mult mai mare decât civilizaţia Minona, din timpuri în care cultura greacă a înlocuit-o deja pe cea miceniană.

Un labirint a fost descoperit şi pe un pilon din peristeul unei clădiri excavate la Pompei. Se numeşte casa lui Lucreţiu iar labirintul în cauză a fost sculptat în urmă cu vreo 2000 de ani. Desenul este acompania de inscripţia ”LABYRINTHUS. HIC HABITAT MINOTAURUS” – o posibilă aluzie la stăpânul de atunci al casei. Un alt mozaic din casa numită ”Casa Labirintului” îl înfăţişează pe Tezeu şi Minotaurul în plină luptă, urmăriţi îndeaproape de un grup de fete înspăimântate.

Romanii excelau în arta mozaicului care deseori afişa simboluri labirintice. Un anume tip de mozaic era numit ”pavimentum sectile” şi era compus din bucăţi de marmură de diferite mărimi şi culori, aranjate în seturi uniforme astfel încât să alcătuiască un ornament. Un alt tip, ”pavimentum tessellatum” era alcătuit din bucăţi de marmură de aceeaşi mărime şi formă. ”Pavimentum vermiculatum” era compus din piese foarte mici ca dimensiune, ”pavimentum scalpturatum” era mozaicul sculptat iar stilul ”opus alexandrinum” este o versiune a lui ”sectile” care apare nu doar pe continentul european dar şi în Marea Britanie, fostă colonie romană.

Textul ăsta l-am scris acum cel puțin 10 ani. L-am găsit prin laptop și-am zis că-l pun online.

Taximetriștii vin și pleacă

Posted by on iun. 24, 2019 in Uncategorized | 0 comments

Taximetriștii vin și pleacă

Am să încerc să explic pe înțelesul noilor generații sintagma ”Ai carte – ai parte” pentru că știu că a devenit atât de răspândit mesajul încât s-a perimat. Când eram tânăr nu o pricepeam nici eu și mi se părea doar ceva vehiculat de pensionari.

Păi hai s-o luăm așa: ai 16 ani; sau 19 ani. Ești la liceu sau ai intrat la facultate. Toată viața ta ai copiat la teze, ai chiulit de la matematică, ai bătut cafenelele în ora de istorie și ți-ai făcut fițuici la fizică. Cumva-cumva ai trecut de Bac (în caz că l-ai trecut) și ai ajuns la facultate unde faci aceeași chestie. Sau poate ești încă în liceu și visezi să dai la Drept dar ai doi de cinci la gramatică.

Și te gândești că ”ce mare brânză?”; dacă ai putut să te strecori prin sistem până la vârsta asta va merge și de acum încolo. Și ai avea perfectă dreptate în majoritatea instanțelor: așa cum ai copiat într-a X-a vei putea copia și în clasa a XII-a. Dacă ți-a mers la liceu va merge cel mai probabil și-n facultate. Vei fi extrem de ușurat(ă) să afli chestia asta. Scopul tău e să obții cumva diploma aia pentru că toată lumea are diplomă și doar n-oi fi tu mai prejos. Restul sunt detalii. Te descurci tu.

Problema e că nu. Nu te vei descurca.

Permiteți-mi să detaliez:

Știi toți profesorii ăia care nu te-au prins copiind? Ăia de-ai râs că i-ai fraierit la teză sau examen venind cu ”casca” sau fițuici? Ăia toți, fără excepție, știau ce faci. Ai scăpat neprins datorită lor, nu datorită dibăciei tale în ale inspiratului de la colegul de bancă. Iar după ce s-a terminat testarea și-ai plecat acasă zâmbind au plecat și ei acasă; tot zâmbind. Au văzut sute de copii ca tine – toți cu același zâmbet satisfăcut pe față. În plus, cadrul didactic știe trei chestii: că 1. salariul lui e același, că treci, că nu; 2. după ce termini liceul sau facultatea nu mai ești responsabilitatea lui; și 3. – după ce primești diploma îți va dispare zâmbetul rapid. Va termina promoția ta și-i vei povesti iubitului/iubitei ce drum anevoios ai parcurs, cu slalom-uri printre restanțe și amenințări de corijență. Iar foștii tăi profesori vor face probabil aceeași chestie, dar la modul intern: amintindu-și pentru ultima oară de tine și râzând nițel cu vocea lăuntrică.

Pentru că după ce ai diploma de Bac sau cea de licență dai piept cu viața. Planul tău era să mergi în Spania pentru că doar proștii au facultate. Ori poate să te angajezi programator dacă tot ai terminat IT. Ai diplomă doar. Și vei merge în Spania sau la interviul de job și vei da acolo de 80 de oameni fix ca tine: aceleași haine, aceeași vârstă, aceeași înălțime, aceleași studii. Toți strângând în mâini diplomele lor și memorând în gând prezentarea personală: ”Mă numesc Cimpoi Gavril și-s aci să lucrez”.

