Posted on feb. 8, 2019 | 0 comments

Tot uit că deja suntem în 2019 și în titlu am scris inițial ”2018”.

Zile pline. mult prea pline. Teoretic vorbind sunt în vacanță, după sesiune. Practic vorbind am de lucru până peste cap. Fug de la cabinet acasă și înapoi. Cumpăr chestii de pe OLX, eBay și alte site-uri. Vezi de impozit. Vezi de certificări. Vezi de X și Y. Vorbește cu Z de Q. Upgradează CentOS, uită-te la documentarul ăla, citește Foucault, scrie articol, adună date statistice, fă planuri, examene în sesiune, lucrări de făcut.

Azi m-am trezit ca de obicei la 04:00 dimineața iar acum am prins puțină vreme să mai updatez și pe-aici chestii.

Păi să vedem. Mi-a venit exemplarul din Linux Magazine, cel în care publicasem ultimul articol. Mai am vreo 15 colete pe care le aștept (pe puțin): cărți, un monitor de 7”, un NAS WiFi, încărcător USB pentru tableta Archos 101 și alte nimicuri. Partea proastă e că Poșta Română se mișcă fix ca o nicovală ruginită în bătaia valurilor. Am colete pe care le aștept de 3 luni.

Acum vreo două săptămâni am publicat ”Cum arată populația orașului Oradea în cifre”. Am adunat niște date statistice de pe INS și a făcut niște grafice arătoase. 10.000 de afișări. Apoi am publicat ”Rocker în Oradea”. 15.000 de afișări. Ultimul e în ton de vioară tristă dar s-a răspândit printre rockerii din țară ca focul. Face parte din noua mea serie de articole de pe Ebihoreanul. Celor din redacție le place mult cum scriu pe Facebook (așa mi-au transmis) și m-au întrebat dacă vor să scriu și piese de opinie, nu doar articole de psihologie în săptămânal. De ce nu? Bag 10-15 texte de-astea pe zi fără grețuri.

/Later Update: între timp mi-a mai apărut un articol, tot azi: ”Nu sunteți măreți, dar e în ordine…”.

Sesiunea a trecut cu bine. 10 pe linie la toate materiile, mai puțin la două unde aveam recunoaștere pe baza foii matricole și-așa m-am ales cu un 9 la Statistică și un 7 la Engleză (reminescență din 1998 când la Litere aveam o profă de engleză care pur și simplu nu mă înghițea). Am vorbit deja, merg la mărire de notă că vreau media generală 10 curat. Nu cred că mai pot lua bursă la nivel de licență (cred că am deja 3 ani de burse cumulați la facultățile anterioare) dar tot vreau s-o fac bine. Mai am prezentarea de referat la doctorat prin 21-22, mai trebuie să-l periez puțin cu update-uri, că textul e gata de vreo 7 luni și e cam vechi.

Și efectiv mă săturasem să tot mut stick-uri USB de la laptop la SmartTV așa că mi-am luat un WiFi HDD enclosure. Am un HDD de laptop de vreo 500Gb, leg NAS-ul ăla la rețeaua locală și de-acum transfer filmele direct pe HDD-ul legat la USB-ul televizorului. Spațiu de stocare suficient, problem solved.

Mai nou am mania de a cumpăra carduri MicroSD. De la 32GB în sus. Am un metal case pentru ele și tot pun: ăsta e cu filme, ăsta cu documentare despre pușcărie, ăsta cu tutoriale Python, ăsta cu… Acum vreau un PSP. Sunt extrem de ieftine și-mi iau unul second hand cu vreo 100-200 de lei. Orice jeg e OK, că ăla oricum numai jocuri vechi va pupa – Heretic, Wolf3D, Dune, Dune II, Duke Nukem, Rise of the Triad, Raptor. Mai mult pentru Heretic și HeXen îl iau. Am un Dingoo A380 dar ecranul e de vreo 4” iar ecranul PSP-ului e mult mai mare.

Am de scris o tonă weekendul ăsta: articole pentru clienți, articol Linux Magazine, articole Bihoreanul, studiu sociologic despre mediul penitenciar pentru revista X (numai să termin ”Discipline and Punish” de Michel Foucault odată; care Foucault e nebun-cobză BTW), cartea de sociologie la care lucrez… Mi s-a propus să țin și-un fel de workshop la Biblioteca Județeană cândva așa că va trebui să mă gândesc la chestii.

