Posted on nov. 28, 2018 | 0 comments

Imperialismul american din ultimele decenii este întrecut în amploare poate doar de rata dezvoltării economice a țării. Deși o națiune relativ recentă în termeni istorici, Statele Unite ale Americii s-au evidențiat rapid prin dominanță militară și o dezvoltare industrială de invidiat. Chit că datoria externă față de China este de 1,17 trilioane de dolari iar cea față de Japonia de 1,07 trilioane de dolari, sumă ce nu va putea fi plătită din PIB nici în următorii 20 de ani cu toate impozitele și taxele ajustate la limită, SUA continuă să se extindă financiar ca o putere pseudo-colonială. Dacă vechiul Commonwealth îngloba teritorii fățiș, SUA o face momentan sub auspiciul instaurării democrației, promisiunea libertății și un drept auto-declarat la eliberare de sub jugul tiranic al altor guverne.

Pentru o țară care dedică cea mai mare parte a bugetului său Ministerului Apărării și mijloacelor de înarmare SUA își ghidează principiile ocupării noilor teritorii după propria Constituție ale cărei 10 amendamente însumează, chipurile, ideea de libertate. Sub egida acestei idei de ”libertate” Statele Unite s-au implicat militar în viața politică a altor state de la Războiul dintre Cele Două Corei încoace. Inițial folosindu-se de Războiul Rece și pericolul comunist ca bază legitimă a acțiunilor lor, ulterior de traficul de droguri și – într-un final, mai aproape de zilelele noastre – de dorința implementării democrației și (implicit) a libertăților aferente acesteia.

Creată la 25 septembrie 1789 și ratificată doi ani mai târziu, Constituția Statelor Unite reprezintă – ca și în cazul altor constituții – piatra de temelie a sistemului legislativ statal. Conform definiției, nicio lege nu prezidă peste constituția unei țări iar aceasta este inviolabilă, modificabilă doar prin referendum (ori, în cazuri extreme, de legea marțială sau răsturnarea guvernului și instaurarea unui alt regim politic).

Cu toate acestea, după cum vom vedea, cele 10 amendamente există doar pe hârtie. De la crearea acestora și până în prezent drepturile stipulate de ”Bill of Rights” nu au fost mereu respectate de către americani și nici garantate de către aceștia.

De exemplu, Primul Amendament stipulează astfel:

”Congresul nu va face nicio lege care să favorizeze vreo religie sau care să interzică exercitarea liberă a uneia; nici nu va limita dreptul la exprimare ori libertatea presei; ori dreptul oamenilor de a se aduna în mod pașnic, de a face petiții către Guvern pentru a le fi adresate revendicările”.

Cu toate acestea, bancnotele din SUA afișează ”In God We Trust” de sute de ani. Bancnote a căror creare a fost posibilă datorită legilor care le-au tipărit și pus în circulație, celor care le-a declarat ca documente cu valoare dată și statut de monedă națională. Instituții publice precum școlile, sălile de judecată sau biliotecile afișează fățiș elemente din religia creștină, cu toate că aceasta nu este sigura religie a țării. Mai mult, în trecut aceste elemente erau impuse de-a dreptul de Stat, ca un lucru dat, în contradicție cu primul paragraf al Primului Amendament. Dreptul la limitare ori exprimare nu a contat în cazul lui Allen Ginsberg, poet american al anilor ’50-’60 al cărui volum ”Howl” a ajuns subiect de scandal din pricină că poezia-lider cu care acest volum începea și care purta același nume conținea cuvinte obscene, trimiteri la homosexualism și critica brutalitatea poliției. Volumul a fost cenzurat prin hotărâre judecătorească. La fel cum excluse din programa școlară în unele state americane sunt în ziua de azi opere ale unor autori precum Mark Twain ori Boris Vian, Nabokov ori Plath deoarece se consideră că textele respective ar fi indecente, vulgare, ar incita la ură rasială ori ar corupe mințile tinerilor. Vorbind de dreptul de a te aduna în grupuri ori cel de a face petiții, în anii ’60 marșurile pașnice ale persoanelor de culoare au fost înecate în sînge de bastoanele forțelor de ordine și a membrilor KKK, nemulțumiți că negrii își cer drepturile. Petițiile aceluiași grup rasial au fost ignorate cu desăvârșire de la eliberarea sclavilor după Războiul Civil și până la Malcolm X.

