Posted on oct. 11, 2018 | 0 comments

I googled myself this morning. M-am trezit la 3:00 dimineața. Alaltăieri mă trezisem la miezul nopții. Și-am dat peste recenzia asta la ”Recolta roșie” a lui Orbu: ”Recolta roșie a lui Coloja”. Omul e sincer și apreciez asta.

Am tot citit zilele astea. Mi-am luat ”Politica” lui Aristotel (31 de lei cu transport cu tot) ediția din 2010, în traducerea lui Alexander Baumgarten. Ni s-a recomandat la cursul de Filosofie socială s-o citim (ediția asta) și – cum Republica lui Platon mi-a plăcut – am zis că merită s-o cumpăr.

Am stat cu Paul și Ciprian la o cafea, că am dat de ei la o terasă. Doi foști colegi de redacție care lucrau la PC Games pe vremuri. Mi-au spus că acum două săptămâni a murit Lulu. ”Lulu” (Vasile Giurgiu) se ocupa de revista CD Forum, era redactor-șef acolo. Un tip extrem de mișto: calm, politicos, ferm, extrem de tăcut dar plin de viață după câteva beri. Vreo doi ani de zile a stat la doi metri în dreapta mea pe când eu trudeam la MyCOMPUTER/MyLINUX. Mi-a spus Ciprian că Lulu a fost prin ceva țară exotică și-a prins boala Lyme de la o căpușă. Auzisem că se pricopsise cu un handicap locomotor și că avea istoric de scleroză în plăci în familie dar la boala Lyme nu mă așteptasem. La fel cum a fost un șoc să aflu că a murit recent. Mi s-a cam oprit fumul de țigară în gât și cred că m-am schimbat la față. Presa veche a pierdut un om fain pe care-l regret.

Tainele psihologieiAm vorbit cu Deea de la editură, cică peste 50% din ce-a rămas în stocul editurii din ”Tainele psihologiei” a trecut iute. Plus ce s-o mai fi vândut pe Elefant și prin librării. Probabil facem ediție nouă anul ăsta. Am primit feedback foarte OK pe marginea cărții. Alaltăieri am vorbit cu un fost profesor de-al meu de la Psihologie și mi-a spus că-l sunase un psiholog din Timișoara să-l întrebe dacă a citit cartea aia scrisă de orădeanul ăla, că lui îi plăcuse. I-a spus că i-am fost student. Dacă și colegilor mei psihologi le place, eu unul mă declar mulțumit. Revenind la editură, i-am promis la Deea un alt manuscris nonfiction până pe la finalul anului. I-a plăcut subiectul așa că bănuiesc că se va publica dacă e OK textul.

Am primit de la Mircea copiile mele din nr 7-8 al revistei Familia – cea în care apăruse povestirea mea (thanks man).

Am citit proiectele Codului de Procedură Disciplinară și Codului Deontologic al celor de la Copsi. Rezonabile și bine gândite. Sper să se aplice.

M-am uitat la ”Venom”. E OK-ish, așa – de un 6,5 din 10. Tom Hardy e bun și pe partea de umor dacă se trăduiește puțin. Nu foarte bun dar măcar încearcă. ”Predator”-ul nou pare mai OK, din cât am văzut aseară din el. La ora 21:00 picam rupt în pat.

Și-a fost referendumul ăla bizar la care nu ne-am dus niciunul și în 6 octombrie, după prima tură de rezultate preliminarii ale primei zile de vot, postam pe Facebook asta, ca un mic Nostradamus ce sunt:

De ce sunt ferm convins că nu va trece referendumul?
Simplu: le-au dat ăstora două zile de vot fără să ia în calcul psihologia românului.
Pentru că electoratul PSD – cel care a pus botul la pericolul căsătoririi homosexualilor, a pervertirii copiilor adoptați și al legalizării pedofiliei – e format în proporție de 90% din oameni care n-au citit mai mult de-o carte în viața lor. Îi știți și voi: PSD e parte oameni care vor avere, parte turmă. Iar turma e mare.
Omul din turmă – spre ghinionul PSD, care în înțelepciunea lui i-a dat două zile de vot consecutive (”ca să fie bine”) și nu s-a gândit că omul fără carte, ăla de la sat care votează orbește cu oricine-i dă gratuit o sacoșă goală cu emblema partidului, ei bine – ăla nu prea muncește. Că de-aia e acolo unde e, nu că n-a avut condiții. Așa suntem noi – românii: un neam aparte de vrajnici daci.
Și-i dai obositului două zile, da? Bun. Și sâmbătă la ora 14:00 constați că a votat doar 2,57% din popor iar ție-ți trebuie cvorum de 30%. Asta în condițiile în care la referendumul din 2009 prezența la vot la ora 14:00 era de 19,62% (din prezență totală la urne de 50,95%) iar la cel din 2012 de 21,37% (din prezență totală la vot de 46,24%).
Dar mai avem o zi – corect?
Păi o avem, dar e inutilă. Cu tot cu discursul preoților de mâine, fraudele din această noapte și imprimatele PSD care fabrică voturi ale cetățenilor morți din Teleorman. Și-am să vă explic de ce.
Vorbeam mai sus de determinarea românului în muncă. Dă-i românului un task de făcut pe AZI și de-voie-de-nevoie îl va face cumva. Dă-i opțiunea să-l facă azi SAU MÂINE, și-l va lăsa pe mâine. ”E OK și mâine, lasă”. Problema e că ”mâine” va fi presat de două chestii, spre deosebire de ziua precedentă când avea de ales: de deadline și de gândul că ”acum nu am de ales, că ieri am avut și am ales să azi”. Dar aici vorbim de muncă, deadline și bani. Nu faci proiectul, șaiba, brânza – nu primești bani. Așa că faci, dar faci în și mai mare scârbă; că n-ai de ales.
Ei bine, mâine – spre deosebire de scenariul de mai sus, românul votant PSD… ARE de ales. Să stea acasă și să lase pe altul să facă ce trebuia să facă el (așa cum a făcut la celelalte referendumuri), sau să se ducă presat de conștiință ca să voteze pentru ceva ce defapt nu-l prea interesează dar i-a băgat popa pe gât.
Habotnicii acerbi au fost în prima linie de foc azi. Să vadă Domnul că s-au sculat din zori și la 7:05 au apăsat ferm ștampila. Ei aveau ceva de dovedit și vor merge mâine la biserică să se laude cum au salvat țara de pericolul anal. Ion, Vasile și Gelu însă nu. Și Ion cu Vasile și cu Gelu se vor duce mâine la biserică unde un preot dement le va ține o slujbă de două-trei ori mai lungă, ca să se asigure că oamenii recepționează mesajul bine de tot. ”Exces de zel” îi zice prin părțile noastre. Dă-i cu familia, dă-i cu homosexualii. Vasile și Gelu nu știu ce-s ăia ”homosexuali”; știu doar că-i ”de rău”. Că de-aia se bazează PSD pe ei la fiecare alegeri. Ion știe să citească cât de cât și a văzut ”Brokeback Mountain” cu subtitrări dar n-a văzut homosexual sau lesbiană decât pe ecran. În sat la el băieții nu se sărută cu băieți. Oricât îi va zbiera preotul de Dumnezeu, Ion nu va percuta cu ceea ce știe el că vede clar. Și după două-trei ore de delir mistic din amvon, credinciosul de ocazie, ăla de n-a votat deja sâmbătă dis de dimineață, va promite solemn că va merge la vot și va pleca acasă suduind că a pierdut meciul. Sau serialul. Sau siesta de duminică. Sau țuica de la crâșmă. Și se va duce la birt și le a spune tuturor că a votat și ceilalți îl vor asigura că au votat și ei și aia va fi. Prezență duminică undeva pe la 10% în cel mai bun caz și doar pentru că mă simt extrem de indulgent azi.
Două zile de vot care lucrează împotriva celor care voiau să iasă cum trebuia să iasă.
E sublim.
Așa – ca Gelu la muncă.

