Posted on mai 1, 2019 | 0 comments

Bun – amân momentul ăsta de săptămâni de zile. Să updatez blogul cu chestii noi. Efectiv n-am avut vreme. Literalmente nu am avut timp să scriu, atât de mult de lucru am avut. Sărbători, vacanță de 1 mai, weekenduri – hah – pentru plebei; eu am lucrat. Dar azi m-am trezit la 04:00 dimineața și până-mi beau cafeaua să vă ce mai îmi aduc aminte. Că s-au întâmplat multe.

A apărut al doilea articol din seria ”Building a Raspberry PI Cluster” semnată de mine pe LinuxConfig.org. Până în data de 10 mai trebuie să le predau și pe celelalte patru. Parcă tot prin 10 am deadline și la Linux Magazine. Am scris non-stop săptămânile astea: referate, articole, texte. Aproape zero momente de repaus. Făcut site-uri, mers la facultate, mers la doctorat, mers la cursul Cisco CCNA Routing & Switching (deja-s la modulul 3). Noroc cu trotineta electrică, că mă duce rapid unde trebuie să ajung. A plouat cu colete de la poștă (comand chestii de pe net ca un maniac așa că zilnic vin vre 3-4 colete fie prin curierat rapid, fie prin Poșta Română).

Mi s-a luat un interviu săptămânile trecute, a apărut în ediția tipărită, poate apare și pe online în curând a apărut și pe online.

Am terminat magic mirror-ul Dianei la două zile după ce-a fost ziua ei de naștere. Asta e – had work to do. Am apucat să mă uit la două episoade GoT și la ultimul ”Avengers” și cam aia a fost cinemateca mea din aprilie. Tot cu nasu-n CSS, BASH, PHP și Linux am fost. Tot pe drumuri, tot alergat de colo-colo – de la cabinet acasă, de acasă la poștă, de la poștă la facultate, de acolo la supermarket, apoi la curs Cisco, apoi iar… Deja înainte de Paști eram rupt în gură de oboseală. Acum s-au liniștit însă apele; am avut vreo trei zile de odihnă și mă pot apuca iar de lucru *sobs in a corner*. Am prins niște proiecte faine de tot.

E un blur de-ăla confuz la mine în memorie. Ah – da – am fost invitat special la ceva eveniment, le-am vorbit unor eleve despre importanța învățământului:

Am fost invitat să particip și la o emisiune radio după ce trece vara, să vorbesc despre chestii de psihologie.

Ah – și iar iau bursă. Lol. Acum și la Sociologie la nivel de licență; e de performanță, că am avut media 10 curat semestrul trecut. Să zică cine vrea că ”education doesn’t pay”, dar iau în prezent trei burse diferite (cu cea privată) care însumează 3340 RON.

Am lucrat la cluster (am mai luat Pi-uri ca să fac 8 noduri plus un nou switch). Tot aștept să-mi vină odată prin poștă rack-ul ăla acrilic ca să pot monta/instala ce trebuie.

În rest mâncare, ca de obicei:

Omletă specială pentru waifu. Luați trei ouă, separați albușul de gălbenuș. Gălbenușul îl amestecați cu parmezan ras, o lingură de mărar, una de smântână, o felie de cașcaval tăiată pătrățele, sare, piper, o linguriță de boia, una de pătrunjel. Luați una felie șuncă de praga, tăiați în pătrățele mici. Cârnat afumat, vreo cinci felii de un deget grosime tăiate în patru. Puneți ulei la încins, tăiați o jumătate de ceapă cubulețe, căliți ceapa. Luați de pe foc și puneți carnea înăuntru. Acum porniți un mixer și bateți albușul până ce se face spumă. Din tigaie luați ceapa și carnea, amestecați cu gălbenușul după ce-ați stors totul de ulei, turnați albușul, puneți la foc mic. Gălbenușul îl amestecați bine de tot, tăiați coadă de ceapă verde în mici inele și puneți peste, amestecați. În mijlocul albușului care deja se întărește dedesubt turnați o baltă de gălbenuș cu ceapă călită și carne și parmezan ras și mărar și toate cele. Dați pe foc mediu. Ideea e că cele două feluri de cașcaval se topesc și formează o crustă mișto dedesubt. Albușul devine pufos, mărarul dă un gust bestial, boiaua culoare. După o vreme împăturiți plăcinta asta în două sau patru, mai turnați ulei încins peste gălbenuș dacă doriți. Se pune în farfurie, se presară puțin oregano și se rade parmezan fin, cât să se topească de la căldură. Coadă de ceapă verde mărunțită presărată deasupra, bucățele de ardei roșu pentru culoare, o roșie pentru a echilibra gustul și pâine prăjită. Try it.

