Posted on iun. 18, 2019 | 0 comments

Amân update-ul ăsta de două săptămâni și nu prea am chef să-l scriu nici acum. E cald în Oradea, sunt în mijloc de sesiune, am chestii de făcut și zero energie momentan. Dar s-au întâmplat multe și interesante. Cei de la Crux mi-au luat un interviu în scris la care încă n-am apucat să răspund. Mi-au luat interviu și elevii de la liceul Onisifor Ghibu din Oradea. Îmi apare un studiu sociologic despre abandonul școlar în curând, am văzut draft-ul zilele astea. Și-am publicat câteva articole iar:

Până acum la examene am un singur 9 și la restul 10 (oricum merg al mărire de notă). Am tot fost pe la workshop-uri și conferințe de psihologie și sociologie. Am ținut și eu un workshop de sociologie la Universitatea Oradea despre cum să folosești un cluster Linux pentru a parsa și filtra date în R.

Mâine aș avea cursul Cisco dar nu am chef să merg. În 20 și-n 21 e curs de R la Școala Doctorală de Sociologie și la ăla vreau să merg.

În ediția din august a lui ”Linux Magazine” cover story-ul e semnat de mine. Cum să instalezi Linux pe o priză smart.

M-am tot jucat cu clusterul zilele astea.

 

I-am pus și un SHIM cu led-uri. Deocamdată e de decor, până ce mai iau 8 bucăți și le pun pe toate să-mi afișeze grafic temperatura fiecărui core; pe căldura asta e necesar.

 

Vorbind de căldură, la ce caniculă e zilele astea dacă pun 5 noduri să lucreze rezultatul e ăsta:

Tower-ul are 48cm înălțime, 1,95kg în greutate. 8 noduri slave, un nod master. Un ecran de 3,5” în vârf care afișează statistici (CPU usage, mem, load, ip), trei switch-uri cu câte 5 porturi în partea de jos, un PowerHub Anker cu 10 porturi pentru alimentare.

Inițial nodul master îl pusesem pe un SSD HAT dar apoi am realizat că nu am nevoie de el, că tot ce făcea era să lege SSD-ul la USB. Așa că am renunțat la el, că era inutil; am conectat SSD-ul de 120GB direct la USB-ul master-ului și gata.

Îi dau comenzi prin srun-ul SLURM să execute scripturi R pe baze de date mari. SSD-ul e montat ca NFS și accesat de toate nodurile ca mount automat. Deocamdată n-am nevoie de bandă mare de net așa că am configurat clusterul cu IP-uri statice pe wlan0 dar zilele astea i-oi pune și IP-uri pe eth0, bag cablurile în switch-uri și-l leg la router.

Și vorbind de clustere, cum tot fac cumpărături online în weekend, nu m-am putut abține și-am luat chestia asta:

E un ClusterHAT care conectează la un Raspberry Pi B3 + patru Raspberry Pi-uri Zero. Deja am luat 3 Pi-uri Zero și un Pi 3 B+ și aștept să vină chestia asta din SUA. Comandasem 4 Pi-uri Zero dar cumva au încurcat românii comanda și mi-au trimis doar 3 cu promisiunea că pe al patrulea îl primesc cu transport gratuit. Am cumpărat de pe Pimoroni și 4 Phat-uri cu led-uri RGB ca să le pun în vârf conectate la pin-uri în formă de ”L”. Așa – de fază. Ca putere de procesare e chiar neglijabil dar ca experiment e mișto de avut la purtător – mic, compact, 5V alimentare.