Să luăm acum scenariul fericit: cel în care tu, din 80 de oameni, ești ales să lucrezi în corporație. Sau să lucrezi în Spania ca ”ceva”. Ți s-a pregătit biroul, primești laptop, se negociază salariul. Te simți bine – ai mai trecut un ”hop”. Ai job. Și-l pierzi după o lună. Pentru că nu știi să faci absolut nimic. Știi materiile alea la care ai copiat în liceu sau facultate? Ei – alea aveau rostul de a te pregăti nu pentru a obține un loc de muncă bun ci pentru a-l păstra. Vezi tu – loc de muncă prinde oricine știe minți la interviu. Loc de muncă BUN nu au mulți însă. Ai mințit și te-ai șerpuit cumva printre 80 de candidați, ai avut noroc și te-au ales pe tine. Problema e că șeful tău știe doar de Capitalism, nu de cafele în prag de sesiune. Ăla n-a ajuns șef al propriei lui firme pentru că ar fi chiulit de la chimie non-stop. Și-acum s-a pricopsit cu tine: ”inutilul”; ”inutila”. Un om cu diplomă care nu poate tasta o funcție în cel mai lejer limbaj de scripting. Juristul care nu știe unde să găsească Monitorul Oficial. Contabila care nu înțelege fracții. Așa că dă din umeri, te zboară, face un nou interviu de angajare și-l ia pe cel care n-a copiat la examene ci a învățat toate lucrurile alea de care tu ai fugit.

E vară. Ai scăpat din sistemul de învățământ. Stai în fața unei firme în care nu vei mai intra vreodată și strângi în mâini diploma aia. Te liniștești cu gândul că vei reuși în locul următor. La interviul următor. Ți-a mers în școală, va merge și aici.

20-30 de ani mai târziu ești tot taximetrist cu diplomă în IT. Îl duci acasă de la gară pe un tip care-ți pare cunoscut de undeva dar nu-l poți nicicum plasa în memorie. E proful tău de mate din liceu. Coboară la destinație, îți plătește cursa și se îndepărtează zâmbind.

Nu te-a recunoscut.

Taximetriștii vin și pleacă; n-ai cum să ți-i amintești pe toți.

Un al doilea cluster pe care l-am făcut

Posted by on iun. 23, 2019 in Linux | 0 comments

Am văzut săptămânile trecute că exista un Cluster HAT pentru Raspberry Pi și-am fost curios. E un controller board care vine atașat peste un Raspberry Pi 3 B+.

Atașate pot fi 4 Raspberry Pi-uri Zero sau Zero W. Eu am cumpărat 4 Raspberry Pi-uri Zero (din locuri diferite pentru că nu poți cumpăra decât o bucată per persoană).

Controllerul are un EEPROM ce poate fi accesat printr-un FTDI la 3,5V dar am instalat un beta Raspbian Linux 9 făcut special pentru el care are o sesiune screen cu acces verbose la ce se întâmplă în EEPROM. Am luat și 4 seturi de LED-uri multicolore de la Pimoroni ca să am informații vizuale despre fiecare nod. Aștept să vină tot de la ei și headerele în formă de ”L” ca să pot suda pe plăci ledurile.

E mic, compact, frumușel.

Am luat un cooler extern de laptop, pe USB, și l-am tăiat cu flexul, pilit frumos, extins cablurile. Am făcut un stand ca să aibă răcire activă și din partea de sus, și din cea de jos.

Ulterior am eliminat câte doi piloni metalici din fiecare stâlp ca să fie mai compact iar coolerele să fie mai apropiate de cluster.

Pe nodul master am pus și heat sink-uri pentru răcire pasivă. Cu răcirea pasivă și activă în funcțiune în modul idle atinge 39,7°C. Fără coolere ajunge pe la 55,3°C.

Folosesc o versiune modificată de Raspbian 9 care nu necesită ca cele 4 Raspberry Pi-uri Zero să aibă carduri MicroSD. Așa că ”partițile” /boot și root ale fiecăruia sunt foldere: /var/lib/clusterhat/nfs/pX/ unde ”X” e un număr de la 1 la 4.

Alimentarea se face de la 5V și consumul cu toate chestiile în funcțiune arată cam așa:

Cluster HAT-ul are un EEPROM al lui. Activezi clusterul cu clusterhat on și pornesc pe rând cele 4 noduri. Procesul e anevoios, că putere de calcul mare nu are; dar ca și concept e mișto. Am făcut un clip cu procesul de bootare:

 

All-in-all e mișto jucăria. Am să-i fac o carcasă acrilică din rășină epoxidică și mă mai distrez cu el. Avantajul față de celălalt cluster al meu e că ăsta are un EEPROM programabil și pot scrie scripturi care să-i dea comenzi. Plus posibilitatea de a accesa nodurile la nivel hardware (să zicem cu buton On/Off pentru fiecare).

Public Service Announcement

Posted by on iun. 23, 2019 in Uncategorized | 0 comments

I turn 40 today.

[end of transmission]

Video: Timp de execuție cluster Linux

Posted by on iun. 21, 2019 in Linux | 0 comments

8 noduri slave a câte un Raspberry Pi 3 B+ cu procesor ARM de 1,4GHz și 4 core-uri fiecare execută prin Open MPI un script Python care caută numerele prime până la 6 unități. Întâi cu 4 core-uri, apoi 8, 16 și apoi 32 (toate cele 8 noduri).