Posted on nov. 27, 2018 | 0 comments

Reiterez faptul că suntem un popor de primate speciale. Se dă Anul Centenarului și românii se întrec în a-și declara patriotismul și iubirea față de țară. Apogeul ridicolului o reprezintă poate redenumirea recentă în Oradea a fostei piețe de vechituri din ”Oscka Piac” (literalmente ”piață de vechituri” trad. magh.) în ”Piața 100”. După Anul Centenarului.

Cum să vă explic eu mai plastic ce reprezintă piața de vechituri din Oradea?

E un talmeș-balmeș de haine vechi, miros de plăcintă, urlete, gaze de eșapament, manele, oale cu smalțul căzut și cutii cu șuruburi ruginite. Găsești acolo fețe dubioase care vând telefoane la kilogram; de-alea vechi, din anii ’90. Laptopuri furate din Germania, cu ecran spart sau fără taste. Unii vând dopuri vechi de plută, alții sfeșnice din alamă laolaltă cu cărți poștale decolorate, ediții roșii ale declarațiilor Celui de-Al XIII-lea Congres Al Partidului Comunist, drajeuri ungurești expirate și pulovăre cu găuri. Se vând cuțite fără lamă, peruci, bujii îndoite, sticle goale de Mr. Proper. Se vând carduri MicroSD defecte laolaltă cu mosoare din ață de in și spițe de bicicletă. Reviste porno, contoare electrice furate, casete cu muzică populară slovenă, bucăți de gresie, nuci, săpunuri pe jumătate folosite și greble.

Orice ți-ai putea imagina vreodată se materializează acolo în cinci stadii de degradare diferite, plutind prin miros de mititei și tânguitul lui Salam. Unii vând câini luați de pe stradă. Dacă n-ar fi garda care se plimbă flegmatică ca să adune mita de pe la mese sunt absolut sigur că ți-ai putea cumpăra și sclavi, pulpe de copil congelate ori câte un turist suedez dezorientat și speriat pe post de translator.

Imaginați-vă o cloacă de jeg în care intrați cu gândul să cumpărați pânză veche de bomfaier și ieșiți fără portofel, mirosind a ulei de motor.

Cam așa e la ”Ocska Piac” în Oradea.

După cutremur poți umple cu lopata un sac de dărâmături și să-l vinzi acolo alături de ulei de gătit la borcan, ediții ”Scânteia” din 1973 și tix.

Acum – sprijinită de tabloul glorios de inaugurare care anunță ”Piața 100” – va sta o femeie cu 8 fuste suprapuse și sănătate mintală incertă care vinde semințe la cornet. Una care râde la răstimpuri singură și-și arată vaginul pentru că doarme sub pod; una care scuipă trecătorii și-i înjură în maghiară sau se pune de-a curmezișul Lăstunurilor care încearcă să intre pe poarta principală doar ca să le facă să contribuie la babilonul haotic cu câte un claxon nervos ori o pleiadă de blesteme.

”Piața Centenarului” îi zice acum.

Caragiale se sufocă de râs sub doi metri cubi de pământ.