Recenzie ”Aer și MSbP” pe LiteraturaPeTocuri.ro

Posted by on Feb 16, 2017 in Literatură | 0 comments

Am dat întâmplător un google search după ”recenzie coloja” și mi-a căzut click-ul pe link-ul acesta. E o recenzie la ”Aer și MSbP” de care abia acum aflu. Amuzante sunt comentariile fetelor speriate. Dar – citez – ”Și acum mă trec fiorii, la propriu.” – așa că e de bine.

News from the Interwebz – 16 februarie 2017

Posted by on Feb 16, 2017 in Uncategorized | 0 comments

Mi-a apărut un nou text pe eBihoreanul.ro – ”Efectele devastatoare ale abuzului verbal” – la rubrica ”Psihologul Bihoreanului”. Go read it dacă aveți chef. În rest nimic nou. Am citit că Solaris trece pe rolling releases, m-am bălăcit puțin în nostalgie BeOS zilele astea și am ascultat Robert Rich – Somnium de prea multe ori.

…și o nouă recenzie ”Pangeea, toamna”

Posted by on Feb 15, 2017 in Literatură | 0 comments

În aceeași zi în care am dat peste link-ul către recenzia la ”Soldați ai terebentinei am găsit întâmplător și o recenzie la ”Pangeea, toamna semnată de același Cristian Cărpenaru, tot pe GoodRead.ro. Citez:

Deja aflându-mă la cea de a doua carte scrisă de Răzvan T. Coloja pe care pot să o citesc, îndrăznesc să-l asemui cu un chirurg al scriiturii post-moderniste.

Îmbinând cu succes elemente de realism și suprarealism, autorul ne oferă personaje,situații și întâmplări în care mușcătura șarpelui și liniștea vitraliului celest se îmbină într-un joc de puzzle mototolit, unde cuvintele și necuvintele, gândurile și idealurile, pigmentează trăirile oamenilor cu frânturi de distorsionate alunecări în potirul ducerii în neștire.

Recenzie ”Soldați ai terebentinei” pe GoodRead.ro

Posted by on Feb 15, 2017 in Literatură | 0 comments

Pe GoodRead.ro a apărut o nouă recenzie a romanului meu ”Soldați ai terebentinei” semnată de Cristian Cărpenaru. Citez din ea:

Însă, dincolo de toate, ”Soldați ai terebentinei” este o carte senzorială aproape în întregime. O carte care face din capricioasele pulsații lăuntrice o poezie a regăsirii și a prăbușirii în regăsire.

News from the Interwebz – 10 februarie 2017

Posted by on Feb 10, 2017 in Uncategorized | 0 comments

S-a terminat sesiunea. Am doi de 9 și un 10 mai am de aflat rezultatul la ultimul examen. Aparte de asta am scris un articol pe eBihoreanul.ro numit ”Tulburările de comportament în cazul copiilor. E mai lung ca restul dar nu l-aș fi împărțit în două. Și încă e reducere la cărțile mele pe cruxed.ro + transport gratuit, site care am înțeles că va suferi un redesign zilele astea.

50% reducere la cărțile mele până în 11 februarie 2017

Posted by on Feb 6, 2017 in Literatură | 0 comments

Cei de la Crux Publishing oferă nu doar transport gratuit în această perioadă romanelor mele dacă le cumpărați direct de la ei de pe site dar și o reducere de 50% din preț. Eu zic că e un geșeft bun.

Soldați ai terebentinei o puteți cumpăra direct de aici. (19 RON)
Pangeea, toamna de aici. (14 RON)
Aer și MSbP, ultimul meu roman, de aici. (16 RON)

Oferta e valabilă din 6 până în 11 februarie.

News from the Frontzone – 3 februarie 2017

Posted by on Feb 3, 2017 in Uncategorized | 0 comments

Două știri în seara asta. Prima e că azi am avut penultimul examen din sesiune pentru care am învățat trei zile la rând ca un animal. Iar după examen am mers direct la protestele din Oradea. N-am putut participa la ele până acum deoarece am fost în sesiune și tot cu ochii în cursuri, presat de timp și altele. Dar azi mi-am făcut plinul. 5-6.000 de orădeni care au mărșăluit prin tot orașul. Civilizat, adulți și tineri, copii și bătrâni. Vreo două pensionare ne-au huiduit discret de la geamuri dar în rest totul a fost pașnic.

A doua știre e că aparent opencube.ro e din nou live și Manowar scrie din nou acolo. Go check it out. Eu cel mai probabil nu voi mai contribui cu texte pe-acolo. Nu că n-aș vrea, dar – după cum scrie și Manowar acolo – viața mea e alta acum și profesia de psiholog nu se prea împacă cu textele acide pe care le scuipam pe Opencube înainte să dau la facultate. Deși – sincer să fiu – mi-e dor de un rant lung și dement pe diverse teme, în limbaj necenzurat și idei fără barieră.

