Posted on ian. 18, 2019 | 0 comments

M-am trezit de vreo oră. La 02:30. Așa că mă pun să updatez pe-aici înainte să mă pun să citesc, că și-așa n-am mai scris de multă vreme pe blog.

Stocul la ”Tainele psihologiei” de pe Elefant.ro a fost epuizat la două zile după ce-a fost suplinit. Am vorbit cu cei de la editură și-au trimis încă un bax către cei de la Elefant.

Sunt în sesiune dar e o sesiune lejeră. Am mai mult lucrări de prezentat. Și cum am obiceiul să le fac din timp sunt toate gata de multă vreme, atât la doctorat cât și la licență. Peste câteva ore am de dat o lucrare imprimată color la demografie. La alte materii mi-am echivalat cu foaia matricolă de la facultățile precedente (engleză, statistică, sport, modulul de didactică). La doctorat mi-e gata referatul, mai trebuie doar să mă mai uit încă o dată peste el ca să mă asigur că e OK.

Am publicat pe Bihoreanul un nou articol: ”Oamenii inteligenți au mai multe probleme”. Ignorați titlul tabloidizat. Am zis ceva și în articolul ăsta de pe Adevărul: ”Mituri demontate din psihologie. Câtă sinceritate „scoate“ serul adevărului din oameni, în realitate”. Am dat un text și cuiva care vrea să publice pe VICE dar văd că încă n-a apărut articolul cu pricina.

Pe Psihoradea am pus un calculator de matrici Cohen care oferă rezultatul defalcat pe operații. Dacă tot intră studenții la psihologie în sesiune să-l poată utiliza ca să înțeleagă cum se face calculul. Codul PHP e scris aiurea dar efectiv n-am avut chef să-l periez și să-l fac inteligibil. Funcționează și asta contează.

Am primit ”Istoria socială a României” a lui Cătălin Zamfir de la un profesor de la Sociologie (mulțumiri încă o dată domnului Dejeu). E pentru sociologie ceea ce e ”Psihologia poporului român” a lui Daniel David pentru psihologie. Am cumpărat iar cărți de pe tot felul de site-uri. Ieri am luat ”Streetwise : Race, Class, and Change in an Urban Community” și ”A Place on the Corner” de Elijah Anderson – două lucrări importante de etnografie a minorităților de culoare. Nu le găseam în format electronic niciunde așa că le-am cumpărat în format fizic. Partea proastă e că va dura vreo 2-3 săptămâni până ajung în România (ceea ce-mi amintește că am pachete în purgatoriul Poștei Române care au fost trimise de mai mult de 80 de zile).

Cei de la Linux Magazine mi-au pus un font extrem de ciudat la ultimul articol. Nu Comic Sans dar ceva să placă la toată lumea:

Efectiv plouă cu clienți la cabinet luna asta; așa că alerg de la sediu la facultate și înapoi acasă într-o veselie. Azi am două ședințe una după alta puse seara târziu; mâine alta. În weekenduri scriu lucrări și articole iar în pauze sau ferestrele dintre cursuri citesc cât apuc (mă tot refugiez la biblioteca universității cu eReaderul și stau acolo când am vreo două ore de pierdut). Beau cafea multă, stau cât mai puțin pe Facebook, mă feresc de știrile politice și scriu. Ieri am trimis un text de demografie celor de la Bihoreanul, complet cu grafice arătoase realizate de mine; sper să se publice măcar pe site, că e interesant. Am cumpărat iar niște chestii de pe Ebay, BangGood și AliExpress; deja nu mai știu când am luat ce și de unde. Am vorbit cu cei de la Crux Publishing și anul ăsta public o carte de sociologie despre mileniali; am tot citit pe studii despre sociologia generaționistă, îndeajuns de multe cât să pot și să vreau să scriu cartea aia. Scap de sesiune și mă pun pe treabă.

Tot văd ”challenge-uri” pe Facebook așa că trebuie să trântesc și eu poza cu sarcasmul obligatoriu:

Făcut și ceva mâncare când am avut vreme:

Cus-cus. Se ia o pungă de 250g de cus-cus. Se toarnă 35ml de ulei într-o tigaie. Folosiți unt dacă aveți (în loc de ulei). Se prăjește și se amestecă bine. Se toarnă așa: 1 linguriță de curry, 1 linguriță de boia roșie, 1 linguriță de leuștean, un vârf de cuțit de chimen, 1 linguriță de sare, piper alb după gust, un vârf de cuțit de praf de usturoi; eu am pus și mirodenii de barbeque ca să-i dea aromă și niște mirodenii orientale mai iuți. Se amestecă bine. Puneți 750ml de apă la fiert iar când e caldă o puteți turna în oala cu cus-cus, când acesta e deja e maroniu de la prăjit. Se lasă la fiert până ce apa scade (și se amestecă între timp) apoi se toarnă un shot de vin demisec și se amestecă iar. Se pun două linguri de smântână dacă doriți ca totul să fie mai omogen și să nu curgă boabele prin furculiță când mâncați. Și acum – foarte important – o lingură mare de smântână în mijlocul farfuriei, se presară cu leuștean și se picură în fiecare porție 8-10 picături de pesto verde. Holy smokes ce gust mișto îi dă chestia asta. Eu am pus vreo 4 linguri de smântână și-am amestecat bine în farfurie și pesto-ul îi dă toată vraja. Nu-i nici iute, nici prea sărat. Just right.

