Posted on mai 26, 2019 | 0 comments

Cică demult, într-un regat tare-tare îndepărtat, s-a dus vestea prin sate că în pădurea lui Coccis Rupt ar exista o fântână magică. Și că dacă mergi și arunci un galben în fântâna aia și apleci urechea să asculți, fântâna îți spune unde e îngropată comoara lui Barbă-Lungă. Aur peste aur și lingouri de argint mari cât capul de capră; diamante cât ficatul de gâscă; rubine, smaralde, perle cât nuca.
 
Și au început sătenii să meargă în pădurea lui Coccis Rupt să arunce banul în fântână și să asculte. Și cum cădea galbenul în apă cu un ”ploc”, cum fântâna tânguia și șoptea unde se află comoara: ”te duci în sat la asfințit, înconjori copacul cel mai dinspre vest de patru ori, te uiți spre nord, numeri 12 pași, înfigi un băț…”.
 
Cu timpul au aflat și alte sate de fântâna magică. Soseau care de săteni, pelerini de tot soiul, tineri, bătrâni, femei cu copii în brațe. Se făcuse coadă la fântână. Se discuta la rând despre bogății și cum trocul era corect – un galben pentru o avere.
 
După un an pădurea fermenta de oameni, fântâna era pe jumătate plină cu aur și întreg regatul voia să afle unde se află comoara: un galben pentru locație.
 
După încă un an cineva golise fântâna de galbeni ca să facă loc altor galbeni.
 
Ei – fix așa e cu cărțile de dezvoltare personală. Cu cartea aia a lui Allan Carr care promite că după ce o citești te lași sigur de fumat. Cu ghidurile scurte despre cum să devii bulibașă în Silicon Valley sau atlet la ruletă. Vine prostul și dă cu galbenul pentru că i se pare un troc logic și corect: un galben pentru ceva mult mai valoros. Cine n-ar da un galben pentru 8000 de galbeni? Sau un galben pentru viață veșnică. Sau un galben pentru secretul afacerii infailibile. Pentru că – uite – e nenea ăsta care a scris o carte, un ghid pentru cei ca tine. Vrea să te ajute să devii și tu faimos. Să te învețe cum să influențezi oameni și să-ți faci prieteni puternici. Iar după ce ai aruncat cu galbenul la el în piept te duci să cauți; numeri pașii; te învârți ca un dobitoc în jurul copacilor de la marginea satului și te uiți spre Răsărit. Pe-acolo pe undeva e comoara.
 
Și – absolut normal – nimeni nu-și pune problema faptului că există o singură comoară și că nu-i îndeajuns pentru toți. Ori că dacă autorul chiar ar cunoaște secretul afacerii perfecte nu ți-ar vinde fițuica lui pe 39,99 dolari. Ori că nu putem fi toți fericiți – întreg regatul – citind o carte. Că nu-i atât de simplu – să te lași de fumat după ce te hipnotizează Alan Carr pe la capitolul 8. Așa că apar scepticii ca mine care încearcă să explice prin alegorii la care se pot raporta până și ăia de curăță grajdurile satelor: băi – aruncați banii degeaba în fântână; nu puteți fi toți bogați și dacă fântâna ar avea dreptate de doi ani deja am fi aflat de ăla care a găsit comoara. Și – absolut normal – gloata scoate furcile ca să poarte un dialog echilibrat: ești un prost, ești un invidios, tu nu înțelegi fântâna, tu nu pricepi magia. Se aduc argumente solide de tipul ”îl știu eu pe Alecu Grobian din satul vecin care a dat cu galbenul în fântână prin octombrie și i s-a schimbat viața pe veci; mi-a zis chiar el”. Dacă îi întrebi unde au dispărut galbenii din apă când s-a umplut fântâna le jignești inteligența; contează prea puțin galbenii, e vorba de ”concept”. E vorba ”de o idee”. Ți se spune că nu pierzi nimic dacă încerci, ca ei. Și absolut normal le răspunzi că pierzi un galben și două luni de măsurat satul cu opincile la asfințit așa că se aduce în discuție – din nou – Alecu Grobian. Alecu a fost aici, ca ei, în pădurea lui Coccis Rupt. Alecu Grobian e faimos. Tu nu vrei ca ei să fie ca Alecu Grobian – bogați și tineri. De ce nu vrei asta? Pentru că ești invidios. Pentru că nu crezi îndeajuns. Ai să vezi tu.
 
Voi ăștia care înghițiți pe nemestecate ghiduri de dezvoltare personală ori cărți despre cum să vă faceți garantat copilul să adoarmă – voi stați la coadă la fântână. Arată-mi un om care îți explică doct că a citit chestia aia cu influențatul oamenilor și convinsul altora să-ți dea bani gratis și vă arăt doar un alt sătean care stă la coadă și strânge galbenul în pumnișori în pădurea lui Coccis Rupt.
 
Există în prezent milioane de viitori miliardari care au dat 39,99 dolari pe cartea aia a lui John Papion – toți rupți în cur. Toți ferm convinși că ăla le vinde secretul bogăției pe un galben. Toți dorind să slăbească fără să renunțe la mici și bere, toți dorind parteneri de viață care să-i accepte fără școală, cap sau pic de empatie. Că oameni sunt și ei – merită mai mult. Așa că stau în pădure și-și așteaptă rândul. Să le zică și lor fântâna chestii.
 
Cunosc oameni care au promovat cărți de dezvoltare personală așa cum promovau misionarii Biblia triburilor de sălbatici. Toți în prezent fix de unde au pornit dar cu un galben în minus în buzunar. Cunosc tipi care au citit cartea aia cu adunatul de prieteni care te învață cum să ”influențezi” oameni. În mod bizar ceva nu merge și oamenii numai nu se lasă influențați de ei; ceva legat de chakre și Luna în azimut. Cunosc tipi care mi-au jurat cu mâna pe inimă că Alan Carr le-a salvat viața și că privesc cu scârbă spre țigări; am râs când i-am văzut pufăind Marlboro pe la terasele din oraș doi sau trei ani mai târziu.
 
Pentru că așa crede omul de rând că e în viață: undeva, în codrul lui Coccis Rupt, există o fântână care-ți rezolvă toate problemele. Dai cu galbenul în apă și te face bogat. Sau frumos. Sau deștept. Care îți spune ție și numai ție secretul ăla cu ajutorul căruia poți citi cinci cărți pe zi fără să deschizi coperta.
 
Niciunul nu ar munci la hanul din sat ca să facă avere.
 
Toți stau la rând în pădure cu galbenul între degetele transpirate și urlă impacientați la ăia din fața lor să se grăbească – ei n-au timp: îi așteaptă gloria.
 
Și – ploc – mai cade un ban în fântână și se mai naște un miliardar.