Investitorii Bitcoin se reangajează la McDonalds

Posted by on dec. 9, 2018 in Economie | 0 comments

Bitcoin a scăzut la $3.400 și e în picaj direct. Estimez că până în februarie e gata cu tot ce-i criptomonedă și ne putem întoarce la realitate. Luați-l de exemplu pe tipul din clipul de mai jos. Clip care grăiește de la sine. Uitați-vă în ochii lui de angajat KFC care și-a făcut el calculele cum să ajungă milionar pompând dioxid de carbon în balonul din cauciuc.



Ca el sunt mulți. Și încăpățânați. Nu pricep cum de ceva născut din neant care mergea atât de bine s-a reîntors în neant. Doar toată lumea spunea că Bitcoin e viitorul iar Nouriel Roubini, laureat Nobel în economie, e doar un tip invidios care nu vrea să facă omul sărac avere.

Am auzit tot felul de teorii conspiraționiste care necesită coif din staniol: că există bancheri care au un plan de distrugere a bitcoin-ului. Că ăsta e sfârșitul care marchează un nou început glorios și că acum e momentul să cumperi. Că e mâna celor de la VISA. Că.

Oamenii pur și simplu au îndeajuns de multe mecanisme de coping nesănătoase cât să-i ajute să dea piept cu realitatea. Acum o săptămână râdeam în curtea facultății de cum bitcoin e în picaj direct și-apare X. Investitor Bitcoin. Și fără să-l întreb sau somez eu ori ceva de genul ăsta a pus rămășag cu mine pe o pizza că până la Crăciun bitcon trece de 5000. Sau 6000. Nu mai țin minte exact. Dar așa – cu încredere. Și-am încercat să-i explic la om la modul rațional că… Dar nu. El vrea să mănânce o pizza, el va câștiga pariul, zâmbete ironice. Așa că am bătut palma – ce era să fac? Acum bitcoin scade pe zi ce trece și ori de câte ori îl văd prin curte pe la facultate îl salut cu ”ah, domnul Bitcoin, se apropie Crăciunul, aș mânca și eu o pizza”. Și-aici intervine ce ziceam mai sus: omul e atât de convins și implicat în visul criptomonezilor că deși de la pariu și până acum bitcoin a scăzut cu 25-30% încă insistă să-mi explice că-și va reveni. Așa că dau din umeri și-mi fumez țigara liniștit, conștient că niciodată nu pun pariuri pe care nu le pot câștiga.

Vedeți și conversația de mai jos, ca să înțelegeți nivelul oamenilor care au băgat bani în chestia asta și disperarea la care ajungi când crezi că economia e ceva magic cu care poți jongla cum vrei tu:

Nu-s adorabili?

Ca tipul de mai jos care face calcule cu încrederea unui bancher de pe Wall Street și-și pierde mințile fix ca vânzătorul de hot dog care n-a primit restul corect:



Și fix cum îi șade bine românului, acum când totul e gata și lumea își strânge bagajele – pac – apar afaceriștii dacici:

M-am spart de râs. Automat Bitcoin la fostul Billa din Oradea (actualul Carrefour).
Era coadă la el.
Glumesc; consumă doar curent.
Au prins băieții perfect momentul să lanseze automate de-astea prin țară. Bitcoin a scăzut la 3.400 azi și e ca avioanele alea care au prins rezervor gol la 3.400 altitudine: picaj lent dar sigur, măcel inevitabil, isterie la bord.

România e populată de portari

Posted by on dec. 6, 2018 in Uncategorized | 0 comments

O fațetă cu totul și cu totul aparte a lui ”puterea corupe” e cea a omului care soarbe și valorifică până și ultima picătură dintr-o poziție oarecum simbolică și lipsită de autoritate.

Să-l luăm ca exemplu pe portarul de la Casa de Asigurări Bihor peste care am dat ieri. Mergem pe Borșului, hăt departe, prin periferiile industriale are Oradiei (acolo unde în mod normal plasezi instituțiile publice) și dai să intri în clădire. Doar că afară, la țigară cu o colegă, e portarul de 75+ ani în uniforma lui oficială care o imită cu succes pe cea a polițiștilor.

– Hopa. Dar unde mergeți? Cu ce treburi?

Se postează ferm în fața noastră. Se vede că nu și-a mai exercitat puterea conferită de rolul social de ceva vreme: pieptul înafară, ton hotărât, mâinile înfipte în buzunare. Cumva dictează că de el depinde întreg viitorul nepoților mei.

Zsuzsa îi zice că am venit să facem cutare chestie.

– Dar aia nu aicea se face – ne spune cu ton atotștiutor – aia se face acolo la Finanțe, trebuie să vă întoarceți.

– Păi la Finanțe ni s-a spus să venim…

– Depinde! Sunteți salariați?

Aici e partea în care românul mic în poziție de putere relativă smulge tot ce poate din statutul care i-a fost oferit: interogatoriul corelat cu un amalgam incert de informații care nu țin de el dar sunt oferite totuși ca să-i sublinieze importanța, vechimea, afinitatea.

– Nu suntem salariați.

Aici e partea în care românul mic în poziție de putere te prinde literalmente de braț și începe să te împingă departe de ușă. Te uiți prin geamul ușii dar nu vezi saci cu bani descărcați în taină și nici paleți cu lingouri de aur. E efectiv gol în clădirea cea mare.

– Sunt liber-profesionist, spun.

– Aaaaaaaaah. Păi asta e altceva. Trebuia să spuneți așa.

O zice pe un ton menit să te facă să te simți prost. Ca și cum e vina ta că nu l-ai informat corespunzător și era să-ți facă o nefăcută – tot din vina ta. Încă ținându-te de braț ca o extensie a expresiei motrice a puterii te trage spre ușă. Te va îndruma el – doar e în uniformă.