Al Doilea Amendament este unul controversat. Este cel care stipulează că

”Dreptul la o miliție necesară securității și libertății Statului, dreptul oamenilor de a deține și purta arme nu va fi încălcat”.

Cu toate că acest al Doilea Amendament a fost creat într-o epocă în care autoapărarea era necesară iar legea violenței prima în fața celei statale, acum, într-o epocă a ordinii relative și a civilizației tehnologice purtarea în public a unei semiautomate nu se mai justifică. Cu toate acestea al Doilea Amendament rămâne în vigoare, spre consternarea celorlalte state ale lumii și în ciuda ratei alarmante de omucideri din SUA. Rostul acestui drept este unul pe cât se poate de pragmatic: SUA deține prin garantarea dreptului la arme a cetățeanului de rând o forță paramilitară de rezervă care poate ține piept unei eventuale armate invadatoare, de-ar fi ca ultima să treacă de soldații de meserie ori ostașii antrenați. O țară de familii înarmate până în dinți gata să-și apere cartierele din cea mai mare putere militară a lumii. În mod ironic.

Al Treilea Amendament face referire la cum

Niciun soldat nu va fi, pe timp de pace ori război staționat în vreo casă fără consimțământul proprietarului, ci doar în măsura prescrisă de o lege”.

Ceea ce prin sine anulează propria declarație deoarece nu se specifică care este acea lege ce reprezintă excepția și nici de ce aceasta are dreptul să suprascrie Constituția. În timpul Războiului Civil (1861-1865) forțe ale ambelor tabere au ocupat abuziv locuințele cetățenilor de pe întreg teritoriul american, încălcându-le dreptul la intimitate, proprietate și de multe ori fără acoperământul legislativ necesar, chit că Al Treilea Amendament era în vigiare la acea dată.

Al Patrulea Amendament declară astfel:

”Dreptul persoanei de a se simţi în siguranţă în ceea ce priveşte persoana, domiciliul, documentele şi bunurile sale, împotriva percheziţiilor şi confiscărilor nemotivate nu poate fi încălcat; şi nu vor fi emise mandate decât pe baza unor motive întemeiate de suspiciune, coroborate cu jurământ sau declaraţie şi menţionând cu precizie locul care urmează să fie percheziţionat şi persoanele sau obiectele care urmează să fie reţinute.”

Cu toate acestea serviciile de informații americane încalcă flagrant aceste drepturi. Aici intră perchezițiile efectuate la graniță, granițe aflate tehnic pe teritoriul american și – deci – sub incidența Constituției. Mai mult, legea specifică în mod clar că mandatul de percheziție poate fi emis doar de judecător iar al Patrulea Amendament spune că fără acest mandat emis ”pe baza unor motive întemeiate de suspiciune” perchezițiile nu pot fi efectuate. Și totuși, în ziua de azi, cu un simplu ordin guvernamental cum este citația, Guvernul American poate face percheziții oriunde dorește: în cadrul corporațiilor precum Google sau Facebook, în casele oamenilor, în firme, școli, lăcașuri de cult. O citație este mult mai ușor de obținut decât un ordin judecătoresc și – mai mult – poate fi pusă în aplicare de către Departamentul de Justiție al Statelor Unite prin simpla explicație că nu reprezintă un ordin judecătoresc. Cu toate că diferența este de definiție iar rezultatul exact același.

