Posted on oct. 12, 2018 | 0 comments

Nu poți să amintești de George Orwell fără să sari cu gândul la ”1984” și nu poți vorbi de ”1984” fără să riști să spui aceleași chestii care s-au spus deja. ”1984” e sinonim cu totalitarismul la fel cum ”NASA” e sinonim cu spațiul cosmic.

Ce pot să spun despre roman și e posibil să fie rar amintit este faptul că ”1984” este romanul individului și nu al societății. Accentul cade pe modul în care Winston Smith vede lumea care îl înconjoară și tratează drama lui ca ființă umană în mijlocul unei lumi modelate după cum dorește puterea. Cartea este prea puțin axată pe metaforic ca să poți face paralele cu realitatea fără să faci automat trimitere la fiecare regim comunist care a luat naștere în ultimul secol.

Aparte de descrierile care te mențin în atmosferă și de limbajul presărat de ”Newspeak”, marele merit al lui 1984 este că dă o definiție clară a totalitarismului și redă în amănunțime principiile pe care comunismul – cu precădere cel sovietic și cel din Coreea de Nord – au reușit să mențină masele liniștite vreme de atâtea decenii. De exemplu, Orwell împarte societatea din Oceania (țara fictivă al cărei Winston Smith îi este cetățean) în trei caste distincte.

La bază stă plebea. Cei mulți. 85% din populație, procent care include muncitorii, țăranii, locuitorii din orașe, intelectualii și în general pe oricine care nu e în legătură directă cu Partidul. Cei mulți sunt menținuți într-o stare permanentă de incertitudine iar prezentul le este alterat în funcție de necesitățile statului. Principalele lor griji sunt bombele inamice și loteria săptămânală pe care nu o câștigă nimeni.

A doua castă sunt membrii aserviți partidului. În speță cei a căror muncă este să-i mențină liniștiți pe ceilalți 85% amintiți anterior. Din această castă de mijloc face parte și Winston al cărui scop este să falsifice știrile din ziare în așa fel încât să reflecte prosperitate și progres. Casta de mijloc e alcătuită din membrii de partid care locuiesc în centrul capitalei și care sunt ținuți sub observație în permanență.

În final, casta superioară alcătuită din cele mai de seamă elemente ale societății Oceaniei: șefii, cei cu putere de decizie, cei care știu ce se petrece în realitate, cei de deasupra tuturor.

Un proletar nu poate ajunge în casta din mijloc decât în situații extreme. Un membru al castei de mijloc nu are nici o șansă să urce în casta superioară.

Dacă privim la modelul Coreei de Nord, Orwell, inspirat fără îndoială de stalinism și elemente ale nazismului, a prezis cu exactitate societatea din Pyongyang. În Coreea de Nord, cei mulți sunt țăranii și muncitorii. Plebea. Cei din capitală sunt fie militari, fie rude ale membrilor de partid. În zona de sus a icebergului social se află partidul în sine, al cărui conducători numără cel mult zece mii de persoane. În Coreea de Nord găsim același grad de dezinformare, găsim aceeași propagandă ca în ”1984”, găsim amenințarea cu inamicul extern (în cazul romanului fiind vorba de Eurasia și Eastasia, țările cu care Oceania se află din când în când în război, în cazul Coreei de Nord fiind vorba de Coreea de Sud și SUA). Cu doi ani înainte de aderarea Coreei de Nord la ideologia comunistă, George Orwell descria cum va fi viața în acest stat totalitar. Frapant este cât de mult se aseamănă relatarea lui Orwell cu realitatea din Pyongyang, cât de bine a intuit autorul modul de funcționare al unei asemenea societăți. Dacă în ”1984” timpul este fără valoare iar numerotarea lui s-a schimbat odată cu începuturile Ingsoc, în Coreea de Nord s-a trecut la un nou tip de calendar al cărui an zero începe odată cu nașterea lui Kim Il Sung.

”1984” este cel mai bun exemplu pe care beletristica îl poate oferi atunci când vine vorba de comunism, și nu degeaba este comparat atât de des cu statele totalitare.

Ca să continui o idee amintită mai sus, unul din meritele romanului este că reușește să îți imprime atmosfera în care trăiesc personajele principale. Consider că fiecare român născut înainte de 1989 ar trebui să citească ceea ce Orwell are de spus, fie și pentru a căuta similitudini între regimul Ceaușist și Ingsoc. Fie și pentru a realiza că se poate mai rău decât socialismul diluat prin care am trecut noi, că există mereu spațiu de manevră pentru mai aprig, mai mult, mai terifiant.