News from the underzone – 26 ianuarie 2016

Posted by on Jan 26, 2017 in Uncategorized | 0 comments

Mi-a apărut un nou articol de psihologie pe eBihoreanul.ro: ”Ce este psihopatia sau cum recunoști un psihopat”. În rest e sesiune și învăț și nimic nou.

News from the interzone – 18 ianuarie 2017

Posted by on Jan 18, 2017 in Uncategorized | 0 comments

Nu multe în ultima vreme. Se apropie sesiunea, trebuie să mă apuc de învățat. Dar am publicat un articol nou pe eBihoreanul.ro: ”Tulburarea de personalitate obsesiv-compulsivă”. Dacă sunteți interesați de subiect, click pe link.

15 minutes of fame

Posted by on Jan 14, 2017 in Uncategorized | 0 comments

Mi-au căzut ochii într-un articol random peste cuvântul ”influencer”. Și mi s-a făcut iar scârbă. Termeni precum ”influencer” sau ”social media expert” sau ”trendsetter” îmi stârnesc de obicei bulbucii de vomă în stomac. Așa cum o făceau bloggerii anilor 2000 când fiecare puștan agramat își instala un WordPress și visa să ajungă bogat din reclame. La fel cum mă scârbesc tinerii care de un deceniu se joacă aceleași patru jocuri prin rotație și visează să devină ”gametesteri”, că așa au auzit ei că pot îmbina plăcerea cu utilul.

Internetul al dat glas unei pături largi de oameni iar o zonă extrem de mare din pătura aia e alcătuită din persoane care nu contribuie cu nimic în societate. Nu aduc nimic nou, nu sunt utili, nu produc nimic interesant. Asta nu-i oprește să-și deschidă bloguri și vlog-uri sau să încerce să cânte ajutați de autotune și versuri într-o gramatică aproximativă. Alții se pun și scriu cărți pe care și le plătesc singuri. Alții se fac experți în fashion pentru că oricum le place să se mânjească pe față în culori de război. Și singurele lucruri pe care toți ăștia le au în comun sunt că 1. au glas și 2. au vise de grandoare dar zero ”drive” să și le realizeze.

Să ne înțelegem de la început. Majoritatea oamenilor nu vrea să depună efort. De aceea avem atât de multe casierițe cu bacalaureat și atât, de aceeea avem atât de mulți șoferi de taxi. Pentru că orice făcăleț știe să conducă o mașină și orice prosop poate să numere bani și să scaneze castraveți. E efectiv bătaie pe locurile de la Billa, Carrefour, Kaufland. E bătaie pe locurile din baruri în așa hal încât patronii își permit să țină interviuri cu zece sau douăzeci de fete tinere până o găsesc pe aia cu sâni mari care le menține clienții mai multă vreme în fața cafelei. Dar problema nu e că toți acești oameni au avut ghinion în viață sau au făcut alegeri proaste în ceea ce privește cariera. Problema e că puteau mai mult dar s-au mulțumit cu mai puțin. Pentru că e lejer să jonglezi cu mai puțin ca să-ți rămână timp de clubbing și ale tale. Așa că toți ăștia ajung pe la 25 de ani și realizează că se dau cu același make-up ca și alte 10.000 de fete din orașul lor, că au ajuns să conducă aceleași mașini, să poarte aceleași haine. Și dorința aia de individualitate, de a te evidenția din turmă, dorința aia dictează că asemenea asemănări pur și simplu nu sunt mulțumitoare. Și așa ajungem la taximetristul cu blog și casierița cu vlog de fashion și la cuvinte de-astea pompoase precum ”trendsetter”, ”assistant manager”, ”floor team leader” și ale bălării menite să dea nume cu rezonanță unor meserii, profesii și ocupații de duzină.

Avea dreptate Andy Warhol când spunea că în viitor fiecare om va avea cele 15 minute de faimă. Dar mai știți ceva? Andy Warhol avea IQ de vreo 62. Nu – serios – din punctul de vedere al coeficientului de inteligență tipul e cotat drept unul dintre cei mai puțin inteligenți artiști plastici ai secolului.

