Posted on ian. 31, 2019 | 0 comments

”The crushed body of the sportscar had turned her into a being of free and perverse sexuality, releasing within its dying chromium and leaking engine-parts, all the deviant possibilities of her sex.”

Eram extrem de curios de Ballard, mai ales după ce văzusem frânturi din ecranizarea lui Cronenberg. Pe Ballard îl poți lejer îngloba în generația scriitorilor de ficțiune transgresivă. De origine britanic, Ballard nu se dezice de perversitatea narațiunii pe care o menține filmul (care film urmează aproape la filigran elementele din carte).

Am început să citesc ”Crash” acum vreo 10 ani, în săptămâni extrem de agitate pentru mine din punct de vedere al volumului de muncă. Așa că am citit-o cu pauze destul de lungi. Poate de vină e oboseala, poate nu e Ballard chiar pe gustul meu, poate e faptul că engleza pe care o folosește e diferită de stilul american – nu știu. Cert e că mi s-a părut o carte greu de urmat, plictisitoare pe alocuri. Nu ”plictisitoare” – mai mult alungită. Ballard are mania să ducă vreme de trei pagini aceeași descriere până în momentul în care te saturi de ea. Vrei să afli ce se întâmplă mai departe și nu poți pentru că ești în mijlocul istorisirii cum că autostrada e plină de mașini care sunt așa și așa și așa.

Crash tratează subiectul dezaxaților din punct de vedere sexual. Mai mult decât atât, această categorie aparte de oameni se evidențiază în carte prin faptul că alcătuiesc un alt subgrup, mult mai adânc, al obsedaților de mașini, cu accent pe mecanofilie.

Ce mi-a plăcut la Crash a fost modul în care Ballard a reușit să transforme mașina în ceva cu totul și cu totul erotic și excitant. Îmbină – ca și Brussolo de altfel – mecanicul cu organicul, metalul cu carnea, uleiul cu sângele și sperma. A fost ciudat să citesc cum fiecare element din bordul unui automobil are o conotație sexuală, cum atunci când faci sex pe bancheta din față a mașinii te excită mai mult acul vitezometrului decât sânii partenerei.

Personajele mi s-au părut cu o idee mai fade decât ar fi fost cazul. Toți sunt maniaci cu viteza, toți vor să participe în accidente ca să obțină acea senzație de ”high”. Toți pun sexul pe planul al doilea și visează la orgasm în momentul ciocnirii cu tirul din față, totul la 120km/h.

”Crash” mi s-a părut o carte apăsătoare, lungă. Descrierile balzaciene, obsesia nesănătoasă pentru sex prea mult evidențiată. Singurul lucru care m-a surprins cu adevărat a fost faptul că eroul principal – numit tot Ballard – are evidente gânduri homoerotice.

Nu mă îndoiesc că atunci când a fost lansată (anii ’70 parcă) a stârnit controverse și a ajuns bestseller. Chiar autorul spunea într-un interviu că ”I wanted to rub the human face in its own vomit, and force it to look in the mirror.”: În ziua de azi însă, când cei precum Palahniuk, Welsh sau Iain Banks scot bestseller-uri cu teme șocante la calup, Crash parte chiar o carte timidă.

Însă nu de neglijat.

Punct în plus pentru peisajele distopice.