Beau cafea multă dar am mai redus din Pepsi. Mi se face dor de sectorul IT corporatist și mă uitam nostalgic la job-uri de admini Linux dar apoi îmi aduc aminte că mi-e mai bine așa, lucrând din cafenele când și cum am chef. În plus, mai am un an jumate de doctorat și licență în Sociologie și un job full-time nu doar mi-ar tăia din venituri dar mi-ar strica și planurile cu educația formală.

Am pus ochii totuși pe un router Cisco din 2014-2015. Aș putea rula în VMWare firmware-ul dar aș prefera ceva direct pe hardware. Cu Cisco am lucrat prea puțin și simt că am deficiențe în secoturl ăla așa că router Cisco va fi în casă. Zsuzsa ca fi încântată (presupun); nu de alta dar serverul Proliant încă zace prin cameră și tot uit să-l arunc.

Nu prea am avut vreme să-mi fac dosarele Copsi ca să intru psiholog autonom pe clinică și consiliere, chit că am ieșit de câteva luni bune din supervizare. Presupune și drum la București pentru interviu și mi-e pur și simplu groază să merg până acolo.

Bitcoin cade pe zi ce trece. E la $3.383 în dimineața asta. Așa – câte $20/zi în jos. Costă acum mai mult să minezi un Bitcoin decât valorează un Bitcoin în sine. Mișto și știrea cu CEO-ul cutare care avea un exchange în care stăteau 140 de milioane de dolari în monedă virtuală și omul zice că a cam murit și doar el avea parola la exchange. ”Ne pare rău, banii voștri s-au evaporat”. Acum citesc pe Twitter că omul se prea poate să-și fi înscenat moartea pentru că – se pare – își făcuse testamentul acum o lună, lol. Criptomoneda lovește din nou.

Dacă vreți să râdeți cu muci: iată cum cei de la Ripple (o altă faimoasă monedă virtuală de succes după Bitcoin) au anunțat parteneriate cu peste 200 de bănci gata să ofere tranzacții în moneda Ripple. Oamenii Bitcoin au jubilat – iată: trăim, totuși. Doar că fiecare din cele 200 de ”bănci” sunt pagini web statice, companii-fantomă ori pur și simplu nume inventate precum ”Mitsubishi UFJ”.
You can’t make this shit up.

Zicea un tip pe net zilele trecute că el folosește încă Gentoo Linux. Și mă gândeam că dacă o comunitate Amish nu piere arând ogorul cu pluguri din lemn și trebuie să bată untul în aparate speciale din fag dur, atunci și ăștia cu Gentoo mai supraviețuiesc cumva compilând fiecare freeking pachet pe care vor să-l instaleze cu emerge. Când mă gândesc la Gentoo îmi sare în minte un castel întunecat de Ev Mediu din care se aud urlete și lovituri de ciocan pe fier. Inchiziția tocmai se pregătește să-l ardă pe senor Aguardo pe rug pentru că a îndrăznit să pună frâne manuale la căruță iar asta nu e – desigur – pe placul lui Dumnezeu.

Vorbind de open-source a apărut LibreOffice 6.2 cu o nouă interfață cu tab-uri ce-l face să semene mai mult cu MS Office. Plus compatibilitate mai bună cu formatele Microsoft. Instalat, testat, frumos.

Și-am dat peste interviul ăsta televizat care mi s-a luat acum 10 ani și mă gândeam că a trecut un deceniu de când am publicat Fabrica de furnici:

 

Observ cu mirare că există încă locuri de muncă pentru sociologi.

GNOME cică primește un boost de viteză; nu că m-ar interesa, că eu stau pe MATE.