– Acolo, la ghișeul x.

Se dă cu greu din fața ta, ca și cum ”treacă de la mine de data asta, dar data viitoare să fiți mai atenți”.

Și te uiți la el cu scârbă, așa cum te uitai în liceu la profesorul de muzică sau desen care făcea exces de zel la clasa celor de la chimie când formula ferm cerințe absurde și pica oamenii pe capete doar ca să-și ridice stima de sine, totul sub auspiciul rigorii educaționale și visând în taină la gloria conferită de momentele în care părinți disperați vor fi venit la el la sala profesorală să-l convingă să nu le lase corijente odraslele.

Portarul de 75 de ani a fluturat cu un aer profund preocupat și autoritar în jurul nostru cât timp am discutat cu doamna dezinteresată de la ghișeul X, cât timp am completat niște formulare, a venit să verifice ochiometric ce fac atunci când băgam bancnote în automatul de cafea din clădirea imensă și pustie, ba chiar mi-a dat indicații în folosirea aparatului. Alert, încruntat, cu uniforma sclipind în lumina rece a neoanelor, transmițând din tot porii că suntem sub supravegherea lui dură și că rolul lui este extrem de important.

Dai peste români de-ăștia peste tot: paznici la Kaufland, portari la spital, instalatori de butelii, poștași, șefi de scară. Oameni care au de îndeplinit două funcții: purtatul de ecuson și cititul ziarului la locul de muncă. Oameni care se activează în acea instanță atipică în care chipurile ar fi nevoie de ei, așa cum Moș Crăciun se activează o singură dată pe an, și care fac tot posibilul să-ți strice ziua, jucându-se cu puterea conferită lor de Institutul Cuantic al Asociației de Locatari #8. Oameni care-și atribuie prin extensie rol de pașă, arhanghel, călău și papă și care la cel mai mic semn de nesupunere invocă regulamente strict definite, dau din umeri, se uită în altă parte – totul în speranța că-i vei venera ca pe niște zei.

Și de-aia merge România așa cum merge.

Că e populată de portari de la Casa de Asigurări.

 

S-a publicat un studiu științific despre literatura mea (and this is not a joke)

Posted by on dec. 4, 2018 in Literatură | 0 comments

Eram ieri la seminar de filosofie socială discutând aprins despre forme de guvernământ când decid să-mi verific mail-ul pe tabletă. Comandasem 40+ cărți sâmbătă și voiam să văd dacă am primit cumva notificare despre când se livrează, să știu cam pe când vine curierul cu ele la ușă, să fiu acasă. În schimb am dat peste un mesaj care-mi trimitea un link către pagina unei reviste de studii literare. Pagina 351.

Deschid PDF-ul și-mi pică fața:

Un lector – Dr. Irina Ana-Drobot – a publicat un studiu despre literatura mea în Journal of Romanian Literary Studies (JRLS nr. 15/2018). Cu accent pe seria de povestiri ”Am auzit de…”, ”Soldați ai terebentinei” și paralele cu folclorul românesc. Văd că la peer review, înainte de publicare, textul a trecut prin Nicolae Manolescu. Din comitetul de editori mai fac parte, printre alții, Eugen Simion, Virgil Nemoianu, George Banu și Mircea Diaconu.

How about that?

Bill of Rights – Ipocrizia vulturului pleșuv

Posted by on nov. 28, 2018 in Sociologie | 0 comments

Imperialismul american din ultimele decenii este întrecut în amploare poate doar de rata dezvoltării economice a țării. Deși o națiune relativ recentă în termeni istorici, Statele Unite ale Americii s-au evidențiat rapid prin dominanță militară și o dezvoltare industrială de invidiat. Chit că datoria externă față de China este de 1,17 trilioane de dolari iar cea față de Japonia de 1,07 trilioane de dolari, sumă ce nu va putea fi plătită din PIB nici în următorii 20 de ani cu toate impozitele și taxele ajustate la limită, SUA continuă să se extindă financiar ca o putere pseudo-colonială. Dacă vechiul Commonwealth îngloba teritorii fățiș, SUA o face momentan sub auspiciul instaurării democrației, promisiunea libertății și un drept auto-declarat la eliberare de sub jugul tiranic al altor guverne.

Pentru o țară care dedică cea mai mare parte a bugetului său Ministerului Apărării și mijloacelor de înarmare SUA își ghidează principiile ocupării noilor teritorii după propria Constituție ale cărei 10 amendamente însumează, chipurile, ideea de libertate. Sub egida acestei idei de ”libertate” Statele Unite s-au implicat militar în viața politică a altor state de la Războiul dintre Cele Două Corei încoace. Inițial folosindu-se de Războiul Rece și pericolul comunist ca bază legitimă a acțiunilor lor, ulterior de traficul de droguri și – într-un final, mai aproape de zilelele noastre – de dorința implementării democrației și (implicit) a libertăților aferente acesteia.

Creată la 25 septembrie 1789 și ratificată doi ani mai târziu, Constituția Statelor Unite reprezintă – ca și în cazul altor constituții – piatra de temelie a sistemului legislativ statal. Conform definiției, nicio lege nu prezidă peste constituția unei țări iar aceasta este inviolabilă, modificabilă doar prin referendum (ori, în cazuri extreme, de legea marțială sau răsturnarea guvernului și instaurarea unui alt regim politic).

Cu toate acestea, după cum vom vedea, cele 10 amendamente există doar pe hârtie. De la crearea acestora și până în prezent drepturile stipulate de ”Bill of Rights” nu au fost mereu respectate de către americani și nici garantate de către aceștia.

