Posted on Feb 24, 2018 | 0 comments

Am fost azi fuga la poștă că-mi sosise un colet. Am fost și ieri dar m-a expediat doamna ”să veniți mâine”, că nu aveau coletul meu în inventar. Great.

Iar azi am gătit ceva mai light, fără carne, ca de sâmbătă:

Ciuperci cu sos și salată. Spiced-up cu ardei iute, piper și puțin curry; cât să simți că trăiești. Se presară cu sare, parmezan ras, cimbru, pătrunjel și câteva picături de ulei aromat.

 

Ou și cartof fiert cu salată de crudități, sos sărat, ulei de măsline cu mirodenii, busuioc, sare, piper și câțiva stropi de sos de soia. And a mini-mushroom in the upper-right corner of the plate.

 

Cartofi piure cu salată de ardei copți.
Se taie un ardei roșu felii subțiri, se prăjește în tigaie fără ulei până ce prinde puțin negru pe suprafață. Se taie ceapă cam de 5mm grosime, usturoi cam de 3mm grosime, se prăjește la fel – în tigaia fără ulei. O lingură de oțet, jumătate de pahar de apă, o linguriță de ulei, sare, piper, jumătate de linguriță de zahăr. Se amestecă totul bine și se pun chestiile astea în lichid și se lasă la ”infuzie”.
Se curăță 3-4 cartofi, se taie în bucăți medii, se fierb în apă cu sare. După ce au fiert se zdrobesc, se adaugă sare, piper, cimbru și puțin ulei de măsline; se amestecă. Se întind pe o farfurie și se decupează cu ajutorul unor forme pentru aluat în mici bănuți cu diametrul de vreo 5cm.
Se așează cartofii în cerc, în mijloc se pune varză verde tăiată subțire. Se stoarce lichidul din recipientul cu ardei, ceapă și usturoi și se așează conținutul peste varză.
Sosul e din smântână cu ”eros pista”, cimbru, busuioc, sare, piper, mujdei – se decorează cartofii cu el.
Se presară ulei de măsline aromat peste întreg ansamblul, cimbru, puțin piper și puțină sare.

Și m-oi pune să citesc acum niște studii și să scriu niște articole.