Câteodată îmi vin idei foarte ciudate pe care nu mă pot abține să nu le pun în practică. De pildă să mă uit cum intră Zsuzsa în baie și închide ușa după ea și instinctiv, ca atras de o forță invizibilă, mă trezesc cu gura lipită de unghiul acela de 90 de grade pe care ușa îl face cu canatul. Sau cu buzele aproape de gaura cheii. Și încep încet să suflu, și apoi să cresc suflul în intensitate și să-l slăbesc iar, de sună fix cum ar bate vântul și-ar face curent. După care plusez și încep să mimez un vânt nervos, de-ăla care mută copaci; un fel de vijelie care huruie pe la încheieturile ușii cu puncte înalte de 120kmph și puncte joase, abia simțite. Ei – și tot suflă vijelia aia la ușă și Zsuzsa stă și ascultă, convinsă că s-a pornit puternic vântul afară sau am deschis un geam. Și fac asta așa – cinci minute; până termină. Rareori mă plictisesc. Am devenit deja un artist al vântului mimat, un fel de Vali Vijelie al ușilor neînchise ermetic. Alteori trebuie să duc inventivitatea la un cu totul alt nivel și îmi lipesc încet unghiile de mijlocul ușii și încep să trag în jos. Și sună foarte creepy, așa – să auzi ceva dincolo de ușă, să nu poți pune degetul pe exact CE anume e dar să știi că e acolo. Și zgârii ușa aia încet, apoi mai apăsat și iar încet, așa cum îmi închipui că ar trebuie să procedez când voi bântui cu adevărat pe cineva. Mie unuia mi se pare foarte amuzant și-mi iau rolul în serios; cu dedicare. Că e vânt, că e fetița moartă din ”The Ring”.

După o discuție în romghiară am convenit cu Zsuzsa că există două tipuri de hipopotami:
1. Hipopoțami (hipopotami împopoțonați);
2. Hiperpoțami (pentru că hipo = ”mic” iar ”hiper” = mare).
Zsuzsa a tras concluzia că ”Hiperpopotam supraîmpopoțănat” e limita la care putem ajunge cu discuția.

Există un print shop în Oradea care e deschis non-stop. 24 din 24. E plin de studenți veniți la spiralat lucrări pe la 5 dimineața. Ei, și cum locuiesc aproape și e deschis oricând, atunci când am ceva color de imprimat sau o lucrare de spiralat pentru facultate merg acolo.
Chestia e că tot alți tineri și tinere văd de partea cealaltă a tejghelei. Cel mai probabil pentru că după două săptămâni de lucru acolo dezvolți tulburare de stres post-traumatic, că e coadă de obicei la imprimat chestii. Ei, și-am fost zilele trecute cu Zsuzsa pe-acolo și am dat iar peste o fată nouă. A venit agale spre noi, privire de om pierdut în spațiu. Dialog:
– Salut. Aș dori să imprim ceva pe folie transparentă.
Îmi spune că au folii transparente la 20 de bani bucata, îi explic că nu – vreau să imprim pe o coală A4 transparentă. Fata privește prin mine ca prin sticlă, ochii pierduți:
– Pe hârtie de cal?
– Pe CE?
– Pe… hârtie de cal?
– De ”cal”?
[se uita în gol cu ambele mâini strânse protector pe piept și ferindu-și gâtul cu degetele; se mângâia absentă pe gât cu inelarul]
Cum nu mai auzisem de hârtie de cal am cerut s-o văd. Ulterior mi-am dat seama că încerca să pronunțe ”calc”, dar cum roca și animalul sunt prieteni e ușor de priceput confuzia. Îmi aduce o hârtie mată.
– Nu. Pe plastic vreau să imprim. Pe o folie din plastic. Faceți așa ceva aici?
Se uită în gol confuză. Nu știe, dar zice ”nu facem”. Îmi amintesc că e nouă în job.
– Sunteți sigură? Nu puteți întreba un coleg?
– Nu facem.
Privirea în gol, expresie de victimă care retrăiește ororile intrării hoardei vikinge în satul natal. Pur și simplu pe altă planetă.
Am lăsat-o acolo. Merg peste 2-3 zile când vor fi angajat deja pe altcineva, că la cum arăta fata nu cred să mai reziste mult. În altă ordine de idei i-am făcut pe drum înapoi la Zsuzsa numai glume cu hârtie de cal: de la cum crești calul cu fotosinteză și până la cum îl faci plat ca să-l poți rula în fâșii subțiri. Despre cum hunii făceau nu doar mâncare din carne de cal dar și hârtie. Glume cu cai bidimensionali; glume despre cum storci calul de celuloză cu o presă specială – de-astea.
”Printed on 100% natural horse paper”.