De exemplu, Primul Amendament stipulează astfel:

”Congresul nu va face nicio lege care să favorizeze vreo religie sau care să interzică exercitarea liberă a uneia; nici nu va limita dreptul la exprimare ori libertatea presei; ori dreptul oamenilor de a se aduna în mod pașnic, de a face petiții către Guvern pentru a le fi adresate revendicările”.

Cu toate acestea, bancnotele din SUA afișează ”In God We Trust” de sute de ani. Bancnote a căror creare a fost posibilă datorită legilor care le-au tipărit și pus în circulație, celor care le-a declarat ca documente cu valoare dată și statut de monedă națională. Instituții publice precum școlile, sălile de judecată sau biliotecile afișează fățiș elemente din religia creștină, cu toate că aceasta nu este sigura religie a țării. Mai mult, în trecut aceste elemente erau impuse de-a dreptul de Stat, ca un lucru dat, în contradicție cu primul paragraf al Primului Amendament. Dreptul la limitare ori exprimare nu a contat în cazul lui Allen Ginsberg, poet american al anilor ’50-’60 al cărui volum ”Howl” a ajuns subiect de scandal din pricină că poezia-lider cu care acest volum începea și care purta același nume conținea cuvinte obscene, trimiteri la homosexualism și critica brutalitatea poliției. Volumul a fost cenzurat prin hotărâre judecătorească. La fel cum excluse din programa școlară în unele state americane sunt în ziua de azi opere ale unor autori precum Mark Twain ori Boris Vian, Nabokov ori Plath deoarece se consideră că textele respective ar fi indecente, vulgare, ar incita la ură rasială ori ar corupe mințile tinerilor. Vorbind de dreptul de a te aduna în grupuri ori cel de a face petiții, în anii ’60 marșurile pașnice ale persoanelor de culoare au fost înecate în sînge de bastoanele forțelor de ordine și a membrilor KKK, nemulțumiți că negrii își cer drepturile. Petițiile aceluiași grup rasial au fost ignorate cu desăvârșire de la eliberarea sclavilor după Războiul Civil și până la Malcolm X.

Al Doilea Amendament este unul controversat. Este cel care stipulează că

”Dreptul la o miliție necesară securității și libertății Statului, dreptul oamenilor de a deține și purta arme nu va fi încălcat”.

Cu toate că acest al Doilea Amendament a fost creat într-o epocă în care autoapărarea era necesară iar legea violenței prima în fața celei statale, acum, într-o epocă a ordinii relative și a civilizației tehnologice purtarea în public a unei semiautomate nu se mai justifică. Cu toate acestea al Doilea Amendament rămâne în vigoare, spre consternarea celorlalte state ale lumii și în ciuda ratei alarmante de omucideri din SUA. Rostul acestui drept este unul pe cât se poate de pragmatic: SUA deține prin garantarea dreptului la arme a cetățeanului de rând o forță paramilitară de rezervă care poate ține piept unei eventuale armate invadatoare, de-ar fi ca ultima să treacă de soldații de meserie ori ostașii antrenați. O țară de familii înarmate până în dinți gata să-și apere cartierele din cea mai mare putere militară a lumii. În mod ironic.

Al Treilea Amendament face referire la cum

Niciun soldat nu va fi, pe timp de pace ori război staționat în vreo casă fără consimțământul proprietarului, ci doar în măsura prescrisă de o lege”.

Ceea ce prin sine anulează propria declarație deoarece nu se specifică care este acea lege ce reprezintă excepția și nici de ce aceasta are dreptul să suprascrie Constituția. În timpul Războiului Civil (1861-1865) forțe ale ambelor tabere au ocupat abuziv locuințele cetățenilor de pe întreg teritoriul american, încălcându-le dreptul la intimitate, proprietate și de multe ori fără acoperământul legislativ necesar, chit că Al Treilea Amendament era în vigiare la acea dată.

Al Patrulea Amendament declară astfel:

”Dreptul persoanei de a se simţi în siguranţă în ceea ce priveşte persoana, domiciliul, documentele şi bunurile sale, împotriva percheziţiilor şi confiscărilor nemotivate nu poate fi încălcat; şi nu vor fi emise mandate decât pe baza unor motive întemeiate de suspiciune, coroborate cu jurământ sau declaraţie şi menţionând cu precizie locul care urmează să fie percheziţionat şi persoanele sau obiectele care urmează să fie reţinute.”

Cu toate acestea serviciile de informații americane încalcă flagrant aceste drepturi. Aici intră perchezițiile efectuate la graniță, granițe aflate tehnic pe teritoriul american și – deci – sub incidența Constituției. Mai mult, legea specifică în mod clar că mandatul de percheziție poate fi emis doar de judecător iar al Patrulea Amendament spune că fără acest mandat emis ”pe baza unor motive întemeiate de suspiciune” perchezițiile nu pot fi efectuate. Și totuși, în ziua de azi, cu un simplu ordin guvernamental cum este citația, Guvernul American poate face percheziții oriunde dorește: în cadrul corporațiilor precum Google sau Facebook, în casele oamenilor, în firme, școli, lăcașuri de cult. O citație este mult mai ușor de obținut decât un ordin judecătoresc și – mai mult – poate fi pusă în aplicare de către Departamentul de Justiție al Statelor Unite prin simpla explicație că nu reprezintă un ordin judecătoresc. Cu toate că diferența este de definiție iar rezultatul exact același.