 

Și cremvuști se făcu. Se fierb trei cremvuști pe care-i înțepați înainte cu o scobitoare. Între timp prăjiți două felii de șuncă în unt, pe ambele părți, și le dați cu mirodenii pentru barbeque și susan. Se călește o ceapă mică tăiată felii în același unt apoi o felie de pâine care se unge cu brânză topită. Se taie bețigașe de cașcaval, un castravete murat și totul se stropește cu ulei de pesto, piper și leuștean uscat. În mijloc se pune o linguriță de pesto pentru șunca prăjită, două de maioneză pentru cașcaval și două de muștar pentru crevmuști. Cașcavalul cu maioneză echilibrează gustul cremvuștilor iar castravetele murat echilibrează prin acru gustul șuncii prăjite. Try it.

 

She wanted me to make her macaroni & cheese. Se fierbe o porție de macaroane în apă cu o linguriță de sare și jumătate de linguriță de ulei. Între timp se rade parmezan din belșug, foarte fin. Se bate un ou întreg, se adaugă o ceașcă mică de lapte, se amestecă și se presară încet parmezanul ras peste până ce totul devine omogen. Se adaugă apoi un vârf de sare, puțin piper alb, puțin curry, praf de chimen după gust, puțin chilli, cam două lingurițe de boia iute, puțin cimbru, două lingurițe de leuștean uscat și vreo 5-6 de oregano uscat. Se adaugă un pahar de shot de vin alb demisec și cam două lingurițe mari de pesto verde. Se amestecă bine totul din nou, se bagă în amestec două lingurițe de semințe de susan neprăjite. După ce au fiert bine macaroanele se adaugă o lingură mică de ulei în tigaie, o jumătate de pahar de apă, se spală macaroanele și se bagă și ele în tigaie. Peste ele se toarnă pasta din ou și parmezan de dinainte. Se dă la foc mare și se amestecă din când în când până ce lichidul scade îndeajuns de mult încât să se lipească de macaroane. Se pune în farfurie, se adaugă o linguriță de pesto sau sos de tomate în mijloc, se decorează cu oregano și o frunză de mentă. Iese bestial.

 

I was bored so I made food for mom and dad. Pilaf, gen. Se fierb doi pumni de mazăre vreo jumătate de oră în apă cu o jumătate de linguriță de sare. Se pune orez în apă caldă și se lasă acolo. Se strecoară de 3-4 ori și se lasă în continuare în apă caldă vreo 40-45 de minute. Între timp căliți în tigaie o ceapă medie tăiată în cubulețe și o bucată de usturoi tăiată subțire. Se adaugă mazărea și se călește și ea vreo 5-10 minute. Se adaugă 5-6 cubulețe mici de slănină afmată și vreo 10-15 de cârnat afumat ca să-i dea aromă și gust, se dau înainte prin mirodenii de barbeque (le puneți într-o pungă, puneți mirodeniile, umflați și scuturați până se acoperă cu ele). Se adaugă orezul și se umple tigaia cu apă până ce apa acoperă bine tot, se lasă pe foc mic, se amestecă din când în când. Puneți în tigaie la fiert două frunze de dafin, o linguriță rasă de sare, puțin piper, puțin chilli, cam 1/3 de linguriță de curry, o jumătate de linguriță de leuștean și jumătate de linguriță de boia dulce. Când scade apa puneți un gogoșar tăiat în cubulețe mici (sau un ardei roșu). Amestecați bine. Când apa aproape că a scăzut puneți un pahar de shot plin cu vin alb demisec, amestecați iar. Când totul e omogen și apa s-a mai evaporat puteți pune în farfurie. Se adaugă frunze de mentă, se presară cu leuștean uscat, piper și foarte puțin curry. Et voila.

 

The morning breakfast. Pâine prăjită în unt, unsă cu pesto verde, maioneză și presărată cu morcov ras. Cașcaval în ulei pesto cu puțină maioneză și leuștean presărat. Acritură în mijloc.

La capitolul pandantive & co nu prea am avut vreme dar tot au ieșit astea:

Lignit de cea mai bună calitate. Câteva atmosfere de presiune în plus și ar fi fost diamant. Deci e ca-și-diamant, trebuie doar răbdare și timp. Apără de ortaci, vindecă de șomaj.

Azi apare album nou ”Rome” – ”Le Ceneri Di Heliodoro”. De-abia aștept, că tipii au revenit la martial pop-ul care i-a consacrat.

Într-o zi i-am lăsat la Zsuzsa tableta cu ceva joc de cuvinte tip ”Scrabble” în care ți se dau o serie de litere din care să formezi cuvinte de 2-7 caractere lungime. Doar unele din ele se potrivesc cu ce decide jocul că e cuvântul ascuns. Și m-am dus să fumez în baie ca să n-o afum și-a început să gândească cu voce tare tot la două secunde:
”GIR. GRTU. GIRTU. Of. TURI-… TURIN. RUG. TIR. TURN. GRUT, nu. RIG. TIG. GRUF! Nu. FRUG…”
Și i-am urlat din baie că dacă apare brusc în fața ei un demon într-un nor de sulf și pucioasă înseamnă că a rostit incantația corect: ”M-ai invocat muritoareo, ai scuipat aramaica în ordinea menită!”.

În bloc la mine toate decurg normal, ca de obicei:

În Oradea e frig și nasol. Mi s-au adunat o mulțime de task-uri de făcut și deja nu mai țin minte ce și cum și cui așa că am început să mi le notez în calendarul din Thunderbird. Aparte de documentare nu mai am chef să mă uit la seriale și filme (nici timp, sincer să fiu). Ăsta și ăsta merită văzute. Și în timp ce scot o tonă de military pop ca să împrospătez colecția de pe smartphone mă pun acum să-i scriu unei prietene din Brazilia, că la 11:00 trebuie să fiu la facultate.