 

m gătit de dimineață pentru gloria soacrei și a părinților.
Cartofi piure cu piept de pui și garnitură de crudități.
Pieptul de pui se lasă la marinat peste noapte în frigider. Într-un vas îngust se toarnă vin roșu demisec, sare, piper, cimbru, boia, leuștean și cam 25ml de whisky (trust me). Se pune în sucul ăla o frunză sau două de dafin și puțin turmeric.
Cartofii se curăță, se taie cubulețe și se fierb în apă cu sare și vreo trei vârfuri de praf de cimbru. Se toarnă câteva linguri de sos marinat în tigaie, se pun două lingurițe de unt, se încălzește totul ușor. Carnea se bagă în pungă, în pungă puneți boia dulce, sare, piper alb, cimbru, curry și se umflă punga și se scutură până ce pieptul de pui se acoperă de condimente; se pune carnea la prăjit pe foc mediu. Întoarceți din când în când până prinde culoare și devine rumenă. Cartofii fierți se storc, se zdobesc, se adaugă două lingurițe de lapte și două de unt, puțin cimbru, oregano, mărar, puțin leuștean și piper, sare. Salată din castravete și varză cu puțin ulei asezonat. Plus sos de tomate. Totul presărat cu oregano iar cartofii piure decorați cu vreo două lingurițe de unt topit din tigaie.
Et voila – carne fragedă, puțin picantă, cartofi cu o vagă aromă (cimbrul ăla face toți banii), salată rece ca să echilibreze totul. Dacă vreți mai picant adăugați niște curry sau boia iute în tigaie și cartofi.

 

Omletă cu mărar.

 

La 04.30 Răzvan s-a trezit să gătească.
Ghiveci cu piept de pui.
Se fierbe orez în apă cu sare și puțin ulei (ca să nu se lipească boabele). Carnea se lasă la marinat peste noapte în vin roșu demisec cu mirodenii and whatnot. Se călește ceapă și ardei roșu gras, se asezonează, se pune puțină boia dulce, se bagă bucățele de cârnat și se prăjesc puțin în tigaie. Într-o oală nouă se toarnă orezul și conținutul tigăii (cu ulei cu tot), se pune boia dulce, puțină boia iute, sos de tomate, sare, piper alb, leuștean, delikat, puțin cimbru; eu am pus și ceva mirodenie arăbească sărată și puțin piperată. Se amestecă bine și se pune ulei până se obține consistența dorită.
Carnea se prăjește în unt preîncălzit în tigaie, direct din sosul de marinat. Se asezonează și se prăjește la foc mic până devine rumenă.
Et voila: food for dad and mother-in-law.

 

Tradiționala masă de Paști: cartofi pai cu parmezan topit + salată de crudități + cârnat prăjit + piept de pui făcut în unt cu vin alb.
For the she-wife and her glory.

 

Jurnal de bord, data galactică 83772B. Fetișul meu pentru ciorba de fasole se înrăutățește.

 

Ghid de compilare carne de pui în șaormă.
Se ia piept de pui, se taie în bucăți, se bagă bucățile într-o pungă în care puneți așa: piper alb, sare, boia dulce, puțin curry, puțină boia iute, condiment Fuchs pentru afumătură, susan și mărar. Umflați punga cu foalele interne cu care v-a blagoslovit zeul Pan și scuturați frenetic ca și cum ați încerca să creați haos în bula mică a creaturilor din carne până se acoperă bine de chestie de-aia.
Se pune o lingură mare de unt în tigaie, se pune la topit pe foc mic. Când s-a topit adăugați două linguri de vin alb demisec și aruncați la perpelit carnea de parcă ar fi pesediști în tigaia Iadului. Foc mare, amestecați din când în când până se prăjesc bine pe toate părțile.
Se prăjesc cartofi (bănuiesc că știți cum se fac cartofii pai), se taie o ceapă mică mărunt, se dă pe răzătoare varză albă, se taie doi castraveciori cruzi în felii subțiri. Două roșii mărunțite în cubulețe, cașcaval tăiat cubulețe, șuncă afumată tăiată pătrățele, un ardei roșu gras tăiat în forme hexagonale perfecte. Feliați o jumătate de cârnat afumat, prăjiți ușor în sosul care rămâne după carne.
Astea toate buluc într-un vas mare și amestecate.
Se ia un castron în care turnați un pahar de sana. Se adaugă mărar din belșug, sare, piper, o linguriță de boia, jumătate de linguriță de leuștean și una de oregano. Se adaugă praf de usturoi (după gust) și ceva condiment arab picant al cărui nume nu-l pot pronunța, d’apoi scrie. Se bate bine sosul, se toarnă peste ce-i în vas și se amestecă bine cu o lingură.
Au ieșit două șaorme. Cu una puteai liniștit hrăni o creșă de vikingi la ce dimensiuni avea. Efectiv pârâia lipia pe la cusături.
Sărbători fericite tradiționale.