Al Cincilea Amendament a fost încălcat fățiș și flagrant de către americani în repetate rânduri. Cel mai recent și grav exemplu îl reprezintă renumitul ”Patriot Act” semnat la 26 octombrie 2001 de George Bush, președintele de atunci al unei Americi ce tocmai trecusese printr-un atac terorist. Dar să vedem ce afirmă acest al Cincilea Amendament:

Nici o persoană nu va fi obligată să răspundă pentru o crimă capitală sau pentru o altă faptă infamă decât în baza unei declaraţii sau puneri sub acuzare emise de Marele Juriu, în afara cazului când crimele sunt comise în perioade în care acuzatul serveşte în forţele terestre sau navale sau în miliţie, în timp de război sau de pericol public; nici unei persoane nu-i va fi ameninţată viaţa sau integritatea corporală de două ori pentru aceeaşi faptă; nici o persoană nu va putea ca într-o cauză criminală să fie obligată să depună mărturie împotriva sa, nici să fie privată de viaţă, libertate sau proprietate fără a urma cursul firesc al legii procesuale; nici o proprietate privată nu va putea fi luată pentru interes public fără o justă despăgubire.

Legea ”Patriot Act”, sub justificarea apărării integrității naționale, anulează Al Cincilea Amendament și a dus în Guantanamo Bay sute de cetățeni americani cărora le-au fost confiscate pe termen nedefinit bunurile. Acaști cetățeni nu au beneficiat de un juriu, nu s-a adus la cunoștința publicului faptele ce li se impută. Uneori nici chiar arestații în cauză nu au fost informați de ce sunt deținuți și/sau deportați. Nu au beneficiat de un avocat și au fost privați de viață prin încarcerare fără a fi urmat ”cursul firesc al legii procesuale” aplicabil celorlalți cetățeni ai țării.

Al Șaselea Amendament duce mai departe ridicolul semnării ”Patriot Act” deoarece face referire la drepturile persoanei acuzate în cauze penale.

În toate urmăririle penale, acuzatul are dreptul să fie judecat prompt şi public de către un juriu imparţial al statului sau districtului în care crima a fost comisă, acest district fiind în prealabil delimitat prin lege, şi să fie informat cu privire la natura şi motivul acuzaţiei; să fie confruntat cu martorii acuzării; să i se ceară prin mijloace legale prezentarea de martori în favoarea sa şi să dispună de asistenţa unui avocat în apărarea sa.

Cei reținuți și deportați la Guantanamo Bay de către armata americană ori serviciile de informații ce colaborează cu Statul nu au fost nici confruntați cu martorii acuzării, nici nu au fost judecați prompt ori public de un juriu. Unii nu au fost nici măcar inculpați, neaducându-li-se la cunoștință informații ”cu privire la natura şi motivul acuzaţiei”. La fel – cetățenii americani reținuți sub incidența ”Patriot Act” nu se bucură de reprezentare legală adecvată, nu au dreptul la un avocat și nici la un proces deschis. Cu toate că Al Șaselea Amendament nu poate fi suprascris de o altă lege așa cum este cazul ”Patriot Act” semnat de Bush.

Al Șaptelea Amendament face referire la cauzele civile (spre deosebire de cele penale stipulate de amendamentul menționat anterior):

”În procesele de drept comun, atunci când valoarea în litigiu depăşeşte douăzeci de dolari, dreptul de a fi judecat de către o Curte cu juriu va fi respectat şi nici o faptă judecată de către o curte cu juriu nu va putea fi reexaminată de o altă Curte din Statele Unite decât în conformitate cu normele dreptului comun.”

Persoanele acuzate de ”terorism” și încarcerate în diferite locații sub incidența ”Patriot Act” nu s-au bucurat de un proces cu juriu, chit că unele fapte imputate acestora făceau referire la daune de ordinul legii civile: distrugere de bunuri, defăimare, fals în acte și altele.

Amendamentul al Optulea spune astfel:

”Nu vor fi cerute cauţiuni excesive, nici nu vor fi impuse amenzi excesive, nici nu vor fi aplicate pedepse crude sau excepţionale.”

În absența unei definiții clare a ceea ce reprezintă ”pedepsa crudă sau excepțională” în octombrie 2006 SUA a elaborat ”Military Commissions Act” – un document care permite președintelui să coduncă tribunale militare și să rețină pe termen nedefinit și fără procesare juridică orice persoană. Mai mult – sub stipulările acestui document tehnicile coercitive și umilitoare sunt permise pentru a extrage o confesiune. Ceea ce a atras critica internațională, inclusiv a celor de la ”Amnesty International”. Tot sub auspiciul acestui act, politicienii, liderii militari, interogatorii CIA și soldații de rând nu mai sunt acuzați de crime de război dacă folosesc tortura. Tot în 2006 Manualul Militar al Armatei Statelor Unite a fost updatat cu tehnici de interogare precum uzul câinilor pentru intimidare, folosirea inducerii hipotermiei, mimarea execuțiilor, privarea de alimente, apă și ajutor medical al prizonierilor ori tortura cu apă, șocuri electrice. În același manual sunt specificate și – implicit legalizate și încurajate – tehnici de umilire sexuală. Mai mult, în trecutul american găsim alte exemple mai grăitoare ale încălcării acestui amendament: sclavagismul, linșările rasiale, interogarea ofițerilor germani de rang înalt în Washington în locația denumită “P. O. Box 1142” ori tratamentul inuman aplicat de către americani prizonierilor Viet Cong ori colaboratorilor acestora (cetățeni americani) în timpul războiului din Vietnam.

Al Nouălea Amendament specifică faptul că poporul are anumite drepturi care – deși nu sunt stipulate în Constituție – survin în mod natural și sunt garantate de aceasta:

”Enumerarea anumitor drepturi în Constituţie nu va fi interpretată ca negare sau restrângere a altor drepturi păstrate de către popor.”