Vine primăvara, se încălzește afară, ceea ce poate însemna un singur lucru: toți adolescenții și alcoolicii din Oradea vor poposi noaptea la masa din metal din fața blocului meu. Iar urlete, iar discuții într-o română aproximativă, iar sticle sparte la două dimineața. Ceea ce – implicit – înseamnă că iar va trebui să recurg la tehnici de gherilă urbană stil ”scara A, ap. 14”. Să ies pe palier și să le citesc răstit din ”Unchiul Vania” a lui Cehov până li se pare îndeajuns de dubios cât să plece îngândurați. Să ung băncile cu miere, preventiv. Să scriu cu cretă pe masa aia din metal ”gălăgie = moarte”. Să caut iar la trei dimineața de unde pot cumpăra gaz de mină, de-ăla pe lângă care o girafă în descompunere e parfum de rozmarin. Să cobor iar în mijlocul lor în miez de noapte și să-i înconjor tăcut cu lumânări aprinse până cel mai slab dintre ei începe să plângă.
Dar sunt pregătit. Am imnul vechiului URSS în format MP3, am boxe, mi-am luat o cameră video pe bază de IP cu senzori de mișcare și night vision iar ecranul de 7” special pentru ea e în drum spre mine. ”Scara A” contraatacă. Până în iunie fiecare adolescent din Oradea va ști că masa ”aia” din cartierul X e bântuită. La masa ”aia” nu bei.
Bellum sacrum bellum.

Acum 10 ani când spuneam că Google+ va da cu virgulă groasă toată lumea îmi explica faptul că Google tocmai a reinventat pâinea prăjită. Și că voi vedea eu cu miliardele lor vor schimba industria social media. ”Tu nu înțelegi: ARE CERCURI!”
Am râs atunci; acum doar zâmbesc.

Tot văd articole pompoase despre cum președintele Finlandei a stat pe scări la o lansare de carte deoarece nu mai erau scaune. Sau poze cu prim-ministrul statului ăluia nordic pe care noi nu-l vom ajunge ca economie never-evăr cum pedala cu bicicleta prin Amsterdam. Sau poză cu președintele altui stat ”de bine” care circula cu metroul.
Și citind aberațiile astea cu titlu de glorie parcă văd cu ochii minții vreo 300 de iobagi români cu fețe jegoase cum își dau încet cușmele de pe cap și încep să și le frângă în mâini aprobator. ”Mare lucru dom’le. ĂLA boier!”.
Suntem atât de primate ca neam încât ni se pare de-a dreptul feeric că un om ca toți oamenii merge pe bicicletă; sau cu metroul; sau stă pe scări. PENTRU CĂ NOI ȘTIM CĂ BOIERII NU STAU JOS, BOIERII ȘED ÎN PICIOARE PE PERNE DE MĂTASE. Așa e datina la români: dacă ai funcție trebuie să urci cu Bentley-ul până la etajul III al vilei și urinezi direct prin geamul fumuriu lăsat discret crăpat, în piscina cu șampanie.
Vasile își frământă cușma între degetele butucănoase și hârâie cu teamă de Dumnezeu către Geta: ”Adică ăla pedala așa, pe bicicletă, ca toți oamenii?!?”
Nu Vasile. Nu. Că tu n-ai mai văzut premier umblând pe jos sau președinte alunecând pe gheață. Chestiile astea-s de domeniul fantasticului și nu se întâmplă decât acolo unde omul e om iar președintele e cot la cot cu muncitorul și dalta lui.
Păi unde ajungem în ritmul ăsta? Să încerce Dragnea praz cu slană și tărie? Ca barbarii?

În rest mă relaxez făcând mâncare și pandantive and stuff. M-am relaxat mult în ultima vreme:

Behold wall of pics. Și nici măcar n-am avut chef să le fac poză la toate. Motivul pentru care unele poze au ieșit mai bine e că mi-am luat un studio foto în miniatură special pentru pandantive: lumină mată, trepied, led-uri, chestii. Încă experimentez cu el.

Și-acum că e weekend sper să apuc să citesc și eu mai mult. Am de lucru o droaie (clienți la cabinet până și sâmbăta, articole de tastat).

All in all, all is well.