Posted on May 26, 2018 | 0 comments

Am fost azi iar la Carrefour că rămăsesem fără lapte pentru cafea. Cozi imense la trei case deschise. Mă pun în rând la una din ele. Erau vreo patru oameni în fața mea. Ca să vă faceți o idee cât de greu mergea totul, am apucat să plătesc cam după un sfert de oră.
La celelalte case mergea la fel de greu.
Dar revenind, fata de la casa de marcat spre care speram să ajung era nouă. Tunsă scurt, cu șuvițe albastre în păr și un tatuaj cu păsări în zbor pe mână, semăna destul de bine cu Keith Caputo, vocalul de la ”Life of Agony”. Cred că era prima ei zi și se încurca în taste și era extrem de timorată, vizibil în distres emoțional și foarte obosită.
Apar din spate vreo cinci femei rrome cu copii și coșuri pline. Femeia din spatele meu țâfnește disprețuitor, domnul din spatele ei o aprobă că rândul se mișcă greu. Discuții despre cât de greu se mișcă rândul. ”Tatuaje are dar să scaneze mai repede nu știe” conclude doct și voit mai tare doamna din spatele meu.
O altă doamnă care plătise deja e furioasă. Fata scanase din greșeală de două ori două verze. Vociferează, o abordează din spate, ceea ce o face pe fata de la casă și mai hăbăucă. Femeile rrome se poziționează strategic câte două la câte unul din rânduri.
Femeia din spatele meu afirmă că ea merge să depună o plângere și merge să-l caute pe paznic. Alți oameni vociferează. Un pensionar din fața mea o admonestează în ungurește pe fată. Doamna cu patru verze țâfnește din flancul drept și nimeni nu pare să înțeleagă că un singur om nu poate servi patru persoane deodată.
Femeia din spatele meu s-a întors. Declară satisfăcută că a depus plângerea. Fata de la casă își strânge tâmplele între degete, încurcă butoanele, i se termină rola de marcat. Lumea vociferează nemulțumită cât montează o altă rolă.
Una din femeile rome dă tonul stratagemei și iese pe lângă noi cu coșul plin, chipurile să ajungă la aparatul de cafea. Cineva o ia la rost, femeia începe să urle. Un puradel se bagă în față la celălalt rând și scoate ceva din coș și pune altceva. O altă femeie rromă din alt rând scoate bani, îi bagă înapoi, se preface că nu înțelege. Urmăresc cu interes să văd tehnica și dacă scapă basma curată.
Bătrânul din fața mea ajunge să plătească, femeia cu verzele pufăie enervată și consideră că era rândul ei. Își așteaptă banii. Fata de la casă cere disperată ajutorul unei colege, se încruntă ambele pe ecran, ceva nu-i OK. Femeia cu verzele agită bonul, bărbatul din spatele meu merge să depună plângere.
Fata cu tatuaje e în prag de colaps total. Femeia rromă de la aparatul de cafea se ceartă cu paznicul, un puradel vrea să treacă printre oameni cu un pachet de ceva, mulțimea urlă și este prins rapid. Femeia de la casa #2 clachează prima și începe să scoată din coșul unei femei rrome tot și să-l arunce sub tejghea: ”Nu e prima oară când veniți să furați pe tura mea”. Țigăncile protestează, puradeii zbiară, fata cu tatuaje apasă cu disperare pe butoane, oamenii de la cele trei rânduri protestează vocal; haos total.
Este adus paznicul care observă că țigăncile nu aveau bani la ele, le confiscă coșurile și le expediază. Alaiul țigănesc pleacă, femeile din alai râd cu expresia lui ”aproape ne-a ieșit” pe față.
Femeia cu cele două verze în pungă se ceartă cu o altă fată de la altă casă. Casierița cu tatuaje are pe față calmul rău prevestitor al celui care cugetă dacă să scoată sau nu drujba de sub tejghea. Bărbatul din spatele meu merge să depună și el plângere, pensionarul a plătit dar acum stă să-i țină o lecție fetei de la casierie. Ceva despre cum ar trebui să fie supermarketul ideal croit pe așteptările septuagenarilor. Cei din spatele meu îl înjură că ține rândul.
Avansăm.
Fata din fața mea scoate o mulțime de lucruri din coș: bere, biscuiți, șervețele, castraveți… Mă simt ușurat că am doar o cutie cu lapte și o legătură cu pătrunjel în mână când cei din spate încep să țâfnească a dezaprobare. Toată lumea cade de acord că fata a cumpărat mult prea multe. Cea cu tatuaj de la casă se încurcă iar, își cheamă colega. Femeia cu verzele încă nu și-a primit banii, spumegă la gură cu ochii ieșiți din cap. Cineva din alt rând strigă că ăsta nu-i supermarket și reușește să-l bage cumva în context pe Ceaușescu. Casa fetei cu tatuaj face beep și se blochează. Voci dezaprobatoare, femeia din spatele meu (cea cu prima plângere depusă) bodogăne încontinuu în maghiară. Dă câte un cuțit cu lamă zimțată fiecărei persoane pe o rază de zece metri și ar ieși cu măcel și canibalism.
Avansăm. E rândul meu.
Fata cu șuviță verde și tatuaje e cu capul în pământ. Cât plătesc îi spun în maghiară că există zile bune și zile rele și că asta e una din cele rele dar să fie liniștită pentru că nu e vina ei. Nu-s sigur că aude tot ce-i spun, e detașată mental de tot ca prizonierii din lagărele vietnameze, așa cum le prezintă Hollywood-ul. Îmi dă rest, îi mulțumesc politicos, fata cu tatuaje preia mecanic următoarele chestii de pe banda rulantă și-mi pare teribil de rău de ea.
O zi aproape normală în iadul Carrefour.