Posted on oct. 14, 2018 | 0 comments

Aldous Huxley îl precede pe Orwell cu ”Brave New World”. Publicată în 1932 (spre deosebire de ”1984” care a apărut în 1948), lumea imaginată de Huxley nu poate fi numită atât totalitară cât de un egalitarism forțat. Dacă personajele din cartea lui George Orwell nu au de ales din cauză că Partidul le dictează că nu au de ales, cele din romanul lui Aldous Huxley nu au de ales pentru că au fost condiționați genetic să fie fericiți cu ceea ce li se oferă. Principiile totalitarismului – dacă putem vorbi de așa ceva – dictează că masele trebuie strunite prin dezinformare, teroare și un nivel de trai care să nu le permită să aibă timp de gânduri contrarevoluționare. Huxley a rezolvat toate aceste probleme prin condiționarea genetică.

În ”Brave New World” fiecare individ este parte a unui subgrup al cărui funcție este să îndeplinească repetitiv un singur scop. Doctorii vindecă, fierarii bat metalul cald, conducătorii conduc și – mai mult – toată lumea e fericită să facă ceea ce trebuie să facă. Asta deoarece la naștere fiecare individ al acestei lumi imaginare este condiționat în așa fel încât să se simtă bine îndeplinindu-și sarcinile. Un muncitor care manevrează fier topit în medii de o căldură infernală este învățat încă din stadiul de făt să fie oripilat de temperaturile joase și să fie mulțumit de sine atunci când este pus într-un mediu fierbinte. Un liftier este învățat de mic să se simtă plăcut doar când plimbă de sus în jos oamenii cu liftul și să simtă discomfort atunci când staționează.

Huxley merge un pas mai departe și îi transformă pe acești indivizi ai diferitelor subgrupuri în elemente identice care elimină deopotrivă nemulțumirile dictate de firi diferite și nevoia de a ajusta aparatura în funcție de dimensiunea fiecăruia. Imaginați-vă patruzeci și opt de gemeni asamblând același tip de componentă a unui avion și veți avea o imagine destul de clară a lumii imaginate de Huxley.

La fel ca și în cazul lui ”1984”, despre ”Brave New World” s-a vorbit și răs-vorbit într-un asemenea al încât e aproape imposibil să spui lucruri noi despre roman. Ceea ce voi face în schimb este să alcătuiesc o punte între ”1984” și ”Brave New World”. De exemplu, este fascinant cum în ambele romane ”marea revelație” se petrece în cadrul unui dialog direct cu un reprezentant de seamă al puterii. Dacă Winston Smith poartă o discuție cu torționarul său și află cum funcționează lumea lui și de ce anume trebuie să funcționeze astfel, în ”Brave New World” Mustapha Mond le explică lui Bernard, Helmholtz și Sălbaticului de ce anume sistemul funcționează.

Ceea ce atât Orwell cât și Huxley au făcut prin intermediul dialogurilor lor a fost să ofere nu doar o motivație a absurdului ci și o introspectivă a micilor motive logice care legate redau realitatea lumilor lor. În ”1984” Partidul există pentru că spune că trebuie să existe iar teroarea e doar un alt cuvânt pentru iubire. Lui Winston i se spune că torționarul său poate alege să leviteze prin aer ca un balon dacă asta ar fi în interesul Partidului. Mai mult – că o poate face din simplul motiv că poate altera realitatea după cum dorește. Dacă lui Winston i se spune că persoana din fața lui tocmai zboară, nu are de ales decât să accepte acest lucru. În ”Brave New World”, unul din cei zece conducători ai lumii, cel avizat să conducă Europa de Vest, le spune celor trei personaje principale că dacă toată lumea crede că e fericită, atunci toată lumea este fericită. Indiferent dacă există sau nu factori externi care să fragmenteze societatea, nemulțumiri nu vor exista deoarece fiecare individ este condiționat să își accepte situația. Mai mult, orice problemă imprevizibilă ar putea să apară, aceasta este automat suprimată de ”soma”, drogul universal care șterge neplăcerile cetățenilor și îi trimite în beatitudine la cel mai mic semn de pericol. Mai pe scurt, dacă un struț își afundă capul în nisip, se va simți în siguranță, chit că în realitate nu este, dar ceea ce contează este sentimenul și nu realitatea.

Nici unul din personajele celor două romane nu au de ales, cu diferența că Winston din cartea lui Orwell nu are de ales din motive psihice iar cei din romanul lui Huxley din motive chimice și genetice.

O temă care se repetă în ambele romane este redefinirea realității și modul în care aceasta poate modela societăți. În ”1984” societatea este modelată prin propagandă excesivă. În ”Brave New World” este controlată prin ”soma” și o condiționare la nivel genetic.

Revenind strict la cartea lui Huxley, romanul mi s-a părut greoi de citit, și asta din cauza modului în care autorul alcătuiește frazele: un început care face aluzie la conținutul frazei, o paranteză lungă și un deznodământ care apare de multe ori atunci când cititorul deja a uitat despre ce se vorbea în primul rând. Aparte de asta, ”Brave New World” este o carte fascinantă care fără îndoială a dat startul în ceea ce privește fascinația față de totalitarism a autorilor ce au abordat subiectul ulterior.