I was bored. I made tăiței cu varză.
Se fierb tăițeii în apă cu sare. Se călește varză rasă și un sfert de ceapă tăiată cubulețe. Se asezonează în tigaie, se bate un ou și se rade puțin parmezan fin deasupra. Se pun pastele fierte în tigaie cu puțină apă din oală, se amestecă bine, se toarnă oul cu parmezan, se amestecă până ce scade apa.
Cu puțin sos de tomate și mentă, piper presărat deasupra.

 

Spaghetti bolognese. Food for dad and mother-in-law. Se iau spaghetele și se pun la fiert în apă cu un pumn de sare și o lingură de ulei. Ca să știți doza porția, câte spaghete încap pe gura unei sticle de plastic de Pepsi sau Cola – aia e o porție de o persoană. Cât fierb spaghetele se taie o ceapă mică mărunt, se călește în unt. Se taie un cârnat afumat în felii de cam 3-4mm grosime, se pun în tigaie peste ceapă după vreo 3-4 minute, se rumenesc bine pe ambele părți. Se presară în tigaie praf de usturoi, puțin leuștean, puțin oregano, se amestecă. Între timp bateți două ouă, mestecați cu o lingură de smântână și două linguri mari de sos de tomate. Radeți parmezan cam cât să umpleți vârf două cești de cafea, amestecați totul și puneți sare, piper alb, oregano (două lingurițe), jumătate de linguriță de praf de afumătură (Fuchs). Din apa cu spaghete luați cam patru-cinci linguri și turnați în tigaie, amestecați. Peste apă turnați ouăle amestecate cu sos de tomate și parmezan ras, amestecați bine de tot. Luați acum câte o clemă de spaghete (dacă s-au fiert deja, desigur) și puneți în tigaie. Totul făcut pe foc cât mai mic (mai puțin fiertul spaghetelor). Amestecați, luați o tură nouă de spaghete, amestecați și tot așa. Radeți încă o lingură sau două de parmezan direct în tigaie, încă o linguriță de oregano, amestecați mereu până dispare lichidul din tigaie. Amestecați la final o linguriță mare de Pesto verde. Se servește cu parmezan ras deasupra, stropit cu vin alb, demisec; sos de tomate cu oregano pus separat și smântână cu praf de usuroi și leuștean pentru gust, pe post de sos secundar. Ta-daaaa!

Plus pandantivele din ultimele zile:

Vreau să fac un reader Braille dintr-un Raspberry Pi și motorașe micro Stepper Servo cu ax de 7,5mm. Controlat de un expansion HAT cu 5 sloturi la care conectez 5 Servo HAT-uri cu câte 16 sloturi.

Am comandat vreo 90 de motorașe de-astea de pe net.

5×16=80 servomotoare. Fiecare celulă Braille va fi activată de trei servomotoare care mută o bandă găurită în anumite poziții în așa fel încât celula PogoPin de dedesubt să afișeze un caracter Braille. Ceea ce înseamnă cititor cu 26 de celule. 26 de caractere.

Raspberry-ul va prelua câte un caracter ASCII și în funcție de acesta va translata căte câte unei celule Braille în ce poziție să mute servomotoarele celulei în așa fel încât Pogo Pinii să fie apăsați sau lăsați liberi, împinși în exterior de arcurile interne. Totul replicat pe o bandă de până la 26 de caractere la finalul căreia fie un comutator, fie un HAT de detectare a mișcării/gesticii de final de linie va activa următorul set de 26 de caractere.