Desigur, acest amendament nu a contat în ceea ce privește minoritățile etnice sau rasiale ale Statelor Unite. De-a lungul timpului persoanele de culoare, indo-americanii ori asiaticii n s-au bucurat de aceleași drepturi ca albii din SUA. De la educație la un proces legislativ ori electoral echitabil aceste categorii sociale au fost neglijate constant, interzicându-li-se accesul la mijloacele de trafic în comun, impunând segregarea rasială în instituțiile publice și private, neglijând nevoile acestora privind tratamentul medical, privându-i de legile cu privire la sănătatea muncii ori împiedicând pur și simplu accesul la vot, condiții de muncă decente ori salarii pe măsura efortului depus (ca să enumăr doar câteva).

În final, ultimul amendament – Amendamentul al Zecelea din ”Bill of Rights” spune că

”Puterile care nu sunt delegate Statelor Unite prin Constituţie şi nici nu sunt interzise de aceasta statelor, sunt rezervate statelor respective sau poporului.”

Prin acest amendament se dorește reîntipărirea ideii separării puterilor în Stat și a celei care afirmă că puterea care nu este garantată de Constituție Statului revine poporului și statelor în care acest popor rezidă. Ceea ce nu a împiedicat Congresul Statelor Unite să ofere fonduri la modul discreționar statelor ”necooperante” ale Americii. Cum s-a întâmplat în cazul ”South Dakota v. Dole” din 1987 când Dakota de Sud a contestat legea cu privire la vârsta minimă legală de consum al alcoolului (care în acel stat era la acea vreme de 19 ani) ce stipula că statele ce nu se conformează acestei legi impunând o vârstă minimă legală de 21 de ani să returneze 10% din fondurile statale acordate dezvoltării de autostrăzi. Dakota de Sud a invocat acest al Zecelea Amendament în apărarea sa dar Congresul a motivat că Congresul nu încalcă ultimul Amendament din Constituție ci doar își exercită dreptul de a controla unde și cum cheltuie banii proveniți din taxe și impozite. Curtea Supermă a dat câștig de cauză Guvernului.

După cum vedem și după cum transmitea George Orwell în a sa faimoasă ”Ferma animalelor”, dreptatea nu este pentru cei mici ci aplicată discreționar în sistemul american. În ciuda celor zece amendamente nu toți cetățenii americani s-au bucurat, se bucură ori vor profita vreodată de beneficiile lor. Fie că e vorba de amenințarea terorismului ori modificarea ulterioară a legislației ca acesta să se muleze vag pe Constituție îndeplinind în același timp voința sus-pușilor Guvernului American, ”Bill of Rights” rămâne doar o hârtie. Un simbol istoric, o enumerare de idealuri care nu sunt în concordanță cu realitatea și în fața cărora interesele și pragmatismul Statului American ori ale unor grupuri distincte de cetățeni cu statut privat primează.

”Piața 100”

Posted by on nov. 27, 2018 in Uncategorized | 0 comments

Reiterez faptul că suntem un popor de primate speciale. Se dă Anul Centenarului și românii se întrec în a-și declara patriotismul și iubirea față de țară. Apogeul ridicolului o reprezintă poate redenumirea recentă în Oradea a fostei piețe de vechituri din ”Oscka Piac” (literalmente ”piață de vechituri” trad. magh.) în ”Piața 100”. După Anul Centenarului.

Cum să vă explic eu mai plastic ce reprezintă piața de vechituri din Oradea?

E un talmeș-balmeș de haine vechi, miros de plăcintă, urlete, gaze de eșapament, manele, oale cu smalțul căzut și cutii cu șuruburi ruginite. Găsești acolo fețe dubioase care vând telefoane la kilogram; de-alea vechi, din anii ’90. Laptopuri furate din Germania, cu ecran spart sau fără taste. Unii vând dopuri vechi de plută, alții sfeșnice din alamă laolaltă cu cărți poștale decolorate, ediții roșii ale declarațiilor Celui de-Al XIII-lea Congres Al Partidului Comunist, drajeuri ungurești expirate și pulovăre cu găuri. Se vând cuțite fără lamă, peruci, bujii îndoite, sticle goale de Mr. Proper. Se vând carduri MicroSD defecte laolaltă cu mosoare din ață de in și spițe de bicicletă. Reviste porno, contoare electrice furate, casete cu muzică populară slovenă, bucăți de gresie, nuci, săpunuri pe jumătate folosite și greble.

Orice ți-ai putea imagina vreodată se materializează acolo în cinci stadii de degradare diferite, plutind prin miros de mititei și tânguitul lui Salam. Unii vând câini luați de pe stradă. Dacă n-ar fi garda care se plimbă flegmatică ca să adune mita de pe la mese sunt absolut sigur că ți-ai putea cumpăra și sclavi, pulpe de copil congelate ori câte un turist suedez dezorientat și speriat pe post de translator.

Imaginați-vă o cloacă de jeg în care intrați cu gândul să cumpărați pânză veche de bomfaier și ieșiți fără portofel, mirosind a ulei de motor.

Cam așa e la ”Ocska Piac” în Oradea.

După cutremur poți umple cu lopata un sac de dărâmături și să-l vinzi acolo alături de ulei de gătit la borcan, ediții ”Scânteia” din 1973 și tix.

Acum – sprijinită de tabloul glorios de inaugurare care anunță ”Piața 100” – va sta o femeie cu 8 fuste suprapuse și sănătate mintală incertă care vinde semințe la cornet. Una care râde la răstimpuri singură și-și arată vaginul pentru că doarme sub pod; una care scuipă trecătorii și-i înjură în maghiară sau se pune de-a curmezișul Lăstunurilor care încearcă să intre pe poarta principală doar ca să le facă să contribuie la babilonul haotic cu câte un claxon nervos ori o pleiadă de blesteme.

”Piața Centenarului” îi zice acum.

Caragiale se sufocă de râs sub doi metri cubi de pământ.

