Posted on feb. 14, 2019 | 0 comments

Zile foarte pline. Deja nu mai știu încotro să mă îndrept. Peste o săptămână am prezentare de referat la doctorat, mai am de revizuit lucrarea. Am și două măriri de notă la licență săptămâna viitoare. Trei examene deci.

Mi-a apărut un nou articol de psihologie pe Bihoreanul: ”Din manipulările narcisiștilor”. Tot cei de la Bihoreanul s-au oferit să-mi pună pe site la ei reclamă la cărți, dacă tot scriu pentru ei articole de psihologie și piese de opinie. Vor merge prin rotație și la numărul lor de vizitatori pe zi îmi prinde bine. Arată cam așa cea de azi:

Mai îmi scrie lumea care cumpără Tainele psihologiei, apropos de ea. Ieri mi-a scris o persoană, azi am vorbit cu alte două. Tuturor le place se pare. Mai primesc și poze ca cea alăturată.

În vară se reeditează ”Fabrica de furnici” la Crux Publishing. Până atunci termin manuscrisul cărții de sociologie la care lucrez acum și cel mai probabil, dacă place editorului, se publică și aia. Încerc s-o fac să iasă bine dar mai am să mă documentez destul.

Am lucrat două zile pe un site al unui client și l-am pus pe on-hold la cererea acestuia, deși era 50% gata. Am de scris o droaie de articole dar niște evenimente de zilele acestea m-au cam pus pe stop o vreme. Un deces în familie, sesiunea, lucrările, clienții la cabinet care aveau deja programare.

În schimb îmi sosesc coletele rând pe rând. Zilele trecute mi-a sosit Sony PSP Street 1004-E. Nou, i-am luat un adaptor de card Memory Stick Pro la MicroSD și un MicroSDXC de 64GB. Am pus pe el ISO-uri și eboot ROMs grămadă. Trebuie să recunosc că-s rămas în urmă cu grafica din jocuri, mai ales că astea de pe PSP sunt vechi de vreo 7-9 ani. Dante’s Inferno arată mișto de tot dar ce mă interesează pe mine e asta de mai jos. The sole reason I bought this thing:

Sunt mare fan Heretic și mi se pare fascinant să-l am la purtător. Am mai pus pe el HeXen, Wolf3D/SoD, Worms, Lemmings, Duke3D, Quake, Warcraft II, Dune 2000 – astea vechi de tot. Zsuzsa se joacă Need For Speed Most Wanted 5-1-0, că aparent soția preferă astea mai noi.

Azi mi-a sosit și un HDD enclosure cu WiFi pentru unități de 2,5. L-am luat ca să îl leg la SmartTV, să aibă IP-ul lui și să pot copia pe el filme prin WiFi. Am băgat un HDD de 2,5 de 500GB în el, e mai mult decât suficient. Nu cred să se umple vreodată. Firmware-ul e simplist, ceva OpenWRT cu interfață web mai acătării. Știe USB 3.0, funcționează atât ca NAS cât și ca HDD extern, cred că știe și BitTorrent dar nu-s sigur. Oricum știe EXT4 și NTFS, Samba și FTP și parcă NFS. L-am legat în USB-ul TV-ului, acolo să rămână pe veci amin.

Mi-am luat și un window-mount pentru tabletă. De-ăla de-l lipești pe partea interioară a parbrizului să înfigi tableta în el. L-am pus pe perete în baie unde stau când fumez ca să nu împut casa. Mă uit la tutoriale Python și R. Am pus și-o cameră video WiFi cu IP propriu cu vedere spre masa din curte la care se adună alcoolici să-mi urle în cap noaptea. Bag pe night vision, pornesc stream-ul pe tableta fixată în perete și mă uit cu ură la ei în timp ce trag din țigară.

Mâine vine un alt MicroSDXC de 128GB, tot de pe eMag luat. Să am ceva mai mare de 64GB pe care să țin documentarele, că fișierele sunt tot mai mari pe zi ce trece.

Am un articol despre Red Hat Linux 8 de scris pentru un site, un altul pentru Linux Magazine, un altul pentru altcineva, vine și referatul la doctorat – oi avea un weekend glorios. Și încă nici nu mi-am revenit după săptămânile trecute.

Ce-am aflat azi moderând și banând în draci pe un grup de psihologie:

– oamenii devin schizofrenici deoarece suferă traume în copilărie;
– medicii ar putea să vindece schizofrenia dar adevărul e că sunt niște putori ordinare cărora le e mai ușor să nu facă decât să facă;
– să fie bine ca să nu fie rău;
– o doamnă asistentă medicală mi-a reproșat că n-am studii ca psiholog să o contrez pe tema schizofreniei și m-a acuzat că-s nesimțit când am întrebat-o ce studii are ea când afirmă că boala apare datorită oamenilor care-s triști;
– schizofrenia se vindecă prin simpla apariție a celor care lasă comentarii legate de rugăciune, duhovnicie și Dumnezeu;
– o doamnă n-a fost mulțumită de răspunsul meu cu privire la factorii genetici de perpetuare a bolii mintale și mi-a spus că ea voia să fie ceva ”mai simplu”, că dacă voia ceva complex întreba în altă parte;
– există faimoși cercetători care susțin aberațiile crunte ale unui anonim comentator român; când întrebi ce-au scris ăia ți se spune să cauți pe net, să vezi;
– e nevoie de iubire multă;
– oamenii cu stimă de sine scăzută fac toți schizofrenie.

