Posted on nov. 5, 2018 | 0 comments

Noul meu articol din rubrica psihologului de pe eBihoreanul este ”Ce contează – să te naști bogat sau înzestrat?”.

Sâmbătă, 17 noiembrie, începând cu ora 16.00, la standul Crux Publishing (nivelul 3.2, standul 103) are loc la târgul de carte Gaudeamus de la Romexpo lansarea volumului meu ”Tainele psihologiei”. Dacă sunteți din București dați pe-acolo că va fi la preț redus. Eu nu ajung la București pentru că-s super-prins în perioada asta dar vă așteaptă cartea acolo.

Mi-am luat ”Sociologie” de Lazăr Vlăsceanu (colecția celor de la Polirom, ediția cartonată), ”Dialectica luminilor” și ”Teoria estetică” a lui Adorno și toate trei ar fi trebuit să ajungă deja azi prin curierat rapid. Poate vin mâine.

Și am gătit azi. Iar.

Food for my parents.
Ciuperci sauteed cu mazăre scăzută și garnitură de morcov.
Se pune o lingură de unt și una de ulei în tigaie, se prăjesc bine ciupercile spălate. La foc maxim le lăsați cam 2-3 minute pe câte o parte și le tot întoarceți până ce absorb tot untul și se rumenesc căpătând o culoare maronie. Se presară sare, piper și busuioc peste ele direct în tigaie. Se rade un cățel de usturoi crud înainte să scadă untul topit și se presară și puțin usturoi uscat peste, după gust.
Mazărea se spală, se fierbe în apă cu puțină sare. Se pun trei linguri mari de sos de roșii în tigaie după ce ați scos ciupercile, o linguriță de ulei (sau două, în funcție de cantitatea de mazăre). Se adaugă sare, piper, boia dulce și o lingură generoasă de mărar. Se presară un vârf de leuștean. Se adaugă în tigaie mazărea fiartă, 7-8 felii de cârnat afumat, o jumătate de ceapă mică, albă, tăiată mărunt; se dă pe foc maxim și se amestecă periodic bine de tot până ce scade sosul îndeajuns cât să nu necesite a fi turnat în farfurie (în jur de 15-20 de minute). La final se amestecă și cu puțin mărar proaspăt mărunțit și se așază în farfurie lângă ciuperci.
Se rade un morcov crud în fâșii subțiri, se presară pătrunjel verde peste farfurie.
Et voila.

Ieri dimineață m-am trezit ca bufnițele la 4 dimineața. După 6 ore aveam două referate de 15 pagini fiecare pentru cursul de ”Politici europene” respectiv ”Paradigme sociologice” de la facultatea de Sociologie: ”Relațiile economice și comerciale ale Coreei de Nord cu statele învecinate. Impactul asupra nivelului de trai.” și ”Ideologia ‘Juche’ ca argument politico-economic și substratul puternic patriarhal al acesteia în Coreea de Nord”. Printat frumos, spiralat, le predau săptămânile astea. La noapte scriu un alt referat despre Bill of Rights pentru cursul de ”Drepturile omului” pe care l-am intitulat frumos ”O critică a ipocriziei americane în raport cu stipulările Constituției Statelor Unite”. Da – vreau să fac terci cele zece porunci ale aducătorilor de libertate. Vreau treptat să scriu un metastudiu despre disforia postcoitală, am adunat materiale destule în Mendeley. Și-am trimis o lucrare de-a mea la o revistă ISI românească și sper să fie acceptată că atunci îmi va fi indexat numele în Web of Science, SCOPUS și alte baze de date științifice mai mici precum CEEOL. Voi publica un eseu despre ficțiunea transgresivă în Revista ”Familia” (e scris de mână, trebuie doar să-l transcriu la clape), îmi va apărea un text în colaborare pe site-ul celor de la Adevărul (numai să apuc să-l termin) iar până vineri trebuie să finalizez lucrarea despre failibilitatea monedei virtuale și inutilitatea sistemului blockchain în contextul Bitcoin & co; că vine conferința internațională a celor de la doctoratul de Studii Economice și vreau să particip și eu. Plus aș vrea o recenzie de plugin (Kopernio) pe Psihoradea, că e mișto și de folos.

Ah – și am primit acces legal la o mulțime de baze de date cu studii științifice. Știți voi – alea de costă 45 de euro PDF-ul. Ei – grație Universității Oradea am acces gratuit la ele. De acasă, nu prin VPN sau IP-urile universității. E fain să click-and-download orice vezi. Mi-am burdușit Mendeley-ul cu studii și încă n-am terminat.