Se dă o casă mare cu vreo 30 de chiriași. Și printre ei e bătrâna care se comportă ca și cum ar fi de sorginte nobilă, de calcă pe toată lumea pe nervi. Nu vrea să se supună regulilor casei, dictează celorlalți chiriași ce și cum să facă, nu apreciază mâncarea gratuită și faptul că nu trebuie să plătească utilitățile ci se plânge mereu că ba lumina e slabă, ba muzica prea tare. Și într-o zi bagă o criză de nervi la modul grande și face un scandal monstru în văzul celorlalți chiriași. Amenință. Strigă. Urlă. Își face bagajele fățiș – ea s-a săturat de mediul ăsta: până AICI. Mâncarea e oricum râncedă iar în camere e frig. Rupe contractul de închiriere în bucățele mici pe care le mestecă. Și iese tropăind pe ușă zbierând, le agită râzând pumnul celorlalți, scuipă cocoloașe de hârtie pe preș și trântește ușa în urma ei.

După două ore e tot ea. Sună la ușă. Dacă s-ar putea s-o lase înapoi în casă. Afară plouă și i s-a făcut foame și și-a dat seama că la chioșcul de la colț șaorma costă iar ea nu are bani. S-a răzgândit, vrea înapoi în camera ei. E frig afară. S-a dus la un motel dar spre surprinderea ei acolo i-au cerut cartea de credit iar ea nu are așa ceva, că pensia e mică. Când e masa de seară? Și ce mai fac vecinii de coridor – oare sunt bine?

Fix așa cu Marea Britanie și Uniunea Europeană.

Dar fix așa.

Voi ce-ați face cu așa o babă trufașă? Ați primi-o înapoi? I-ați da camera înapoi? Ați semna contract cu ea după ce l-a mestecat pe ultimul cu nici două ore în urmă? I-ați pune blid cu supă în față după ce seară de seară s-a strâmbat că mâncarea e cam nesărată?

Citesc că Uniunea Europeană şi Marea Britanie pot ajunge la un acord pe tema Brexit săptămâna viitoare. Proprietarul clădirii încă discută cu baba în prag de ușă condițiile în care s-o primească înapoi. Între timp, afară continuă să fie vânt și umed; și baba vorbește mieros, că nu are umbrelă.

Și-a apărut Haiku R1/Beta 1. Gen după 17 ani. Dar e OK, i-am dat o încercare în VMWare. Vreau să verific când oi avea vreme backward ccompatibility-ul cu vrechile aplicații BeOS R5 pe care le foloseam mai demult.

Am citit că ăștia de la Ubuntu au renunțat aproape complet la versiunile pe 32 biți ale ISO-urilor. Apare Ubuntu 18.10 în câteva zile. Revenind la BeOS – era foarte mișto consola din BeOS R5 prin 1999. Folosea BASH dar CLI-ul ăla suporta să invoci mesaje BeOS (așa le zicea – BMessages). Spre exemplu un tip (Attila Mezei) făcuse un script numit simplu ”hey”. Și ”hey” invoca BMessages și puteai face o chestie tare mișto cu aplicațiile. De exemplu, dacă voiai ca fereastra unei aplicații să nu mai aibă margini sau title tab tastai în CLI

hey NetPositive set Look of Window 0 to 20

Și – poof – browserul implicit era doar o pagină web care plutea pe ecran.
Sau puteai invoca popup boxes cu butoane – numite ”alerts”:

alert "Hello" "Salut" "Close"

lansa o fereastă dialog cu trei butoane: Hello, Salut și Close.

I miss those days. Programarea în BeOS era extrem de ușoară. Limbajul de programare îl deprindeai rapid. Atât de rapid încât după vreo două luni deja făceam reverse engineering la aplicații proprietare și băgam un ”jmp” sau un cod direct în hex înaintea ferestrei cu ”Trial version expired” și mă bucuram în continuare de el.

BeOS ar fi avut o șansă dacă nu erau Apple și Microsoft. Și când mă gândesc că Be Inc. aproape că a fost cumpărat de Apple și că Jean-Louis Gassee, CEO-ul, a refuzat trufaș oferta. ”Noi suntem mândri și autonomi”.