Pam-pam: internautul român de secol XXI…

Viața la bloc decurge altfel ca de obicei. Judecând după cât de des îmi aud vecinii horcăind și scuipând aș spune că producția de flegmă din blocul meu s-a triplat în ultimele luni. E ca și cum principalul aliment din scară ar fi saliva iar locatarii dispun de surplus. Acești artiști ai expectorării sunt neobosiți. Îi auzi huruind din grumaz de la două blocuri distanță. Un domn strănuta ieri de zor afară. Ca o pușcă de vânătoare: rafale scurte, puternice, ceva între guițat și sunetul ăla pe care-l scoți înainte să vomiți. Și efectiv nu termina, că începuse deja de trei minute, așa că am fost curios să-l văd și eu pe omul-mitralieră. M-am uitat pe geam fix la timp: a strănutat puternic și sănătos, a făcut doi pași, a strănutat iar, și-a suflat calm mucii între degete, a șters bine de tot degetele dezmierdând temeinic gardul viu apoi a plecat mai departe strănutând. Un adevărat marchiz al alergiilor.

Zilele trecute am dat peste arhetipul patronului român căruia i se cuvin chestii. Mic, îndesat, cam durduliu, cu început de chelie, pardesiu la patru ace, aranjat. Dorelul își tocmai luase un laptop de la eMag. Tipul îi aduce laptopul, patronul îndreptățit se uită în stânga lui ca și cum ar fi observat ceva și zice ”Desfă.”. Pentru că suntem de viță nobilă și nu ne uităm la om când discutăm cu el. Timpul nostru e prețios, ordinele le dăm cu colțul drept al gurii.
Tipul de la eMag zâmbește, desface, îi împinge calm cutia. Patronul se chinuie să scoată laptopul și începe: ”Că să văd dacă are ecranul spart. Că dacă are ecranul spart nu mi-l mai luați înapoi, hă? Ziceți că e de la transport, știu eu”. Angajatul zâmbește, îi spune că ba da, are garanție, i se schimbă produsul în caz de probleme. ”Nu, că știu eu. Stai liniștit că mă uit eu acuma, fii fără grijă.” Totul pe tonul ăla al omului suspicios care știe că celălalt vrea să-l înșele dar el, omul suspicios, e mai iute la sinapsă și nu se lasă păcălit.

Podul Centenarului din Oradea.

Dacă aș fi religios și-a fi să fac acatiste pentru sănătatea cuiva atunci acela ar fi Bolojan, primarul Oradiei. Citeam alaltăieri că circulă o viroză prin primărie și-a prins omul flagel care l-a scos din circulație câteva zile. Efectiv am reacționat ca iobagii ăia de secol XIX care-și dau jos cușma și se roagă pentru primar. Cu diferența că ăia o făceau necondiționat, că altfel le lua primarul pământurile, iar eu pentru că tipul ăsta a făcut din Oradea un oraș așa cum trebuie să fie un oraș. Totul arată ca-n vest, e curat, mașinile RER sunt electrice, nu vezi câini vagabonzi pe stradă și rar prinzi câte un cerșetor. Noaptea poți ieși prin parc fără să-ți dea cineva în cap; există peste 300 de camere video care împânzesc orașul și anul ăsta se mai adaugă 600 la ciorchine. Tramvaiele au aer condiționat și plată cu cardul. Podurile arată ca scoase din ceva film SF. Alături de Brașov suntem orașul cu cel mai mare număr de turiști și suntem pe locul I la investit fonduri europene în infrastructura locală, cu 100% rată de adoptare și implementare. În instituțiile publice nu cere nimeni mită de teama primarului. Primăria are o fucking PIRAMIDĂ DE STICLĂ. Efectiv n-ai ce să-i reproșezi omului. Așa că da – când are gripă îmi dau cușma jos și sper să se facă bine în curând. Nu de alta dar n-am mai călcat în excremente pe strada principală de ani buni și nici nu vreau să-mi amintesc cum e s-o pățești.

Și-am făcut câteva pandantive and stuff zilele trecute și-au ieșit mișto:

Românii sunt campioni la a da titluri pompoase unor locuri de muncă banale. De la secretara care e ”Assistant Manager” la gunoierul care e ”Responsabil Resurse Salubritate”. Acum am dat întâmplător peste alt rang de nobilitate în ale banalului: ”Culture Architect”. Ce e un ”Culture Architect” vă întrebați? Păi ăla de-i zicea până în 2018 ”HR Business Partner”. Adică un fel de ”Marketing Specialist”/”Recruiter”, cum îi zicea prin 2016. Ăla de citește CV-uri și judecă cu creierul din dotare dacă firma merită să angajeze sau nu un val nou de ”Lvl. 2 Power Salahori”, adică ”hamali” în limbaj popular.

Ce mișto sună: ”Culture Architect”… Îl și vezi parcând violent un Lamborghini și coborând în costum Armani, gata să devoreze un nou teanc de CV-uri.

Nu mai avem chelneri, avem ”Camarillo”. Barmanii sunt ”Cocktail Specialist”. Fotomodelele sunt ”Hostesse”. În domeniul IT găsești cele mai multe astfel de titluri fabuloase. Acolo le poți inventa chiar tu: ”Assistant Programming Q-Base Marketer” sau ”SEO Expert Specialist”. Poți să-ți spui dacă vrei ”Mare Dragon BSD” că lumea va da din cap impresionată: ”Și de când lucrezi ca Mare Dragon BSD? Estimezi că ajungi până în 2020 la gradul IV de iluminare Kernel?”

De obicei cu cât e job-ul mai nasol cu atât mai regal e titlul. Bătăuș = ”Personal Security Molestator”.

Și-acum merg să mă culc pentru că mâine o iau din nou. Happy Valentine’s dumbkopfs.