Și e caniculă…

Mie-mi place mult vara. Îmi place când e caniculă. Nu sufăr noaptea, mă înțeleg decent cu țânțarii, am aer condiționat. Însă există un motiv pentru care aștept cu groază valurile de căldură: oamenii. Poporul o ia efectiv RAZNA când e cald. Abordezi pe cineva pe stradă să întrebi când ajunge autobuzul și riști să-ți smulgă capul de pe umeri. Toată lumea e cu nervii întinși la maximum. Cei calmi devin iritați, cei de obicei iritați devin ucigași în serie care retează membre cu dosul palmei și un urlet scurt. E o doamnă în cartier care umblă de obicei vorbind singură. Acum face cercuri-cercuri în jurul blocurilor și urlă din toți rinichii. Mai vezi câte un vecin de obicei vioi cum stă acum pe palier și se uită încruntat în gol gâfâind după aer și dacă i-ai putea vedea prin țeastă ai observa o proiecție pe film de 8mm a lui ”Salò – cele 120 de zile ale Sodomei”. La copii e și mai nasol, că ăia-s cu control slab al impulsurilor: l-ai chemat de la joacă când nu vrea el – ți-ai făcut dușman pe viață. Încerc să-mi închipui ce-i printr-o uzină de la rural unde căldura mașinăriilor pătate de ulei face muncitorii să devină imprevizibili. 40 de oameni în salopete asudă în tăcere manevrând obiecte pe o bandă rulantă iar unul scapă o piuliță pe jos. Moment în care 39 de perechi de ochi care dictează ”măcel” se întorc încet spre el. Mâini apucă leviere, se aud mârâituri din trei direcții diferite.

Am fost în weekend la un curs de psihologie acreditat Copsi. Aveam un ventilator care împrăștia aerul cald. Ni se vorbea despre anxietatea la copil și eu mă puteam concentra doar pe stropii de transpirație care mi se prelingeau pe față.

Am văzut SF-uri italiene de categoria B produse în anii ’80 cu buget de $800 care aveau o logică mai coerentă decât noul X-Men. Dialogul e atât de prost încât până și Viorica Dăncilă ar da din cap a dezamăgire critică. Efectiv nu are sens ce se întâmplă pe ecran. Tot încerc să-i găsesc o justificare de tipul ”poate i-a trollat David Lynch” sau ”au fumat ciuperci” dar scenariul pare scris de tipul ăla random de acum 7 ani pe care l-am întrebat unde e Policlinica de lângă gară și drept răspuns m-a privit cu ochi molcomi, a căscat încet gura și-a început să urineze pe el.

Foarte mișto cei de la thriftbooks.com. Am comandat în ianuarie 4 cărți de la ei și de atunci tot le aștept. Nu știu dacă e poșta română de vină sau s-au pierdut pe drum (chit că-s două comenzi diferite în valoare de $50). Dar le-am scris că ”dudes – aveți un tracking number? știți cumva unde-s coletele alea?”. Mi-au scris că nu au habar dar – uite – vă dăm banii înapoi. Așa – scurt pe doi. Puteam să mint, că nu cred că aveau cum să verifice, și totuși îmi returnează banii. Le-am scris că aș fi preferat cărțile alea dar că le mulțumesc. Totul rezolvat pe Live Chat în 2 minute. Apoi m-am gândit ce șansă aș avea la același tratament cu shop-urile online din România.

Mai țineți minte în liceu când profesoara îl ridica pe câte un coleg în picioare și-i spunea că e rândul lui să citească poezia? Și începea ăla să citească ca un roboțel, sărind peste virgule, zero intonație, stâlcind cuvintele și grăbind frazele ca să termine mai repede?

Exact același sentiment îl am când văd pe cineva dansând pe o melodie cu care n-are nimic în comun. Cum ar fi o babă pe ”Welcome to the jungle” a celor de la Guns N Roses. Sau o tânără mimând în club viața trăită la maximum pe Bon Jovi – “It’s my life”, complet cu semne de rocker de moment prin aer și încercări de dat din cap cum presupune ea că fac rockerii.

Nu e rușinos să stai la masă dacă nu-ți place piesa. Rușinos e să te conformezi normelor sociale și să stai în cerc mișcându-te ca un epileptic în slow-motion împreună cu alți epileptici în slow-motion, ferm convins că defapt dansezi. Rușinos e să curgă piese variate una după alta și să dansezi pe toate: manele, hard rock, muzică populară, Inna, Rammstein, Julio Iglesias. Așa cum se întâmpla în clubul “Lord’s” pe vremuri, de vedeai corporatiști mimând duritatea vieții pe ”Unforgiven” a celor de la Metallica.