Prin 2001 nu mai erau deloc și așa a murit un OS superb.

Și-am mai gătit zilele astea. Nu mult, că a început facultatea și nu prea am avut vreme.

Aproape un litru de bulion, trei cartofi mari, o ceapă tăiată mărunt, doi cârnați cabanos tăiați mărunt, niște feliuțe de slănină, o lingură mare de untură de gâscă, o lingură de ulei, o jumătate de țelină, un morcov mare. Se pune o linguriță de leuștean, una de piper, două linguri mai de sare, o linguriță de chimen, una lingură boia, două lingurițe mari de Eros Pista, un vârf de raf de usturoi, o lingură mare de mărar tocat și uscat, trei linguri mari de smântână, puțin praf de condimente chinezești iuți, puțin curry, puțin chilly, o linguriță de leuștean, cinci frunze de dafin, două lingurițe de boia dulce, apă.
Se pune la fiert până se înmoaie cartofii și poți fi tăiați ușor cu lingura.
Se servește cu crutoane de garlic bread și smântână.

 

I made my wife dinner again.
The soup is still on the stove but this is pasta carbonara with garlic bread and tomato saucee (NOT ketchup).
So you boil the pasta – right? In salt water. You fry some finely-chopped onion in a large metal pot and two spoons of oil. You add the meat and fry the meat. Add basil. Add mint. Add salt and pepper and just a bit of paprika. Add the egg and mix. Add the pasta, add oregano, add a cup of water from the remaining pasta water. Mix on small heat. Put four big spoonfulls of grated smoked cheese inside one by one and stir continuously until the pasta is covered in everything. Add a pinch of powdered onion, four drops of lemon juice. Stir until the water is gone.
Serve on a flat plate, add a little bit of grilled cheese on top, sprinkle oregano and pepper. Add tomato sauce on the side and drop a mint leaf on it.
Meanwhile you take a large stack of garlic cloves, cut the top with a knife, springle some olive oil on them and coat them in aluminum paper. Let it cook in the preheated oven for 20 minutes at full heat. 30 grams of butter mixed with a teaspoon of basil and a bit of salt and pepper. After 20 minutes take the garlic out, unpeel it, drop the soft cloves into a mixing bowl on top of the butter, add a tablespoon of oil and chop the heck out of everything for two minutes with an electric grinder. Smear 4-5 slices of bread with this, cut them lenghtwise into long shapes, put them back in the oven and let them grill at full heat until golden brown.
Serve with white wine.

 

Long sandwich is long. Bombă cu colesterol. Cârnat afumat, cașcaval, ciuperci, ceapă, ou fiert, frecat cu unt. Toate la cuptor un sfert de oră, presărat cu busuioc, piper, oregano și doar atât curry cât să simți că trăiești nițel. Cu un side dish de morcovi rași, smântână cu boia și frunze de mentă (for some reason the wife likes mint on her sandwiches).

 

Micul dejun de seară. #cholesterol_party

 

Pasta carbonara (sort of).
Se călește ceapa după ce se pun spaghetele la fiert în apă cu sare și o linguriță de ulei. Se prăjește cârnat cabanos tăiat mărunt. Se bate un ou, se pune în el sare, piper, praf de usturoi, un vârf de curry ca să fie puțin iute, niște mirodenii orientale primite de la Dan, leuștean uscat. Se rade cașcaval (cam jumătate de bol).
După 10 minute cât au fiert spaghetele și timp în care ceapa s-a călit la foc mic și ulterior am adăugat bucățile de carne, se toarnă un pahar de apă din oala cu spaghete în tigaie, se iau pe rând spatule de spaghete și se amestecă cu conținutul tigăii. Se toarnă deasupra oul, se amestecă rapid. Se pune câte puțin cașcaval ras și se amestecă. Se presară busuioc uscat și tocat (din belșug). Adăugați apă când scade până ce toate pastele s-au acoperit cu oul și mirodeniile și s-au amestecat bine cu ceapa, uleiul rămas, carnea și busuiocul. După ce ați pus tot cașcavalul și acesta s-a topit, puteți opri focul și amesteca încă un minut.
Se servește cald, cu puțin bulion sau sos de tomate 12% deasupra. Se toarnă bulion într-un vas separat (în caz că mai doriți la paste), se rade puțin cașcaval (parmezan dacă aveți) peste pastele calde, se presară oregano și busuioc în farfurie.
E presto: pippala-puppi!