Cred că putem chicoti liniștiți că Bitcoin a murit

Posted by on nov. 25, 2018 in Economie | 0 comments

Bitcoin a mai scăzut azi-noapte cu $200. Era la $3.695 la ora 06:25 ora României. Putem concluziona finalmente că am avut dreptate și că întreg ecosistemul blockchain are valoarea unei trompe de elefant putrede? Că nu merge cu monedă hippie, descentralizată, fără bănci și cum am vrea noi să fie? Că a-ți pune plăcile video să mineze chestii din eter ca tu cică să faci bani e stupid și ilogic? Putem în sfârșit trage linie și arăta cu degetul?

Mnah bun.

Vladimir Tismăneanu – Disoluția autonomiei și dictatura asupra nevoilor

Posted by on nov. 24, 2018 in Sociologie | 0 comments

De la marxism la comunism. Tismăneanu explică extrem de bine cum s-a ajuns la dictatura proletariatului, la o dictatură a proștilor.

Așadar, viziunea comunistă asupra societății viitoare era bazată pe „o dictatură asupra nevoilor” (Ágnes Heller, Ferenc Fehér și György Márkus). Aceasta presupunea disoluția individului autonom într-un cadru devorator al controlului absolut, politizarea dezastruoasă a psihicului, manipularea subiectivității, încercarea de a anihila spațiul privat ca ultim sanctuar al sinelui. Comunismul viza nu doar dominația asupra politicului, ci și asupra fondului biologic al societății. Era un experiment complet de inginerie socială.

Să râdem iar de Bitcoin – episodul LOL

Posted by on nov. 20, 2018 in Economie | 0 comments

Ca să înțelegeți mai bine psihologia cumpărătorului Bitcoin imaginați-vă că purtați următorul dialog cu Ghiță:

– Ghițule. Înțelege odată: dacă mergi cu mașina pe contrasens pe șoseaua de centură există posibilitatea să intre un tir în tine. Te face zob măi omule.
– Dar… dar așa ajung mai repede la serviciu.
– Omule – hai să-ți explic din nou: tu circuli cu 90 la oră dar din sens opus vin zeci de mașini care circulă cu viteză. Te pui în pericol ca să ajungi cu o jumătate de oră mai devreme la lucru. Ai să faci accident.
– Dar tu nu înțelegi: așa ajung mult mai repede la serviciu și apuc să-mi fac cafeaua, să citesc ști-…
– GHIȚĂ! Fii atent aici: tu ai Lăstun. Tu bagi viteză pe autostradă dar mergi în sensul opus. Toți ceilalți șoferi respectă regulile de circulație și riști să mori din cauză că tu nu le respecți.
– Bă. Tu vrei ca eu să întârzii la serviciu.
– Ghiță…
– Ești gelos că ajung mai repede acolo. Eu m-am oferit în repetate rânduri să te duc și pe tine cu mașina pe drumul meu scurt și ai refuzat dar nu vrei totodată nici ca eu să ajung mai repede acolo.
– Ghiță. Logica spune că…
– Și sunt șofer bun, știu ce fac. Cu cât accelerez mai tare cu atât ajung mai repede.
– DAR MERGI PE CONTRASENS.
– Ai să vezi tu mâine când te aștept la lucru cu picioarele pe birou sorbind din cafeaua caldă. Ești doar gelos.
– OMULE! MERGI PE CONTRASENS!
– Tu nu înțelegi beneficiile condusului cu viteză pe contrasens și-mi subestimezi calitatea de posesor carnet categoria B.

Și tot așa.
Oricât i-ai explica, Ghiță gonește zi de zi pe contrasens. Și-acum două-trei zile a făcut accident în lanț, mașina îi este zob dar încă și-o târăște pe contrasens ca să ajungă mai repede la serviciu, chit că acum trebuie să o împingă de-a lungul liniei continue de pe șoseaua de centură.
Fix așa cu investitorii Bitcoin.
Dar fix așa.

Între timp câteva mii de Ghiță fac atacuri de panică pe Twitter. Aș face bani buni vânzându-le pungi de hârtie în care să respire. Terapie blockchain i-aș spune.

Look at this beauty:

I love to be right.

HODL până la zero. Ieri era la $5.500, acum dimineața era la $4.600 and going down. Mai aveți puțin – cumpărați acum cât e ieftin.

Vedeți și asta când aveți vreme:

Românisme, din nou

Posted by on nov. 19, 2018 in Uncategorized | 0 comments

Puține lucruri mă mai uimesc dar – recunosc – ieri am rămas mut.

Intră un domn pe grupul psihologilor români și pune o întrebare. Întreabă de ce a fost el diagnosticat cu deficiențe psihomotorii pentru că – uite – acum nu-și poate găsi un loc de muncă și ultimul angajator i-a spus că e ”prost”. Din poza de profil vedem că e rrom.

Intră în scenă stimabila doamnă Cutare care-i scrie scurt pe doi că are față de retardat și probabil de aceea e retardat. Mi-a fost efectiv jenă că respir același aer cu ea când am citit. Așa că n-o banez ci o pun pe modul silent 24 de ore (să nu poată lăsa alte comentarii) și-i las comentariu că nu-i deloc frumos ce-a scris, că e în stand-by o zi și că o rog pe viitor să se abțină de la comentarii de acest gen. Între timp rromul respectiv lăsa comentarii cu ”dar ce vreți să spuneți cu asta?”.

Și ce face doamna în cauză?

Păi șterge comentariul și-mi trimite mesaj. Reproduc prin copy/paste:

”Domnule, Răzvan T. Coloja, este absolut deplasat si inacceptabil sa evaluati comentariul meu in modul afisat in cadrul grupului.
In primul rand, persoana pe care o considerati o victimă [rromul], este de departe un element pe cat de oportunist pe atat de periculos; iar maniera in care răspundeți in conditii pe care se pare ca nu le puteti stăpâni nici macar profesional, lasa de dorit suficient incat sa ma retrag singura dintr-un astfel de grup.”

