News from the Underworld – 17 aprilie 2017

Posted by on Apr 17, 2017 in Uncategorized | 0 comments

Zilele trecute a apărut pe site-ul revistei Psychologies un articol la care am lucrat și eu anul trecut. Inițial apăruse în ediția print a revistei, cândva prin octombrie-noiembrie. Acum văd că l-au pus și online: ”Ghidul unui tată divorțat”. Enjoy.

News from the Interwebz – 13 aprilie 2017

Posted by on Apr 13, 2017 in Uncategorized | 0 comments

N-am mai scris de o lună pe blog. Latest news e că Crux Publishing vrea să-mi prelungească contractul pentru ”Soldați ai terebentinei”. Tot uit să semnez și să trimit actul adițional. Și-am publicat azi un nou articol pe Ebihoreanul – ”Copiii din familiile bilingve au un avantaj cognitiv”. În rest mă uit la modul binge watch la ”The Mentalist”. Mai am două luni și termin masterul după care mă tentează un doctorat în sociologie.

News from the Interzone – 10 martie 2017

Posted by on Mar 10, 2017 in Uncategorized | 0 comments

Am publicat un nou articol pe eBihoreanul.ro intitulat ”S-au descoperit patru subtipuri ale depresiei”. În plus, cei de la Editura Crux Publishing au acum un nou site. Go check it out la www.cruxed.ro. În pregătire la ei se află romanul meu ”Recolta roșie” care va fi republicat anul acesta într-o nouă ediție adăugită.

Ce-am învățat despre scris în ultimii 20 de ani

Posted by on Mar 8, 2017 in Literatură | 0 comments

Ieri m-a abordat cineva pe facebook. Voia să scrie o carte și avea nevoie de niște sfaturi. Și mi-am dat seama că, pe moment, nu prea știam ce să-i spun. Adevărul e că am învățat multe în ultimii 20 de ani dar e oarecum dificil de transpus în cuvinte, cu atât mai mult într-o conversație pe Facebook.

În ultimii 12 ani am publicat cinci romane și mii de articole. Mii. De la cele din nișa IT până la piese SEO-ready. De la studii la articole pe blog. Recenzii de carte și film. Păreri. Satiră. Și de ar fi să dau sfaturi, cam cele de jos le-aș da atunci când vine vorba de scris.

Fii egoist

Da – fii egoist. Scrie pentru tine și nu pentru alții. Să scrii pentru tine e bine, să scrii pentru alții e rău. Consider că cel mai important lucru e să-ți placă ceea ce faci. Toate celelalte vin ca atribute de care te poți lipsi. Dorința de a împăca cititorii se bate cap în cap cu rezultatul final, oricât de glorios ar fi el. Mai pe românește – nu vei reuși niciodată să faci pe toată lumea să te placă. Așa că uită de cititori și distrează-te. Scrie ce-ți trece prin cap, bazează-te pe instinct și uită de faptul că undeva, cândva, cineva îți va citi cuvintele. Cu cât reușești mai repede să te detașezi de ideea de a scrie pentru alții, cu atât mai bine. Nu încerca să le faci pe plac cititorilor pentru că nu vei reuși niciodată să obții asta. Cât timp îți place ție ce-a ieșit, e OK. Restul e balast.

Arta e subiectivă

Ca să continui ideea de mai sus – cea care afirmă că nu vei reuși niciodată să împaci pe toată lumea – arta e subiectivă. Gunoiul tău e aurul altuia și reciproca. S-a întâmplat de multe ori să scriu un text în lehamite, un text slab și negândit dar care să aibă un impact mare ulterior asupra cititorilor. Iar când se întâmplă asta rămâi cumva scărpinându-te în cap și recitind încercând să înțelegi unde stă secretul. La fel – s-a întâmplat să scriu texte de care am fost foarte mândru dar care n-au avut niciun efect asupra cititorilor. Am citit cărți foarte proaste care au ajuns pe New York Times Bestsellers List și cărți foarte bune ale căror autori sunt semi-anonimi (Will Christopher Baer anyone?).