E ceva tare în neregulă cu generația asta de mileniali. Stăteam în campusul universitar între două cursuri și citeam. Două bănci mai încolo o tipă roșcată urla în telefon ținând telefonul la 40 de centimetri de gură, privind în ecranul negru. Nu-l ținea la ureche ci-l ducea din când în când acolo ca să audă ce are celălalt de spus, după care întindea iar mâna și zbiera la ecran râzând. A făcut chestia asta vreme de un sfert de oră.

E ceva tare în neregulă cu voi, milenialii.

Înainte de asta mersesem să-mi iau o cafea de la un automat dintr-o clădire. De la etaj mă privea fix o altă fată tânără. Privirile ni s-au întâlnit și – după cum îmi e obiceiul – am continuat să mă uit la ea. Iar ea se uita la mine cu o față de om semi-curios, semi-detașat. Iar eu zâmbeam și număram în gând secundele; cât rezistă. A clacat pe la ”patru” și și-a mutat privirea.

E ceva tare în neregulă cu voi, milenialii.

La intrarea pe un coridor strâmt, fix în ușa străbătută în ambele sensuri de studenți două fete se opriseră să stea pe messenger. Așa – fix în ușă. Nu în lateral, ci cu picioarele pe prag, una lângă cealaltă, umăr în umăr. Se adunaseră vreo trei dincolo de zidul ăsta uman de carne iar eu încercam să trec din spate. Fetele tastau calme. Am spus un ”Scuze” și s-au tras anevoie și stângaci, cum au putut ele, fără să ridice ochii din telefon, fără un cuvânt. Și artera a fost dezghețată.

E ceva tare în neregulă cu voi, milenialii.

Ca ultimă chestie, am oprit-o pe o alta să o întreb unde anume se mutase departamentul celor de la Sport, ca să mă înscriu și eu și să-mi echivalez materia. Mi-a explicat într-o gramatică aproximativă cu icnituri și încercări forțate de a pronunța cuvintele că ”se ia decât la dreapta ș-acolo… înțelegeți? în sus (îi scapă ideea, face semn cu mâna în sens de ”scări”) iar acolo… deci… cum să zic? înțelegi? adică înțelegeți? mă scuzați.” Mă uitam la ea așa cum te uiți la puiul de iepure care ți-a devastat grădina de trei săptămâni încoace și-acum a gustat în sfârșit morcovul cu otravă pe care i-l lăsaseși: cu un amestec de milă, regret, înduioșare și mulțumire sadică.

Nu serios – e ceva tare în neregulă cu voi, milenialii.

Pentru că toate astea s-au întâmplat în decurs de nici o oră și jumătate.

PS: am amintit de tipa care a deschis ușa sălii de curs lângă care așteptam, fără să bată; și-a intrat în sala plină, mijloc de oră, cu ochelarii de soare pe nas? N-am amintit, că e octombrie și am uitat și mă orbise soarele temporar, acolo – pe coridor, în umbră.

Și-am făcut și niște pandantive săptămâna trecută, cât să uit de laptop, sociologie, cabinet și filme:

Ori de câte ori merg la ANAF am impresia că doamnele de la casă fac mișto de mine. Acum o oră i-am întins o hârtie uneia dintre ele, s-a uitat peste ea, a tastat sumar și-a început să-mi explice: ”Hmm. Observ că a expirat cuantumul stingerii scadenței pe contribuabil 2015 și aveți accesorii în valoare debitară de 12 RON; acelea urmează să fie procesate ante-prestator în schimb; la ghișeul 13 cereți și completați un exemplar de declarație de cheltuieli deductibile ale exegetului financiar și atunci întreg plafonul de debit se va eșalona în raport cu scadența lui 2018”.
Și mă uitam așa la ea ca Forrest Gump, cu saliva prelingându-se de pe buza inferioară, și-am întrebat-o timid că ”Doamnă… e de rău?”.