Așa că da, Andy. ”15 minutes of fame” e ceea ce duce mii și mii de oameni și-i impulsionează să ajungă sus. Problema e că pentru a ajunge sus în orice domeniu ai nevoie de energie, inventivitate, curaj și o sumedenie de alte atribute. Atribute care lipsesc în cazul celor mai mulți oameni. Problema e că acești oameni CRED că au acele atribute și atunci încearcă. Și așa ajungem la tipa cu vlog care bâlbâie chestii de neînțeles și deloc amuzante despre haine, make-up, smokey eyes și își tot împinge sânii prin tricou ca să mai primească un like. Așa ajungem la taximetristul înglobat în datorii care are mașina aia ce era la modă prin 2010 dar pe care încă plătește rate și care acum e căruță UBER pentru alții; pentru că ratele alea trebuie plătite cumva. Avem oameni care fac pizza ziua iar seara apar ca niște lorzi în cluburi. Avem oameni care n-au mai citit o carte din liceu care postează citate din Umberto Eco, ceva despre suflet, bunătate și mister.

Într-o vreme regretam că mi-am petrecut anii 20 ai vieții învățând scripting, rețelistică sau citind. Acum am 37 și pot intra în orice bar, să mă așez la masă și să o privesc pe chelnerița fără bacalaureat trântindu-mi ceașca pe masă și parcă nu-mi mai pare atât de rău. Nu-mi mai pare rău de cei doi ani de Slackware când iau un taxi și-mi bubuie manelele în timp ce individul cu cercel în ureche ține volanul cu două degete ca să inspire din plin în piept magia vitezei. Nu regret cele trei facultăți pe care le-am făcut, cărțile citite, cărțile scrise, articolele publicate. Și nu le regret pentru că există taximetriști care de 10-15 ani au rămas în acea fază de tranziție. ”E un job temporar” a fost rostit imediat după terminarea liceului și cam aia a fost.

Dar revenind la cele 15 minute de faimă, toți oamenii ăștia sunt nemulțumiți de condiția lor. Vor faima ce le-a fost promisă și o vor ACUM. La fel cum blogerii anilor 2000 voiau neapărat faimă și unici și reclame plătite și testdrive-uri chit că nu puteau tasta două fraze coerente cap-coadă. A trecut și vremea lor, așa cum a trecut și vremea hip-hop-erilor de cartier despre care scriam zilele trecute. Iar generația asta nouă a dat-o pe vlog-uri care se închid după vreo cinci episoade pentru că pur și simplu nu ești deloc amuzant și n-ai nimic interesant de zis, chit că te-ai crezut tu inventiv deschizând un canal youtube ca alte milioane de oameni. Vlog-ul tău nu prinde pentru că tu ca persoană nu prinzi. Nu ieși în evidență prin nimic pentru că în toți anii tăi de viață n-ai cultivat puținele resurse pe care le aveai ca să iasă acolo o sămânță de ”ceva”. Ceva ce să stârnească. Și-ai crezut că tot ce trebuie ca să muști și tu din glorie e să îți faci un cont youtube sau wordpress sau să-ți plătești o carte.

Partea amuzantă e că toată cultura și massmedia alimentează și încurajează această tipologie de oameni. Deschide orice revistă de femei și-ai să vezi alte femei, toate prelucrate în Photoshop, toate zâmbind, toate mulțumite de viața lor. Toate îmbiindu-te să fii ca ele. Așa că tu, ca fată, vrei să devii ca ele. Te îmbraci ca ele. Te vopsești ca ele. Te uiți la telenovele și crezi cu adevărat că viața de acolo e viața pe care trebuie să o ai. Te uiți la talk-show-uri și o invidiezi pe cutare nulitate a cărui singur apanaj e raftul de silicon de sub tricou și da – vrei să fii exact așa. Doar că e lungă calea spre faimă și presărată de cești de cafea al căror zaț trebuie spălat atent și furtunuri din care iese apă care spală bolizii altora. Iar dacă banii nu vin ușor și faima din viața reală nu vine ușor, măcar pe Internet să fim cineva. Și așa apar ”trendsetterii” și ”influencerii” și omuleții ăia dubioși care-și spun ”consilieri de dezvoltare personală”. oameni cu titulaturi grele care nu spun, nu fac, nu clipesc nimic coerent sau util sau vag interesant. Și dispar și locul lor e luat de alții. De alte chelnerițe, de alte fete care tastează pe la Kaufland.

Acum câteva luni eram la rând la casă la Billa și era acolo o fată cu gene false inadmisibil de lungi și unghii false pe măsură care mesteca gumă cu gura deschisă și tasta expert și scana expert legume și badoage de bere. Și fata asta avea pe mână un tatuaj fin, scris cu litere cursive de zici că însuși Edgar Poe i-a trasat cu cerneală pe mână cuvintele alea: ”Only the strong survive”. Și i-am dat laptele să mi-l scaneze și i-am dat sticla de Pepsi Twist s-o scaneze și pe aia și mi-a lătrat prețul fără să se oprească din mestecat guma și fără să se uite la mine. Și-am plătit și cam aia a fost întâlnirea mea cu femeia puternică și independentă.

Tatuajul ăla sumarizează acel ”15 minutes of fame”.