Critica e OK

Eu pun mare preț pe critica negativă. E OK să-ți fie criticat textul. E OK să nu-i placă cuiva sau să te facă cineva terci într-o recenzie. E OK pentru că din astfel de instanțe apuci să înveți. Să înveți unde ai greșit sau cel puțin care e gustul ”pieței”. Dacă cineva te critică nu-i sări în cap pentru că s-ar putea să dai peste un om care are dreptate și atunci din două persoane tu vei fi omul prost. Eu ca o regulă nu mă prea las mișcat de recenziile pozitive. Le citesc, zâmbesc și în a doua secundă uit de ele. Pentru că nu mă învață nimic ci doar mă bat pe umăr pentru o temă bine făcută.

Învață-ți gramatica

E imperativ necesar să știi gramatică. Să pui cratimele corect, să nu faci dezacorduri, să te ferești de cacofonii – chestiile ăstea. Chiar dacă există rebeli ai literaturii precum Cormac McCarthy sau Jack Kerouac care se joacă cu gramatica așa cum vor, tu nu ești încă faimos ca să o poți face. Scrie coerent și respectă regulile gramaticii limbii române pentru că riști să te faci de râs la primul dezacord scăpat. Citește și recitește. Eu după ce termin un manucsris îl parcurg din nou de vreo minim cinci ori ca să mă asigur că toate virgulele sunt acolo unde ar trebui să fie. Și până și așa mai scap greșeli care reușesc să treacă și de corectura finală de după tehnoredactare.

Scrisul se învață dar nu se predă

Cred cu tărie chestia asta. Scrisul se învață dar nu se poate preda. Uită de atelierele de creative writing, nu da bani pe cărți scrise de Stephen King în care regele literaturii horror îți promite că te va transforma într-o mașină de scris. Nu. Nimeni nu te poate învăța cum să scrii dar poți învăța singur cum să o faci. Asta deoarece fiecare om are un alt stil și gusturi diferite de ale altora. Stephen King te va învăța cel mult să scrii ca Stephen King.

Titlul vinde cartea

Titlul unei cărți contează mult. ”Marabota” nu-i spune nimic nimănui, dar un roman intitulat ”Cum am ajuns pe străzi” spune mai multe. De dragul artei asta e o regulă de care eu unul nu țin cont. Nu le dau cărțior mele titluri flamboiante menite să atragă oameni curioși ci rămân la prima idee, oricât de abstractă ar fi ea. Dar cu toate astea nu pot nega că un titlu atrăgător și o copertă bine aleasă vând cartea. Din câte am înțeles, ”Suge-o Ramona” e o carte extrem de prost scrisă. Am frunzărit-o și eu și m-a lăsat complet rece, cu un zâmbet sarcastic pe față. Dar titlul a atras curioși și cartea s-a vândut. A atras atenția. Oare ce suge Ramona?

Nu există writer’s block

Eu unul cred în inspirație dar nu o consider drept singura și desăvârșita cale spre un text reușit. Adevărul e că poți scrie și când nu ai inspirație, chef, timp. Poți scrie dacă-ți faci un program strict de care să te ții. Arhetipul scriitorului cocoșat peste mașina de scris cu capul în mâini e un mit. Uitați de el. Nu aveți nevoie de clipe de inspirație ca să puteți scrie, o puteți face oricum și oricând cu un rezultat satisfăcător.

Va trebui să te prostituezi puțin

Dacă vrei succes, va trebui să te vinzi într-o anumită măsură. Oamenii vor chestii explozive. Oamenii vor să le zâmbești și să dai mâna cu ei la lansările de carte. Oamenii vor să le scrii ceva interesant și definitoriu deasupra autografului. Editori și scriitori și critici literari te vor hăitui să faci, să dregi. Cititorii vor dori să vorbească cu tine și se așteaptă să le spui chestii interesante. Un ”efectiv nu-mi pasă” ca cele pe care le servesc eu îi lasă dezamăgiți și-i îndepărtează de tine. Ți se vor cere recenzii pozitive contra recenzii pozitive, ți se vor lua interviuri cu întrebări tâmpite, vei primi e-mail-uri și comentarii răutăcioase de la oameni pe care trebuie să-i împaci cumva. Modul în care eu am ales să trec peste toate astea a fost să aleg să nu mă prostituez. Voi puteți alege calea mai ușoară.