Input prin fișiere plaintext ASCII deocamdată dar e ușor de făcut să preia și alte tipuri de documente. Programarea pentru fiecare celulă în parte e simplă, piesele ieftine. Având în vedere că un cititor Braille cu 40 de celule costă între $4.000 și $6.000 să vedem dacă-l putem produce cu sub $200, ca să și-l permită și nevăzătorii din România.

În rest m-am tuns. Am ras pleata de 45cm și-acum sunt iar intelectual în rând cu lumea. În numărul următor al revistei Familia îmi apare (cred) un text. Un eseu mai degrabă, ceva despre paralele între ficțiunea transgresivă, curentul Beat Generation și Neo-Noir. Mă uit ce mai e prin Venezuela zilele astea, mă mai uit trist pe wall-ul câte unui fost amic și văd ce-a ajuns (viața reală e nasoală aparent), mă mai plimb cu trotineta ca un lord.

E foarte ciudat la ce nivel a ajuns consumerismul în ziua de azi. Facebook a introdus (văd) opțiunea aia ”Marked safe from GoT e03” ca să știe lumea că tu l-ai văzut și poate arunca cu spoilere. Să nu-ți strice cumva un străin viața perfectă de pe Netflix. Ești ”în siguranță”. Cei de la Lifehacker tocmai au publicat un articol numit ”În ce momente să mergi la WC în timp ce rulează noul Avengers” (jur). Ca să informeze corect publicul când e bine să defechezi regulamentar în cinematograf. Noua generație are nevoie de astfel de indicații. Doamne-feri să urinezi fix când Hulk zdrobește pe cineva și să ratezi scena din pricină că ai răspuns chemării naturii și gata – ți s-a stricat săptămâna.
Și eu care acum 15 ani râdeam de americani, că scriu pe paharele din plastic ”Warning, drink is hot”, ca să nu se ardă cumva clientul la buze cât își clătește creierul cu Latte Machiatto de $8.

Mai delirez ocazional pe Facebook chestii utile în pauzele de gândire:

Știu că îi cunoașteți deja după nume pe toți roboții din ”Transformers” dar sunt sigur că nu ați auzit de sfetnicul lor – ”Trabantor”. Da – e un robot-Trabant. Din carton. Când se metamorfo-cuplează în formă efectiv robotică e cam ca și cocoșatul de la Notre-Dame, dar mai pătrățos. Are vreo 80 de ani Trabantor și accent maghiar. ”Optimusz Prime, ve mast elmenni fight ze Decepticons akik attack planet Terra”. Și mai vine câte un Transformer și-i dă un ghiont să tacă și-i mai bagă câte o adâncitură în caroserie cu ocazia asta.

Nume: Trabantor; parte din armata lui Optimus Prime.
Arme: tobă eșapament cu boost sonic.
Puncte slabe: carton.
Se teme de: foc.
Maximum km/oră: da.

Chestii de-astea.

Mi-au sosit tot felul de HAT-uri Raspberry, coolere, breadboard-uri, heat sink-uri, cabluri. Am tot lipit cu cositor până deja m-am obișnuit cu mirosul de sacâz.

Mă apropiam prin parc de ei – un el și o ea de vreo 20 de ani. Ea poza pe bancă, postura gânditoarei, el făcea pozele cu telefonul. Adopta o postură tristă care privește în jos la colbul ce-a fost trecutul; apoi, când auzea declicul făcut de telefon, sărea înapoi la viață și fugea să vadă imaginea. ”Nu-i bine, alta, mai așa… știi tu… stai”. Și se așeza iar pe bancă, picioarele întinse, fața preschimbată într-o gânditoare ceva mai preocupată. Acum privea în sus, peste copaci, spre marginile universului, încercând să întrevadă granițele cuantice ale galaxiei. Dicta ceva profund. Dicta că tocmai gândește intens. Apoi iar ”click” și iar sărea veselă să vadă poza. Nici aia nu era bună așa că fugea bezmetică înapoi la bancă și redevenea serioasă. ”Deci stai! Să zici când faci.” Față tristă de poetă în plin calvar al delirului intern. Ceva ce urla a ”eu tocmai cuget afundată pân’ la gât în melanjul apăsător al traumelor din copilărie dar e ceva profund acolo, în toată mâzga aia; ceva ce mă face să conștientizez că exist; ceva ce transcede ce-am fost până acum”. Click. ”Stai fă, hihi, dă să văd”.
Nu știu dacă a reușit să obțină JPEG-ul ideal pentru Instagram în următoarea jumătate de oră, că am trecut de ei, dar am vomitat puțin în gură.