Al Cincilea Amendament a fost încălcat fățiș și flagrant de către americani în repetate rânduri. Cel mai recent și grav exemplu îl reprezintă renumitul ”Patriot Act” semnat la 26 octombrie 2001 de George Bush, președintele de atunci al unei Americi ce tocmai trecusese printr-un atac terorist. Dar să vedem ce afirmă acest al Cincilea Amendament:

Nici o persoană nu va fi obligată să răspundă pentru o crimă capitală sau pentru o altă faptă infamă decât în baza unei declaraţii sau puneri sub acuzare emise de Marele Juriu, în afara cazului când crimele sunt comise în perioade în care acuzatul serveşte în forţele terestre sau navale sau în miliţie, în timp de război sau de pericol public; nici unei persoane nu-i va fi ameninţată viaţa sau integritatea corporală de două ori pentru aceeaşi faptă; nici o persoană nu va putea ca într-o cauză criminală să fie obligată să depună mărturie împotriva sa, nici să fie privată de viaţă, libertate sau proprietate fără a urma cursul firesc al legii procesuale; nici o proprietate privată nu va putea fi luată pentru interes public fără o justă despăgubire.

Legea ”Patriot Act”, sub justificarea apărării integrității naționale, anulează Al Cincilea Amendament și a dus în Guantanamo Bay sute de cetățeni americani cărora le-au fost confiscate pe termen nedefinit bunurile. Acaști cetățeni nu au beneficiat de un juriu, nu s-a adus la cunoștința publicului faptele ce li se impută. Uneori nici chiar arestații în cauză nu au fost informați de ce sunt deținuți și/sau deportați. Nu au beneficiat de un avocat și au fost privați de viață prin încarcerare fără a fi urmat ”cursul firesc al legii procesuale” aplicabil celorlalți cetățeni ai țării.

Al Șaselea Amendament duce mai departe ridicolul semnării ”Patriot Act” deoarece face referire la drepturile persoanei acuzate în cauze penale.

În toate urmăririle penale, acuzatul are dreptul să fie judecat prompt şi public de către un juriu imparţial al statului sau districtului în care crima a fost comisă, acest district fiind în prealabil delimitat prin lege, şi să fie informat cu privire la natura şi motivul acuzaţiei; să fie confruntat cu martorii acuzării; să i se ceară prin mijloace legale prezentarea de martori în favoarea sa şi să dispună de asistenţa unui avocat în apărarea sa.

Cei reținuți și deportați la Guantanamo Bay de către armata americană ori serviciile de informații ce colaborează cu Statul nu au fost nici confruntați cu martorii acuzării, nici nu au fost judecați prompt ori public de un juriu. Unii nu au fost nici măcar inculpați, neaducându-li-se la cunoștință informații ”cu privire la natura şi motivul acuzaţiei”. La fel – cetățenii americani reținuți sub incidența ”Patriot Act” nu se bucură de reprezentare legală adecvată, nu au dreptul la un avocat și nici la un proces deschis. Cu toate că Al Șaselea Amendament nu poate fi suprascris de o altă lege așa cum este cazul ”Patriot Act” semnat de Bush.

Al Șaptelea Amendament face referire la cauzele civile (spre deosebire de cele penale stipulate de amendamentul menționat anterior):

”În procesele de drept comun, atunci când valoarea în litigiu depăşeşte douăzeci de dolari, dreptul de a fi judecat de către o Curte cu juriu va fi respectat şi nici o faptă judecată de către o curte cu juriu nu va putea fi reexaminată de o altă Curte din Statele Unite decât în conformitate cu normele dreptului comun.”

Persoanele acuzate de ”terorism” și încarcerate în diferite locații sub incidența ”Patriot Act” nu s-au bucurat de un proces cu juriu, chit că unele fapte imputate acestora făceau referire la daune de ordinul legii civile: distrugere de bunuri, defăimare, fals în acte și altele.

Amendamentul al Optulea spune astfel:

”Nu vor fi cerute cauţiuni excesive, nici nu vor fi impuse amenzi excesive, nici nu vor fi aplicate pedepse crude sau excepţionale.”