Înțelegeți cu ce am de-a face zilnic pe un grup de psihologi? Adică intră femeia asta care detestă rromii pentru că-i consideră ”elemente oportuniste și periculoase” și-l face pe un om cu probleme ”retardat”. Pe un grup de psihologi. Așa – la sec – neprovocată; doar pentru că poate. Iar după ce – absolut normal – o pun în stand-by și-i atrag atenția că ce-a făcut nu e deloc OK pe un grup de psihologi, își șterge comentariul ca o femeie vitează ce e, se simte lezată (tot ea), se consideră victimă (tot ea) și-mi trimite chestia de mai sus în care-mi explică cât de periculoși sunt rromii, că nu aveam niciun drept să-i ”evaluez ei comentariul” (deși eram moderator de grup și asta DUPĂ ce l-a evaluat ea ca ”retardat” pe domnul din discuție) și – mai mult… aș lăsa de dorit din punct de vedere profesional.

Efectiv m-am uitat prostit la mesaj. Pur și simplu am devenit mai prost cu 20% citindu-l.

Oamenii ăștia chiar există și bântuie prin online.

Și dau să-i scriu că intoleranța ei e depășită în intensitate doar de tupeu dar – hop – doamna Cutărescu lăsase mesajul după care, în mod convenabil, mă și blocase. Să aibă ea ultimul cuvânt. Un fel de ”am grăit și tot eu am dreptate”. Nu care cumva să-i țin morală din nou despre cum trebuie să-ți tratezi semenii.

Vorbim aici de specia aceea de român-victimă care zgârie mașini rânjind după care urlă ”au! AAAAU! Mă o-moa-ră!” și ”să vină televiziunea!” când e încătușat. Românul needucat dar cu un înalt simț al îndreptățirii.

M-am dus la culcare scârbit.

Am renunțat la funcția de moderator pe acel grup.

Education is important, but pride is importanter

Posted by on nov. 18, 2018 in Uncategorized | 0 comments

Asta e o chestie prea mișto ca să n-o postez aici.

Pe grupul de psihologie/psihiatrie ce întrunește 21.000+ de persoane și pe care-l moderez s-a pus o problemă interesantă: grupul e spamat de oameni care n-au nici cea mai mică legătură cu profesia aferentă tematicii și care împiedică buna comunicare dintre psihologi. Fel de fel de amatori de dezvoltare personală sau vraci cu cristale sau pur și simplu suferinzi care după 10 ședințe în cabinet încep să dezvolte și să expună online propriile lor teorii pseudoștiințifice (”fobia e cauzată de lipsa vitaminei C din pește”). O doamnă psiholog spunea că ăștia ar trebui excluși din grup, să rămânem doar noi – psihologii. Așa că am scris comentariul următor vis-a-vis de subiect și-l pun și-aici:

”Ca psiholog tind să fiu de acord cu dumneavoastră. Grupul ar fi cu mult mai util dacă informația s-ar preta la schimbul intra-profesie. Pe mine unul mă interesează comunicatele Copsi, workshop-urile, conferințele, articolele scrise de colegi precum și ce pot învăța de la colegii psihiatri privind vechea axă II și tratamentul psihofarmacologic.

Ca moderator pe grup – din nou – munca mi-ar fi mai ușoară dacă n-ar trebui să șterg zilnic postări care nu au nici cea mai mică legătură cu psihologia sau psihiatria, toate create de membri care nu fac parte din cele două profesii: life coach-i, pasionați de zodii, oameni cu care expun gânduri la nivel de simț comun sau pur și simplu oameni care postează clipuri cu pisici sau poezii. Zilnic moderez și aprob intrarea în grup a unor oameni la al căror profil văd scris ”școala vieții” sau ”mecanic auto”.

Privind însă printr-o prismă strict obiectivă – detașat de ce vreau eu și detașat de profesie – există aici oameri care vin în grup, care nu sunt psihologi ori psihiatri și cărora grupul le este util. Oameni care întâmpină probleme, caută ajutor dar nu-s siguri dacă ar merita să apeleze la ajutor profesionist contra-cost. Așa că întreabă întâi aici, să îi ghideze cineva. Oameni care citesc articole postate aici și care învață din ele lucruri utile care schimbă prejudecăți sau concepții greșite deprinse din media sau conștiința comună. Cunosc jurnaliști care-s pe acest grup și care-l urmăresc cu interes deoarece postările la subiect le oferă idei de articole. ”Profanii” (nu folosesc termenul în sens peiorativ) sunt utili și pentru profesioniști deoarece ultimii pot învăța de la primii care sunt mentalitățile de care se pot izbi în ședință, cum reacționează publicul larg la anumite subiecte sau articole, pot vedea din modul de desfășurare al discuțiilor cu ce probleme se confruntă alți oameni și cum le abordează dintr-un unghi non-clinic. Există stundenți la psihologie care caută eșantioane reprezentative sau mixte care să le completeze chestionarele de licență sau disertație și care se bucură că SPSS-ul nu va cârâi că mijlocul curbei gausiene geme de profesioniști și nu de oameni ce au alte profesii.

Așa că da – pe de o parte tind să vă dau dreptate: nouă – celor din domeniu – ne-ar fi mai ușor între noi. Mie, ca moderator, cu siguranță mi-ar fi mai ușor. Privind însă din exterior și făcând abstracție de profesie grupul e util și altora care caută ajutor, informație, încurajări sau sunt pur și simplu pasionați de psihologie.