Cam cum ar veni la mine un tip care face oale artizanale din lut prin ceva sat obscur din Bihor. Să-i fac site. Și l-aș pune lângă mine la laptop și-aș tasta ”ls -la & top” în BASH și aș începe să-i vorbesc: ”Mda. Se poate face dar asta presupune să dezactivez IPV6 pentru Apache și să upgradez PHP la măcar 5.x ca să nu am pachete în conflict când instalez php-xml2-x64-dev; că ăla trebuie compilat manual cu PATH în /usr/lib și nu /usr/local/lib, că suntem pe un x64 CentOS 7.2, nu Debian. Dar pun să nu booteze în runtime init 5 și fac un SWAP virtual plus dau un chmod pe scripturile inutile. Văd că partea server-side e cu schepsis dar acum să discutăm despre site în sine: vreți neapărat acces la php.ini customizabil prin SSH sau e OK așa cum e acum?”

Efectiv să-i vorbesc în dodii. Și s-ar uita ăla la mine și-ar murmura un ”Dar eu nu v-am înjurat…”.

Fix așa și eu la ANAF. Nu înjurați omul care face ulcele din lut. Trimiteți-i prin poștă o coală A4 pe care scrie mare cu font de 50 ”AI DE PLATĂ 12 LEI! LA ANAF, GHIȘEUL 12! ACUM!”.

În caz că vă mai mirați că Donald Trump e președinte, țin să vă reamintesc că există destule precedente de oameni care votează cu altceva decât capul. Îl aveam pe Ronald Reagan fost președinte SUA (’81-’89), fost actor. Pe Arnold Schwarzenegger, guvernator al Californiei între 2003-2011, actor. Pe Cicciolina, parlamentar italian între 1987-2001, actriță porno care voia să facă pace în Irak oferindu-se să se culce cu Saddam Hussein. Trump e doar un alt nume dintr-un lung șir de mondeni care s-au catapultat politic folosindu-se de renumele creat pe ecran și care s-au bazat pe faptul că oamenii votează cu filmul preferat, nu cu buletinul.

Dacă Dem Rădulescu ar fi candidat vreodată la o funcție politică n-ar fi avut șanse să-l doboare nicio alianță PSD-PNL. Legiuni de pensionari devotați ar fi pus ștampila fix în centrul pătratului și-ar fi înfipt buletinul de vot în nișă izbind puternic urna cu fruntea Și nu că-s paranoic, da’ prevăd așa – un Dan Puric, ceva – pe listele electorale din viitorul apropiat.

E 5:18 dimineața, mă pun să-mi fac o cafea. Am de trimis o propunere de articol la ”Linux Magazine”, să trimit un studiu sociologic la niște reviste ISI să văd dacă se publică, am de făcut un tutorial video în R pentru Psihoradea, de citit niște studii de sociologie și să mă uit peste o carte de terapie clinică după care fug la facultate că am curs și am scris un referat de 10+ pagini despre paralele între literatura transgresivă și latura culturală a neomarxismului lui Theodor Adorno pe care aș vrea să-l prezint. Am profi mișto la sociologie, îmi place. Am un workshop de psihologie la final de lună aici în Oradea – ”EVALUAREA Personalității – de la NORMALITATE la PATOLOGIE” – două zile de tulburări de personalitate; sper să fie interesant.

Și tot zilele trecute m-am jucat în Inkscape și-am mai făcut un flyer pentru cabinet. Tot fac pe chestii de-astea când am chef să mă relaxez (click pe poză pentru format mai mare):

Azi ar trebui să apară un articol nou de psihologie în rubrica mea de pe eBihoreanul. Cel puțin așa cred – eu textul l-am predat deja zilele trecute. Updatez cu link dacă apuc și apare.

Fug la cafea că imediat încep cursurile.