În absența unei definiții clare a ceea ce reprezintă ”pedepsa crudă sau excepțională” în octombrie 2006 SUA a elaborat ”Military Commissions Act” – un document care permite președintelui să coduncă tribunale militare și să rețină pe termen nedefinit și fără procesare juridică orice persoană. Mai mult – sub stipulările acestui document tehnicile coercitive și umilitoare sunt permise pentru a extrage o confesiune. Ceea ce a atras critica internațională, inclusiv a celor de la ”Amnesty International”. Tot sub auspiciul acestui act, politicienii, liderii militari, interogatorii CIA și soldații de rând nu mai sunt acuzați de crime de război dacă folosesc tortura. Tot în 2006 Manualul Militar al Armatei Statelor Unite a fost updatat cu tehnici de interogare precum uzul câinilor pentru intimidare, folosirea inducerii hipotermiei, mimarea execuțiilor, privarea de alimente, apă și ajutor medical al prizonierilor ori tortura cu apă, șocuri electrice. În același manual sunt specificate și – implicit legalizate și încurajate – tehnici de umilire sexuală. Mai mult, în trecutul american găsim alte exemple mai grăitoare ale încălcării acestui amendament: sclavagismul, linșările rasiale, interogarea ofițerilor germani de rang înalt în Washington în locația denumită “P. O. Box 1142” ori tratamentul inuman aplicat de către americani prizonierilor Viet Cong ori colaboratorilor acestora (cetățeni americani) în timpul războiului din Vietnam.

Al Nouălea Amendament specifică faptul că poporul are anumite drepturi care – deși nu sunt stipulate în Constituție – survin în mod natural și sunt garantate de aceasta:

”Enumerarea anumitor drepturi în Constituţie nu va fi interpretată ca negare sau restrângere a altor drepturi păstrate de către popor.”

Desigur, acest amendament nu a contat în ceea ce privește minoritățile etnice sau rasiale ale Statelor Unite. De-a lungul timpului persoanele de culoare, indo-americanii ori asiaticii n s-au bucurat de aceleași drepturi ca albii din SUA. De la educație la un proces legislativ ori electoral echitabil aceste categorii sociale au fost neglijate constant, interzicându-li-se accesul la mijloacele de trafic în comun, impunând segregarea rasială în instituțiile publice și private, neglijând nevoile acestora privind tratamentul medical, privându-i de legile cu privire la sănătatea muncii ori împiedicând pur și simplu accesul la vot, condiții de muncă decente ori salarii pe măsura efortului depus (ca să enumăr doar câteva).

În final, ultimul amendament – Amendamentul al Zecelea din ”Bill of Rights” spune că

”Puterile care nu sunt delegate Statelor Unite prin Constituţie şi nici nu sunt interzise de aceasta statelor, sunt rezervate statelor respective sau poporului.”

Prin acest amendament se dorește reîntipărirea ideii separării puterilor în Stat și a celei care afirmă că puterea care nu este garantată de Constituție Statului revine poporului și statelor în care acest popor rezidă. Ceea ce nu a împiedicat Congresul Statelor Unite să ofere fonduri la modul discreționar statelor ”necooperante” ale Americii. Cum s-a întâmplat în cazul ”South Dakota v. Dole” din 1987 când Dakota de Sud a contestat legea cu privire la vârsta minimă legală de consum al alcoolului (care în acel stat era la acea vreme de 19 ani) ce stipula că statele ce nu se conformează acestei legi impunând o vârstă minimă legală de 21 de ani să returneze 10% din fondurile statale acordate dezvoltării de autostrăzi. Dakota de Sud a invocat acest al Zecelea Amendament în apărarea sa dar Congresul a motivat că Congresul nu încalcă ultimul Amendament din Constituție ci doar își exercită dreptul de a controla unde și cum cheltuie banii proveniți din taxe și impozite. Curtea Supermă a dat câștig de cauză Guvernului.

După cum vedem și după cum transmitea George Orwell în a sa faimoasă ”Ferma animalelor”, dreptatea nu este pentru cei mici ci aplicată discreționar în sistemul american. În ciuda celor zece amendamente nu toți cetățenii americani s-au bucurat, se bucură ori vor profita vreodată de beneficiile lor. Fie că e vorba de amenințarea terorismului ori modificarea ulterioară a legislației ca acesta să se muleze vag pe Constituție îndeplinind în același timp voința sus-pușilor Guvernului American, ”Bill of Rights” rămâne doar o hârtie. Un simbol istoric, o enumerare de idealuri care nu sunt în concordanță cu realitatea și în fața cărora interesele și pragmatismul Statului American ori ale unor grupuri distincte de cetățeni cu statut privat primează.