coverpangeeaEste cel de-al patrulea roman al meu, publicat la final de 2015 la editura ”Crux Publishing”. Deşi puţin mai scurt decât ultimele două, consider ”Pangeea, toamna” ca fiind un efort literar mai satisfăcător decât cărţile mele precedente. Acţiunea e mai densă, personajele mai numeroase şi mai pestriţe, acţiunea mai diversă. Prefaţa este semnată de criticul literar Dan-Liviu Boeriu care spune că ”Pangeea, toamna e un roman al desprinderii, un manifest pentru sfidarea gravitației și pentru căutarea – chiar iresponsabilă – a drumului propriu.
Romanul spune povestea unei colonii de artişti în care pictura, sculptura, poezia, fotografia, filmul şi proza se încheagă într-un amalgam de personalităţi. Cartea tratează totodată subiectul creaţiei şi a situaţiei artistului român.

O puteţi comanda direct de pe site-ul editurii şi din librăriile din ţară. Mai nou romanul îl găsiţi şi pe Elefant.roLibrărie.net și BooksAndMore.

Câteva fragmente şi primul capitol în format PDF mai jos:

Pe inamicul de moment al Adrianei îl cheamă Roland şi e aşa cum ţi-ai închipui că arată un profesor în tinereţe; unul care nu pricepe Germania.
Dar lucrurile astea nu sunt importante.
Ce e important e că, deşi eşti un stereotip făcut zob de un copil de fermier din Nebraska, atunci când ajungi acasă îţi permiţi să visezi la o lume mai bună. În care indivizi heterosexuali în colanţi heterosexuali topesc taxi-uri cu privirea iar perechi de sâni de mărimea D opresc obuze din metale rare. Pelerinele, superputerile, pseudonimele cu rezonanţă augmentativă te duc în cele din urmă la tiparniţele vechi care suprapun puncte de culoare peste alte puncte de culoare într-un efort de a economisi cerneala casei de editură. Iar de aici la Pop Art la Warhol şi înapoi la pointilism nu mai e decât un pas, iar tipul blond o ştie.

[…]

În weekenduri Roland aşteaptă să vină seara. Asta pentru că la sfârşit de săptămână lumea preferă să meargă să se distreze decât să îşi amintească de străbunica ce scuipă sânge în camera 10B a etajului doi. Şi acolo, pe coridoarele dezinfectate ale spitalului, Roland se plimbă ca un cioclu, atent să nu facă zgomot, se plimbă cu aparatul foto atârnat în jurul gâtului şi îşi antrenează privirea să observe lucruri din coada ochiului.
Şi poate că nu ai vizitat-o de mult. Poate că asistentele vorbesc despre ea la timpul trecut, dar bunica sau străbunica sau mătuşa asta îndepărtată horcăie pe spate acoperită de alb, înconjurată de alb, cu tuburi pompând în ea leucocite şi tuburi pompând lichid transparent în ea şi nu te vede când intri prin pragul încăperii, umbra ta o pată imensă şi lungă pe gresie. Iar bătrânica asta care arată ca şi cum cineva ar fi supt din ea organele odată cu viaţa, bătrânica asta horcăie şi se luptă să respire, cu defibrilatorul pe post de ornament în stânga ei şi o vază cu trandafiri roz în dreapta, se luptă să respire şi încearcă să dea din mâini să zgârie aerul iar Roland doar stă acolo şi aşteaptă. Toţi copiii şi nepoţii şi strănepoţii aceia modelaţi să fie clone ascultătoare, copiii ăia sunt cu mâinile întinse prin laserele multicolore şi bezmetice ale unui club, turnând minciuni spre sânii roşcatelor voluptoase, turnând pahare mici în pahare mari, turnând peste cap, iar bătrâna zgârie aerul cu unghiile ei şi horcăie iar Roland o lipeşte de celuloid în cinci rafale scurte. Bliţul e sincronizat cu stroboscopul din discotecă unde strănepoate mint în ceea ce priveşte vârsta lor legală şi comandă alcool şi cocktailuri şi lasă străini să le atingă în moduri senzuale, bliţul e stroboscopul iar bătăile inimii nonagenare menţin ritmul DNB al podelei pe care tocuri inadmisibil de lungi sar la unison şi lovesc podeaua: beep-beep-beep-beep.
Bliţul aruncă lumină spre maldărul ăsta de piele şi os, zbârnâie ca o insectă ameninţătoare şi pictează replici monocrome pe zidul de lângă fereastră, beep-beep-beep iar bătrâna cască orbitele ei albe spre tavan beep-beep-beep cască gura uscată în jurul limbii beep-beep iar obiectivul flutură mecanic spre ea şi clipeşte ritmic din diferite unghiuri.
De-abia spre sfârşitul vieţii ajungi să crezi că moartea e ceva inevitabil.

Recenzii:

”Pangeea, toamna este, poate mai puternic decât alte cărți ale autorului, un roman senzorial sau, mai pretențios spus, un poem epic.”

Dan-Liviu Boeriu (critic literar)

Răzvan Coloja nu este autorul acţiunii, al descrierilor detaliate, ci un autor care e maestru în crearea atmosferei mentale.

Anamaria Bancea (scriitoare)

Pangeea ne introduce in viata de zi cu zi a oricarui artist framantat de problema eterna a gasirii inspiratiei in cotidian, a demararii creatiei intr-o lume monotona si lipsita de cele mai multe ori de elementul artistic.

Alex Sutiu – Raidu’ dă piraţi

Pangeea, toamna este un roman de stare, și ce stare!, care pur și simplu te ademenește în lumea lui, iar dacă vreți să aflați cam care e viața unui artist, citiți-l. O să vă spună multe…

Alexandra Medaru – Tărâmuri de nicăieri

Un roman extrem de bine structurat şi cu un plot nou şi cât se poate de original. O recomand celor care vor să înţeleagă nebunia artistului şi să vadă, totodată, de ce suferă artistul în căutare de inspiraţie!

Yuki Black – yukiblack.wordpress.com

Pangeea, toamnaeste un roman profund si intens care cu siguranta nu va va dezamagi.

Mara-Caloian-Maryliyn – FemeiaŞtie.ro

Deja aflându-mă la cea de a doua carte scrisă de Răzvan T. Coloja pe care pot să o citesc, îndrăznesc să-l asemui cu un chirurg al scriiturii post-moderniste.”

Cristian Cărpenaru – GoodRead.ro

Download (PDF, 6.1MB)