Într-o vreme strângeam poze de pe net cu oameni din Lord’s făcând cu degețelele semnul Satanei, ca la concertele Napalm Death. Oameni cu freză cu gel și ochelari de soare în club. Fete pe tocuri-cui încruntându-se voit la cameră pentru că din boxe curge Laibach. Când devin prea optimist și încep să-mi redobândesc speranța în umanitate mă pun și mă uit din nou peste ele; să-mi amintesc ce e acolo afară.

Îmi plac motivaționalele de pe Facebook. Alea la care se poate raporta oricine, oricând. Chestii generice de tipul ”doar oamenii urâți la suflet nu pot iubi” sau ”un om inteligent nu poate fi rău, doar proștii sunt răi”.

Și-am să făcut și eu o serie de chestii de-astea, dar mai de nișă. Lucruri precum ”Cola, Fanta, Sprite – nu toate sucurile sunt la fel”. Sau ”Nu du apă la ghiveciul din turtă dulce”. Să stea omul să cugete profund la inepțiile astea. Să se identifice cumva în ele. ”Coșurile purulente de pe față nu pot ascunde bunătatea inimii”. ”Înțelegerea vine din tine”. ”Există zeci de feluri de dulii dar niciuna nu se îndoaie; oricât de tare ar bate vântul…”.

Chestii simple: ghiveci, dulii, apă, inimă. Să nu bulversezi prea mult omul. Pondere de minimum 60% despre inteligență, pentru că fiecare om e convins că e inteligent și se va putea raporta la asta. ”Șenila din oțel calcă adânc dar pasul e făcut tot de șlapul săracului”. Să stea cititorul și să cugete și să ajungă să dea din cap a aprobare: e ceva profund la mijloc. Să dea share în draci ca să facă parte din cohorta elitistă din online – cei care prețuiesc șlapul și nu șenila.

‘Cineva a scris asta deci trebuie să însemne ceva. Doar e cu font de-ăla cursiv care inspiră bunătate…’.

Apoi am să încep să le complic puțin. Să le fac mai abstracte: ”Gândul de pe urmă e mai presus de palma de moment”. Să fie din aceeși serie dar cu un nivel de abstractizare mai adânc. Să-i duc încet-încet în peștera lui Platon, să-i așez cu fața la perete. ”Nu ciocănitoarea aduce primăvara ci gândul bun imprimat de olfactivul grâului muncit”. Grâu – ciocănitoare – primăvară: pac, like și share. Succes garantat. ”Puterea senectuții simplității nu se măsoară în grade Geiger”. Bun – simplitate, putere – fie… like și share.

Și-am să tot ridic volumul abstractizării până se ajunge la chestii aiurea precum ”Idoli. Spaimă. Untdelemn.”

Să văd câți dau share și la chestiile alea. Scrise așa frumos – cu fundal de nori la asfințit și un ochi cu lacrimă în stânga-sus. ”Drosophila melanogaster – precum Cioran”.

Cineva, cândva, se va regăsi în motivaționalele mele.

Va fi grozav.

Le-am făcut pagină de Facebook la insistența publicului, că s-au răspândit ca focul viu în online.

În rest am gătit, am scris, am făcut tot felul de chestii artistice. Mi-e efectiv lene să pun poze cu ele că trebuie căutate și prelucrate. Trebuie să-mi apară ceva studii, niște articole, parcă ceva interviuri; a fost haotic săptămânile astea. Aștept să scap de sesiune ca să mă pot apuca iar de lucru cum trebuie, că am de scris la articole de nu mai știu de unde să încep. Cei de la ”Linux Magazine” mi-au dat deadline în 25 pentru noul text și eu încă nici nu m-am apucat. Și vara asta am o tonă de făcut – de terminat site-uri, scris carte de sociologie generațională, făcut referate la doctorat, citit studii, citit cărți de Elijah Anderson, mers la conferințe și altele. Mai am un an de doctorat și unul de licență; deja mă uit peste condițiile de admitere la Facultatea de Artă. Cochetez și cu IETI și vreau și doctorat în psihologie. Cred că mâine am examen la sociologie politică.

Și fac 40 de ani peste 5 zile.

Hmm.

Coffee time.