Problema o văd nu neapărat la nivel de profesie a individului ci la nivel de idei expuse și trasmise. Ce zic că dăunează comunității acesteia în primul și în primul rând sunt oamenii care propagă informație falsă sau pseudoștiințifică: cei cu dezvoltarea personală (în accepțiunea ei lumească de azi), șamanii de tot felul, antivacciniștii, psihologii neinformați corespunzător care scriu texte despre astral și cum influențează zodiile depresia, cei care nu pot lăsa propriile ideologii religioase acasă și marșează cu ele înaintea științei. Ei constituie atât o iritare pentru cei din domeniu cât și un pericol real pentru ”profani” – cei care nu înțeleg psihologia și psihiatria decât prin unghiul acela generalist oferit de presă și care riscă să ia drept adevăr vehiculările unei persoane cu titulatură corespunzătoare dar idei neconcordane cu aceasta (un psiholog care afirmă că prin rugăciune te ”vindeci”, nu prin psihoterapie avansezi – ca un scurt exemplu).

Postările care nu-s în ton cu tematica grupului se pot șterge, membrii deranjanți pot fi eliminați prin moderare. Însă o idee vehiculată cu ton de autoritate în domeniu și care în realitate e doar dorință de epatare ori delirul maniacal al unui șomer pasionat de psihologie e mult mai greu de scos din capul ”profanului” care o citește și-o ia drept adevăr. Acolo e pericolul real – în ideea greșită implantată în omul care caută informație sau ajutor de către un șaman de Internet care se auto-intitulează ”terapeut Reiki” ori ”professional life coach”. Pentru că omul ăla care se informează greșit merge acasă și se unge cu ceai de măceșe ca să scape de anxietate ori ajunge la noi în cabinet și începe să ne spună cum i-a spus lui pe Internet un cutare că trebuie să-și caute ”eu-l copil” în ședință și – prin urmare – a venit în cabinet ca să-l ajuți să-l descopere. Du apoi muncă de convingere cu acel om că ceea ce-a citit e nonsens, dacă poți.”

Și apare domnul special de mai jos care lasă comentariul următor și căruia i-am răspuns convins că omul se adresa doamnei psiholog care făcuse postarea inițială:

Dar nu. Același om mi-a scris în privat ca să-mi spună că mesajul lui îmi era adresat – în caz că nu îmi era clar – și că m-a diagnosticat cu chestii. Cu un ”conflict intern” mai exact. I-am mai scris că ”băi cactus, eu tocmai ce luasem apărarea celor ca tine”.

Recunosc – am râs.

Trebuie să fii o nestemată cu totul și cu totul specială dacă dintr-un text în care luam apărarea celor ca tine tu ai înțeles fix contrariul. Și trebuie să fii încă pe atât de special încât să-mi scrii ulterior în privat ca să mă informezi că, după ce-ai părăsit un grup, tu nu consideri că am dreptul la ultima replică. Nu în ultimul rând trebuie să fii o specie aparte de cactus ca să apari tu – un străin fără studii superioare – și să diagonstichezi la rece, prin Internet, un psiholog. Cică ar avea ”conflicte nerezovate”, așa cum ai văzut tu prin filme.

Practic ești de 3x special. Un vas special în galaxia ligheanelor filosofale.

Recapitulăm: eu scriu un lung comentariu în care iau apărarea celor ca tine spunând că au și ei dreptul de acces la grup. Apari tu pe calul tău semeț și începi să fonfănești pe nas ceva despre studii superioare, chit că nimeni nu ți-ar fi imputat vreodată ceva legat de ele. Dar te-ai simțit tu vizat. Și dai logout semeț după care-mi scrii tot mie, psiholog de profesie, ăla de milita pentru drepturile ceferiștilor de a face parte din grupul de psihologi că am… ”conflicte nerezolvate”.

Nicule, tu ori n-ai citit până la capăt ce scrisesem mai sus, ori n-ai capacitatea de a pricepe textul. Oricare ar fi cazul, nu e vina mea ci doar a ta. Răbdarea și educația superioară nu costă.

Ca norocul cei ca tine se autosabotează și dau logout din pricina a ceea ce au înțeles ei, nu din pricina a ceea ce s-a scris în realitate.

Aplaud în ritm lent, zâmbind.

Darwin awards.

Dar nu se termină aici. Absolut normal că omul nu se lasă. S-a făcut de râs în public iar asta e inacceptabil. Așa că face ce face românul în cazuri de-astea: amenință.

Mi-a lăsat niște mesaje cum că el a salvat conversația privată și că aceea va putea fi folosită va decide el când și cum. Drept ”caz de studiu”. Nu ”studiu de caz” ci ”caz de studiu”, desigur. Omul fără facultate face ”cazuri de studiu” și amenință subtil că am să văd eu. Mă va expune el. Nu contează că e o conversație privată în care n-am calitatea de psiholog iar el e cel care a greșit și s-a făcut singur de râs. Nu contează că tocmai îi explic că a înțeles greșit și eu defapt îi luam apărarea în grup, ca să aibă dreptul să pună întrebări acolo. Nu. El va expune chestii, va arăta lumii. Textul de mai sus căruia i-am dat copy/paste aici. Desigur – varianta lui: cel mai probabil screenshot-uri scoase din context, lipsite de întreaga poveste, cât să-i dea lui dreptate în ochii lumii.

Îmi plac oamenii care calcă strâmb, se prind că au călcat strâmb după care – în loc să-și ceară scuze – încearcă să o drege amenințând. Furia de a se fi făcut de râs singuri e aparent mai puternică decât adevărul.

Bravos.

I-am dat block la om. Tasta de un sfert de oră pe privat și m-am plictisit să aștept să văd cum urmează să-mi descrie în detaliu modul fin în care se va răzbuna pe mine pentru greșeala lui.

#românisme