Uită de glorie

Dacă pornești la drum cu gândul că vei ajunge faimos, bogat, admirat, cel mai probabil e că ai să dai chix. Scrie nu pentru glorie și bani; scrie pentru tine. Scrie ca să te simți bine. Am întâlnit mulți poeți și prozatori care erau la început de drum și ale căror întrebări gravitau mereu în jurul lui ”dar cum pot să ajung faimos?”. Și mereu i-am dezamăgit și le-am zis că cel mai probabil nu vor ajunge și că dacă pornesc de la ideea asta și scriu doar pentru că vor glorie, vor eșua lamentabil. Chestie care – desigur – i-a deranjat. Și cu toate astea, n-am mai auzit nimic de niciunul dintre ei de atunci.

Try again

Se prea poate ca manuscrisul pe care-l trimiți la editură sau textul pe care îl trimiți unei reviste să nu fie acceptat. Nu-i nimic, încerci în altă parte. Încerci din nou. Primele mele romane au trecut pe la vreo 25-30 de edituri până să fie acceptate într-un final. Uneori va trebui să aștepți ani de zile până să îți vezi cartea tipărită. Nu te descuraja, așa e mersul lucrurilor. Ori asta, ori ce-ai scris e chiar de nepublicat. Partea proastă e că n-ai de unde afla sigur care e care. Se prea poate ca editura să fi uitat romanul tău sub un teanc de alte roman ca la două săptămâni după ce-ai semnat cu o altă editură să te sune intrigați și curioși și să te întrebe când puteți începe lucrul (cum am pățit eu cu prima carte și cei de la ”Curtea Veche”).

News from the Underground – 24 februarie 2017

Posted by on Feb 24, 2017 in Uncategorized | 0 comments

Busy days lately. Într-un final am băgat un nou articol pe Psihoradea – ”Este ADHD-ul un mit?”. Părerile pe subiect sunt împărțite iar eu trag mai mult spre tabăra celor care cred că da, ADHD-ul este supradiagnosticat în cazul multor copii. Dar e părerea mea și doar a mea. Și a psihologului american menționat în articol.

În rest am stat în ultimele două zile și am recitit ”Recolta roșie”. Cartea urmează să fie republicată, de data aceasta de către editura Crux Publishing care – by the way – va avea un site nou zilele astea. Așa că check out cruxed.ro often ca să vedeți când și cum se schimbă ceva pe-acolo. A fost ciudat să recitesc un roman pe care l-am scris acum mai bine de 5-6 ani. Am uitat de unele fragmente, idei. Partea bună cu această nouă ediție este că va conține două capitole care n-au mai ajuns în ediția primă publicată la Herg-Benet. Așa că more content. Când anume iese această nouă ediție n-aș putea să spun dar vă țin la curent. Bănuiesc că anul ăsta cândva.

Citesc și că SHA-1 nu mai e ce-a fost și că se cere trecerea cât mai rapidă la ceva mai serios, precum criptare cu SHA-256. Și am râs cu muci la articolul ăsta al lui Manowar. Treceți pe la el că merită porția de amuzament. Toată seria e faină dar episodul III a fost deosebit.

Și luni începe din nou facultatea și intru în ultimul semestru. Mai am un semestru și termin și masteratul de Psihologie clinică, consiliere și psihoterapii. Baby steps.

Cum am ajuns eu rocker

Posted by on Feb 24, 2017 in Uncategorized | 0 comments

Mergeam azi pe stradă și-l ascultam pe Alice Cooper șoptindu-mi despre dragoste în căști. Consider albumul lui ”Trash” drept cel mai bun album al său până în ziua de azi. Și mă gândeam eu așa cum Alice e deja bătrân de tot; atât de bătrân că doar Ozzy și Keith Richards îl mai depășesc la vârstă. Dar cu el mi-am început cariera glorioasă de rocker pe undeva pe la începutul anilor 90. Să fi fost 1991 sau 1992 când verișoara mea a pus patimă pe Alice Cooper. Mi-am copiat la dublu casetofon ”Trash” și l-am ascultat și eu și în paralel o observam pe vară-mea adunând poze cu Alice Cooper și divinizându-l la extrem. Așa că eu cu asta am început: cu ”Love is a loaded gun”, ”Bed of nails”, ”Poison”, ”Hell is living without you”. Ascultam la walkman și începea să-mi placă ce aud.

