Posted on Jan 5, 2018 | 0 comments

În trecut, un film lansat în cinematografe făcea bani din vânzarea de bilete, casete VHS, produse comerciale asociate și alte chestii conexe. După câțiva ani se vindeau drepturile de difuzare către HBO sau mai multe posturi de televiziune și se mai scotea un ban. În ziua de azi însă, din cauză că oricine poate face un film, producătorii au la dispoziție circa 3 săptămâni să încaseze grosul din vânzări, după care vânzările scad vertiginos. E mult mai profitabil să faci partea a doua a filmului și să repeți schema decât să aștepți câțiva ani să mai scoți mărunțiș din ceea ce-a rămas din primul film, mai ales că memoria publicului e mai scurtă acum și oferta cinematografică mai mare.
Asta a dat naștere la un efect bizar: producătorii fac tot posibilul să se muleze pe public ca să atragă cât mai mulți oameni în acele prime trei săptămâni de la premieră. În traducere liberă – ”trebuie mulțumită toată lumea”. Trebuie mulțumite persoanele de culoare, așa că se bagă persoane de culoare în film. Trebuie mulțumite feministele așa că personajul principal e o femeie care izbutește în ciuda piedicilor să învingă soarta. Trebuie mulțumiți copiii, așa că în timpul luptelor își face apariția pisicuța cu ochi mari care face toate tipele să ”awwwwww” în brațele iubiților. Trebuie mulțumite minoritățile sexuale, așa că cel puțin unul din personaje e fie gay, fie bisexual, fie transexual. Trebuie mulțumit omul limitat intelectual, așa că firul poveștii e lejer și presărat de cât mai multe explozii.
Așa apar filme de duzină sau remake-uri ”politically correct”. Cel mai bun exemplu în acest sens e ultimul Star Wars. Sau ultimul sezon din ”X-Files” unde au încercat să împace seriozitatea lui Mulder cu glume ieftine și misterul sezoanelor trecute cu prim-planuri lungi cu extratereștri. Un alt exemplu e remake-ul ”Ghostbusters” în care toate personajele principale sunt femei. Citeam că vor să facă un nou ”Spiderman” cu el negru și să-l transforme pe ”Shazam” în femeie. Aștept cu interes un nou episod din franciza ”Alien” în care xenomorph-ul e vegan. Sau un nou ”Predator” care nu omoară femei pentru că nu-i frumos să agresezi femei. Ori un ”Rocky” asiatic care se antrenează într-un roi de pui de pisică doar ca spre finalul filmului să realizeze că nu violența este calea.
Deși clișeice de cele mai multe ori, filmele anilor ’80 și ’90 ne învățau chestii. Da – americanul îl bătea mereu pe rus și da – bărbatul ideal era ăla cu mușchi și tunsoare de fotbalist columbian. Dar puteam extrage învățăminte indirecte și face inferențe fără să fie nevoie ca acestea să fie livrate pe tavă. ”Superman” era ăla de lupta pentru dreptate și nu era nevoie să-l faci mexican pansexual ca să-ți dai seama de chestia asta. ”American Pie” era amuzant tocmai pentru că protagoniștii se confruntau cu dificultăți sexuale, nu pentru că luptau pentru drepturile animalelor.
Își amintește cineva filmele cu Hulk Hogan sau Arnold Schwarzenegger dedicate copiilor? În care Arnold era șef la grădiniță iar Hogan făcea pe dădaca? Au avut tot atât de mult succes ca și ultimul ”Ghostbusters”.
În ultimii ani mă uit tot mai rar la filme noi și revăd tot mai des filme vechi. Îmi place Bruce Willis-ul ăla de rupea cu dinții jugulara teroriștilor, nu cel din ”Red 2” care se scălămbăie pe ecran în glume de duzină. Vreau un Al Pacino care urlă ”Say hello to my little friend” și nu unul care prestează cu vocea în desene animate pentru ananasul prietenos care pleacă într-o aventură pe mare.
Noua generație a ucis Hollywood-ul. L-a ucis pentru că noua generație nu e capabilă să înțeleagă ”Reservoir Dogs” sau ”Apocalypse Now” așa că producătorii, dacă vor să supraviețuiască, trebuie să coboare standardele. Tot ce-au reprezentat Sigourney Weaver, Charles Bronson, Robert DeNiro a trecut în debara. Iar umorul e azi imaginea unui puști de 18 ani care stă turcește pe mormântul lui Gene Wilder și se uită la clipuri YouTube cu ruși beți.