Și cum tot în scripturi am stat zilele astea:

Primul limbaj de scripting cu care am lucrat a fost LISP. Și-acum îmi place. Era ceva joc pe vremuri – ”Abuse” – un 2D side-scroller făcut de Crack Dot Com. Și eram eu foarte activ pe forumul lor prin 1998. Ei – și Abuse ăsta era făcut în LISP (of all things). Așa că m-am pus să învăț LISP ca să pot să modific jocul cum vreau eu, că o pusesem cu cei din comunitate de un ”Abuse 2” (care s-a și concretizat în ”fRaBs” – ”Free Abuse”; îl găsiți sigur plutind pe net pe undeva, că l-am făcut open-source). Și mi se părea mie minunat că în LISP pot modifica ce vreau eu fără să trebuiească să compilez. Pentru că în 1998 aveam un AMD K5 cu vreo 64 RAM care era ultimul răcnet la ora aia și care, pus să compileze, gemea din toate încheieturile și se isteriza în el coolerul ca un dement. Așa că LISP mă proteja de privit în gol la ecran cum se derulează liniile de cod.
Dacă excludem batch file-urile DOS și scripturile BASH pe care le făceam la vremea aia, LISP a fost (cred) catalizatorul meu spre scripting mai serios. A urmat limbajul de scripting ”hey” din BeOS R5 făcut de Scott Hacker, apoi PHP (parcă), puțin Perl, Javascript, FoxPro, apoi Python după o vreme.
Și mă tot uit cum apar și dispar limbajele de scripting (hăhă – mai țineți minte .ASP și gloria promisă?) și – ca și atunci – nu știu exact ce e OK de învățat. Pentru că acum un deceniu și ceva cochetam eu cu Ruby și mă gândeam că mi-ar folosi, că era în vogă. Dar și FoxPro a fost în vogă și nu cred că-l mai folosește azi cineva, cu excepția notabilă a – probabil – câtorva contabili. PHP a rămas, BASH a rămas, Python se ține bine, Perl a mai pierdut din sclipici, Haskell a murit, LISP e cadavru țeapăn, ASP mă face să râd când mă gândesc cum se apucau oamenii să-l învețe, că va detrona sigur-sigur PHP. Lumea zice de JAVA acum dar – sincer – pur și simplu detest JAVA. Și simt așa – miros de putrefacție în aer venind dinspre Oracle. Așa că nu risc. Continuăm cu Python și ne axăm în continuare pe BASH, R și PHP.
Observ că an de an tot mai mult se merge spre interpretatoare în defavoarea compilatoarelor. Mă bucur că am învățat niște C++ prin 2000 (cu citit de cărți și făcut de joculețe și design de GUI pătrățos and shit), că mi-a fost de folos; ca bricheta fără gaz.

Mi-am comandat și servomotoare și-au început să vină. 5 au ajuns zilele trecute, mai trebuie să vină cel puțin 6. De-abia aștept să am vreme să mă joc cu ele. Deja am scris codul Python pentru ele.

Recenzia mea la Trottier D. & Fuchs C., Social Media, Politics and the State: Protest, Revolutions, Riots, Crime and Policing in the Age of Facebook, Twitter and YouTube, New York: Routledge, 2015, 251 p. din Journal of Social Research & Policy, Volume 8, Issue 2.
Să mai și sociologie din când în când. Abia acum am dat de ea.

Mergeam ieri cu 30 la oră pe scooter. Drum drept, fără gropi, pista pentru biciclete. Spatele perfect perpendicular cu solul, bărbia sus, privire semeață, vântul ropotind prin păr. Ca un lord. Și în ipostaza asta am și luat o creangă de verde fix în mutră. La viteza aia putea la fel de bine să mă aștepte careva după colț cu o mătură și să mă pocnească cu ea peste fățău.
A fost o experiență unică, similară cu conectarea bruscă la realitate din momentul nașterii: cu dezmeticire, durere și scâncit.
O viață avem.