Am o tonă de chestii de citit. Băi – dar o tonă. În weekend 3 zile numai asta fac. Mai am o recenzie de carte de scris pentru revista ”Sociologie Românească”, un articol pentru Linux Magazine (altul), de implementat ceva pe Psihoradea la nivel de teste psihologice în licență gratuită, de văzut oameni, de instalat Haiku pe un laptop dedicat și nu în VMWare just for the fuck of it. Ca side-note – m-am jucat cu QNX RTOS 6.3.0 zilele trecute și-mi place mai mult vechiul 6.2.1. 6.3.0 crapă, arată nasol, nu-mi place. Și cum am dat peste un repository cu aplicații QNX bag buluc zilele astea să mă bălăcesc în amintiri.

Iar asta de mai jos e sala actualului muzeu ”Aurel Lazăr” din Oradea, casa în care s-a semnat actul Unirii. Ei bine, fix în camera asta se ținea rockotecă prin 1994-1996.

E greu de crezut că fix în sala asta pogoleam ca un descreierat în anii ’90 alături de alți 50 de tipi și tipe cu păr lung și ne îmbrânceam unii pe alții ca demenții pe Sepultura, Nirvana, Carcass, Samael și alte chestii de-astea. De-a lungul peretelui erau șiruri de scaune vechi și șubrede ticsite de adolescenți cu coșuri dar cu fețe supărate. Ușile albe dintre saloane se cutremurau ori de câte ori se împiedica unul beat și se proptea cu capul de ele. Muzica era asurzitoare, fumul forma o ceață densă prin încăpere, se manevrau casete iar cele două boxe Unitra înalte cădeau regulat la pământ când moshpit-ul devenea de necontrolat.

Pentru mine e muzeul adolescenței. Am prins niște nopți tare mișto aici.

Și-a fost vernisajul ”Decrypt” al lui Tudor Frâncu unde am vorbit despre pictură și psihologia artei plastice. A fost mișto, liniștit. Aștept filmarea și poze mai acătării zilele astea.

Mi se pare înfiorător modul în care ideea de ”feminism” ca mișcare socială și concept sociologic a fost bastardizată în ultimul hal în ultimii ani. Lipsa de identitate a generațiilor noi a dus la adoptarea unor ideologii-surogat, temporare, menite să confere individului un sentiment de apartenență la grup și totodată sentimentul că participă la ceva măreț – deci implicit un boost de stimă de sine.

bell hooks definea clar al doilea val al feminismului (cel care includea problema dualității femeie/persoană de culoare) ca pe o mișcare politică și nu o ”viziune romantică asupra libertății personale”. Vorbea despre cum femeile albe, heterosexuale, din clasa medie și mijlocie nu doar că devin actori falși în clar că se declară membre militante ale feminismului dar că totodată se complac oarecum în sistemul patriarhal deoarece le conferă o poziție socială net superioară din punct de vedere al privilegiilor față de femeile de culoare, evită implicarea activă în mișcare din cauza temerii de a nu fi percepute ca fiind lipsite de feminitate de către bărbați și – mai important – nu înregistrează același grad de opresie pe care îl suportă femeile de altă culoare, statut social sau sexualitate.

Și revenind la acest ultim val al feminismului, acest simulacru penibil de ”dreptul la drepturi” iscat de noile generații , nu pot să nu observ cu oarecare scârbă cum toată opera lui bell hooks e folosită pe post de trepte în încercarea unei mucoase cu părinte magnat de a-și lustrui imaginea socială și vidul interior provocat de absența unui sentiment de apartenență la grup prin uploadarea de clipuri YouTube și marșuri stradale în sânii goi. Chipurile pentru drepturi și dreptate. Ca aceeași fată să devină peste un an vegană și să se acopere cu șuncă decongelată și să defileze pe aceleași străzi pentru un alt ideal și alt gup social de ocazie.

E de parcă aș privi un teatru prost or de câte ori văd adolescente din SUA agitând pancarte prin campusuri universitare și cerând drepturi egale. Aceleași caucaziene care sunt complici taciți ai unui patriarhat capitalist și care depind de banii părinților, în mod absolut ironic.

Nu-l admir pe Milo Yiannopoulos, acest bizar homosexual republican pro-Trump (go figure), dar trebuie să recunosc că dacă divinitatea nu le trăznește pe feministele noului val mă mulțumesc și cu ce face Diavolul.

Over and out pe ziua de azi.