 

 

Trebuie să înțelegeți că la vremea aia Alice Cooper era ceea ce Marilyn Manson a însemnat pentru industria muzicală un deceniu mai târziu. Era ceva interzis cumva, ceva plăcut-malefic. Un fel de Antichrist de care nu te puteai dezlipi. A urmat o casetă cu AC/DC, trasă tot de pe caseta altcuiva, deci se auzea cam nasol. Nu m-a prins ca Alice Cooper așa că a urmat Megadeth cu ”Rust in Peace”. Îmi plăcea mie coperta și după logo păreau niște duri. N-au fost, așa că am trecut la My Dying Bride cu al lor ”Turn Lose The Swans”. Asta așa – în decurs de un an sau mai puțin. Am făcut saltul de la hard rock la doom metal cu capul înainte. Am ascultat albumul ăla al celor de la My Dying Bride până s-a uzat caseta. Îl știu ad literam până în ziua de azi – fiecare vers, fiecare schimbare de ritm, la milisecundă. Au urmat Anathema, Katatonia, Amorphis, Supuration, At The Gates, Depressive Age, Kyuss, Metallica, Pink Floyd, Sepultura. Slayer a venit mult mai târziu, pe când îmi încheiam deja adolescența. Nu știu de ce dar cu Slayer n-am cuplat decât după vârsta de 20 de ani.

Și după cum spuneam mergeam azi pe stradă și ascultam Alice Cooper și mă gândeam că Alice e acum ”Old Man Alice”.

Recenzie ”Aer și MSbP” pe LiteraturaPeTocuri.ro

Posted by on Feb 16, 2017 in Literatură | 0 comments

Am dat întâmplător un google search după ”recenzie coloja” și mi-a căzut click-ul pe link-ul acesta. E o recenzie la ”Aer și MSbP” de care abia acum aflu. Amuzante sunt comentariile fetelor speriate. Dar – citez – ”Și acum mă trec fiorii, la propriu.” – așa că e de bine.

News from the Interwebz – 16 februarie 2017

Posted by on Feb 16, 2017 in Uncategorized | 0 comments

Mi-a apărut un nou text pe eBihoreanul.ro – ”Efectele devastatoare ale abuzului verbal” – la rubrica ”Psihologul Bihoreanului”. Go read it dacă aveți chef. În rest nimic nou. Am citit că Solaris trece pe rolling releases, m-am bălăcit puțin în nostalgie BeOS zilele astea și am ascultat Robert Rich – Somnium de prea multe ori.

…și o nouă recenzie ”Pangeea, toamna”

Posted by on Feb 15, 2017 in Literatură | 0 comments

În aceeași zi în care am dat peste link-ul către recenzia la ”Soldați ai terebentinei am găsit întâmplător și o recenzie la ”Pangeea, toamna semnată de același Cristian Cărpenaru, tot pe GoodRead.ro. Citez:

Deja aflându-mă la cea de a doua carte scrisă de Răzvan T. Coloja pe care pot să o citesc, îndrăznesc să-l asemui cu un chirurg al scriiturii post-moderniste.

Îmbinând cu succes elemente de realism și suprarealism, autorul ne oferă personaje,situații și întâmplări în care mușcătura șarpelui și liniștea vitraliului celest se îmbină într-un joc de puzzle mototolit, unde cuvintele și necuvintele, gândurile și idealurile, pigmentează trăirile oamenilor cu frânturi de distorsionate alunecări în potirul ducerii în neștire.

Recenzie ”Soldați ai terebentinei” pe GoodRead.ro

Posted by on Feb 15, 2017 in Literatură | 0 comments

Pe GoodRead.ro a apărut o nouă recenzie a romanului meu ”Soldați ai terebentinei” semnată de Cristian Cărpenaru. Citez din ea:

Însă, dincolo de toate, ”Soldați ai terebentinei” este o carte senzorială aproape în întregime. O carte care face din capricioasele pulsații lăuntrice o poezie a regăsirii și a prăbușirii în regăsire.