Și-am mai citit prin pauze. Mie nu prea mi-a plăcut Foucault. Am încercat ”Discipline and Punish” de el și e în stand-by pe la pagina 40. Interesant subiectul (topologia istoriei pedepsei și a pușcăriilor) dar stil greoi, semi-tehnic; nu m-a prins. Citesc acum însă ”Madness and Civilization”, tot de el. O radiografie a ospiciilor din Europa și a statutului spitalului de boli mintale de la geneza acestuia din case pentru leproși în locuri în care societatea depunea ”indezirabilii” cu probleme psihice, până în ziua de azi. Foarte bine documentată, ceva mai accesibil scrisă, ca un fel de prelegere universitară în stil cumva amical. Dacă vă fereați până acum de non-fiction și voiați să faceți trecerea de la romane la ceva puțin mai tehnic, asta e cartea ideală pentru așa ceva.

Am făcut poza de mai jos pe la mijlocul lui aprilie. Treceam cu scooterul pe-acolo și mi-a plăcut simetria:

În săptămânile viitoare am fost invitat la Liceul Pedagogic să le vorbesc unor elevi la ora de dirigenție despre psihologie and stuff. Vedem cum iese și cum am vreme. O altă doamnă de la aceeași școală m-a rugat să vin și la o clasă de-a ei de-a VII-a dar n-am mai discutat detalii. Văd cum fac să mă împart în toate direcțiile astea.

Și dacă tot am primit hatemail și mesaje dubioase în ultima vreme să vă explic cum abordez eu necunoscuții care-mi trimit mesaje Facebook pline de ură.
Habar n-am ce-i fac fiecăruia, cert e că uneori mă abordează câte un X-ulescu din Craiova sau Gheorghescu din Tulcea și-mi scrie ceva doct și plin de efect precum ”ai să mori prost”. Așa că instinctiv îi răspund pe loc cu ceva absolut dement precum ”…iar tu înconjurat de studenți la proctologie care-și iau atenți notițe.”
Altul mi-a scris ”Băi prostane, tu nu știi că [insert motiv aici]” și i-am răspuns că pățesc asta des – mă confundă lumea cu Răzvan Coloja ăla din Pitești. Suntem doar doi și uneori primesc mesaje adresate lui. Eu sunt ”Răzvan T. Coloja”; ălălalt din Pitești e doar ”Răzvan Coloja”, nu-l cunosc. Ce om nasol trebuie să fie, că tot îmi trimite lumea înjurături adresate lui.
Uneori mușcă oamenii la chestii de-astea.
Un altul mi-a scris ceva de bani. Nu mai țin minte ce dar era în ton de ”săracule!”. I-am răspuns că el nu are acvariu cu râme ca mine, crescute cu detergent din Austria importat ieftin, fără TVA, și că am deja cumpărător pentru ele și vedem noi cine râde mai bine marțea viitoare.
Uneori doar inventez cuvinte și le trimit random spre om: ”Da? Iar tu ești un chibutrău cu pazvil de 23, de râd toate alibdudele de tine bă!”. Ceva total aiurea dar să pară cu sens. Să stea ăla să citească și să recitească și să se încrunte la ecran, nesigur în ce fel l-am jignit.
Mi se pare amuzant.

Dar revenind la scooterul meu electric, când merg cu 20 la oră pe el pericolele drumului nu sunt reprezentate de gropile asfaltului țării. Nici de mașini. Nici de frâne stricate ori de șoferii neatenți ori de pietoni iviți din senin de după colț.
Nu.
Pericolul adevărat sunt porumbeii. Aceste găini urbane cu inteligența unui contor de apă. Cumva, când mă văd apropiindu-mă cu viteză, contorul face o rotiță să scrâșnească și să se împotmolească în coada unuia din cei 4-5 neuroni de care păsările astea cu handicap mental dispun; și atunci porumbelul – imbecil fiind – face una din două chestii: zboară speriat FIX spre fața mea sau o ia agale la plimbare spre axa direcției mele, ochii goi bulbucați, ca să întâlnească roata și să devină șnițel crud.
Pur și simplu am ajuns la concluzia că trebuie să montez în fața scooterului un tocător de grâne, din cele pe care le vezi pe plugurile electrice. Să meargă non-stop cu lame bine ascuțite și tot să adune porumbei. Să facă vișinată din ei. Să las dâre lungi și roșii în urma mea, să poată trece câte un pensionar dezorientat cu un pumn de grăunțe în mână și să urmeze linia roșie ca să ajungă la ce-a mai rămas din porumbel.
Să-i dea grâu, sau ce truda mănâncă șobolanii ăia cu aripi…